• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 25 Iunie , 2008

Incompetenta ascute coasa mortii

* Un doctor care s-a temut sa-si ude pantofii s-a uitat, tragand din tigara, cum un om murea sub ochii lui * Pompieri care nu s-au ostenit sa-si trimita echipele in teren * Oameni aratand cu degetul spre incompetenta unui serviciu de interventie rapida care te lasa zeci de minute sa agonizezi * Un tanar de 34 de ani moare sub privirile „salvatorilor”... Pe cat incearca autoritatile sa-si musamalizeze incompetenta, cu atat creste indignarea oamenilor de rand. Platim bani grei pentru servicii de interventie rapida, dar oamenii mor in timp ce se sta (la propriu) cu mana-n san. Atitudinea echipelor de interventie in cazul unui barbat cazut in albia Raului Cavnic ii ingrozeste si-i scarbeste in continuare pe cavnicari. In 8 iunie, am aflat ca un om a murit in Raul Cavnic si ca mai bine de o ora au fost asteptati pompierii sa-l scoata. Declaratiile se bat insa cap in cap, iar martorii oculari arata cu degetul spre ambulanta si pompieri (ISU). Iata povestea: Fiind duminica, cativa barbati din Cavnic s-au oprit pe marginea drumului sa-si savureze ultimele rezerve de bautura pe care le aveau la ei, probabil dezamagiti ca barul la care s-au oprit era inchis. Petru Gyorfi s-a dus sa-si faca nevoile fiziologice, s-a dezechilibrat si a fost gasit cu fata in jos, in albia raului Cavnic. Unul dintre colegii de pahar a intrat dupa el, i-a scos capul din apa, l-a rezemat de o piatra si a inceput sa strige dupa ajutor. S-a apelat numarul de urgenta 112. Intre timp, la fata locului s-au adunat zeci de oameni. Insa cei pe care-i platim din bani publici au fost, se pare, sceptici si au avut nevoie de confirmarea unui pompier din Cavnic, care in momentul respectiv nu era la serviciu: „Pe mine m-a sunat de la 112 si mi-au zis ca e un om cazut in vale, «nu mergi sa vezi?» Dupa aia am sunat, si am spus, «da, este, sa vina ambulanta!»”, spune Gabriel Costinar. Cutremurator e ce a urmat... Mai multe persoane ne-au spus ca omul traia in momentul in care a ajuns ambulanta, insa doctorul si asistentii n-au coborat sa-si vada pacientul. „A aparut salvarea. Vreo 30 - 40 de minute s-au uitat la el de pe zidul din fata scolii generale. Dupa care au dus masina pe partea cealalta a vaii. Acolo au stat inca vreo 45 de minute, dar n-au intrat la el. Asteptau sa vina pompierii”, ne-au spus martorii oculari. Mai multe persoane ne-au spus ca l-au auzit pe pompier cand a strigat ca Gyorfi are puls: „Toata lumea a auzit cand a zis Gabriel Costinar ca are puls, e viu (asta explica si faptul ca el a recunoscut ca le-a confirmat celor de la 112 ca trebuie sa vina ambulanta, n.red). El i-a luat pulsul inainte sa vina salvarea”. Cu toate acestea, cand i-am cerut o declaratie, Costinar ne-a spus ca-l gasise pe barbat mort. In felul acesta, probabil, se incearca sa se musamalizeze de ce n-au intervenit la timp echipele de pompieri. Cavnicarii sunt solidari cu Gabriel Costinar, pe care vor sa-l sprijine in cazul in care omul va avea de suferit din cauza superiorilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta: „Costinar s-a implicat, s-a bagat in vale, dar in mod sigur se fac presiuni asupra lui sa nu spuna, sa-si motiveze pompierii intarzierea. A intors-o apoi. A zis ca e relativ, ca l-a simtit, dar poate erau ceva contractii... ca la unii morti se mai misca muschii... si prostii de astea. E clar ca se fac presiuni asupra lui. Am impresia ca pompierii au trimis pe cineva acolo sa vada cum sta treaba, sa nu se mai deplaseze. Nu-si poate asuma rolul de pompier un om fara echipament.”, explica martorii oculari. Normal ca varianta conform careia Gyorfi era mort la sosirea ambulantei e varianta ideala pentru echipele de interventie. Dar se pare ca n-a fost asa. Am vorbit cu Laszlo Nyerjak, unul dintre tinerii care l-au scos pe barbat din vale, la aproximativ o ora dupa venirea ambulantei: „Cand am coborat dupa el si-a deschis ochii. Asta a fost cand l-am pus pe targa. Nu era mort! Era cu ochii deschisi! Cred ca dupa o ora l-am scos noi din vale. Cei de la ambulanta au zis ca nu se baga si daca vrea cineva le da targa. Unu mai gras a zis: «daca mi-l aduceti pe mal, io-l salvez». Toata lumea a strigat «traieste» cand si-a deschis ochii. Eu n-am niciun interes sa spun ca era mort daca l-am vazut ca si-a deschis ochii. Am fost 4 care am vazut acelasi lucru. Resuscitarea a continuat in salvare. Pompierii au ajuns dupa ce era deja scos”. Cu toate acestea, rezultatul autopsiei este convenabil celor care ar fi trebuit sa-l salveze: decesul a survenit prin „asfixiere mecanica prin inec”. Atitudinea doctorului prezent la fata locului ne-a comentat-o si Horia Chis, unul dintre cavnicarii care au vazut cele intamplate: „Si eu am auzit cand toata lumea a strigat ca si-a deschis ochii, iar asta era la o ora dupa ce cei de la salvare s-au uitat la el. Doctorul n-avea cum sa faca presupuneri daca traieste sau nu, stand pe margine. Plus ca, daca ar fi fost intr-adevar mort dupa ce l-au scos, de ce a stat ambulanta acolo inca o ora sa-l resusciteze. Ca doar se constata usor decesul. Doctorul statea si fuma! Nu vroia sa intre la om! I-am spus foarte clar ca ce face el e fapt penal, ca nu vrea sa salveze viata omului. I-am spus ca are obligatia profesionala si umana sa intervina. Nu-i adevarat ca n-a putut cobori. Era malul abrupt unde statea el, dar a adus cineva o scara. Plus ca, pe celalalt mal, se putea cobori foarte usor. Dar asta insemna sa traverseze valea si sa se ude putin la picioare. Dupa ce i-am spus, intr-adevar a tras ambulanta dincolo, dar tot nu s-a bagat. Au strigat oamenii la el sa nu-i lase pe copii sa intre, ca poate are coloana fracturata. I-au spus sa intre si el sa le spuna cum sa-l puna pe targa, dar n-a vrut. Saracii copii au avut bunavointa, dar nestiind, l-au luat ca pe o papusa. Tot asta i-am repetat: e viata unui om pentru care minutele astea pot fi vitale. Si exact asa a fost. Iar el fuma linistit in continuare”. Va vom spune daca se vor lua ceva masuri. Pozitia „salvatorilor” * „Echipa de la ambulanta nu e echipata sa coboare nu stiu pe unde in nu stiu care vale. Pentru asta colaboram cu pompierii. Dispeceratul 112 ne anunta si pe unii si pe altii. Dar am auzit ca cineva de pe acolo ar fi spus ca nu este nevoie de pompieri” - Tivadar Eugenia, director Serviciul Ambulanta * „E un mal abrupt de vreo 6 metri. A trebuit sa astept interventia pompierilor. Pentru a se putea acorda un prim ajutor calificat in conditii de siguranta pentru pacient si in primul rand pentru salvatori, trebuia sa intervina mai intai pompierii. Dar dintr-o nesincronizare a politiei din Cavnic care a anuntat ca pacientul a fost scos din apa, dar de fapt cineva i-a scos numai capul din apa, de aia nu s-a putut face nimic. Dar, oricum, nu mai avea nicio importanta pentru ca era decedat de cand a fost gasit. Practic a fost inecat. In timpul resuscitarii, din plamani am scos o gramada de lichid. Initial au fost anuntati si pompierii. Dar dupa ce Politia din Cavnic a anuntat ca pacientul a fost ridicat din apa, probabil ei au inteles ca nu mai este nevoie de interventia lor. Nu avea cum sa deschida ochii. Nu exista asa ceva ca lumea a strigat „traieste”, ca doar acolo eram. Nu avea cum sa traiasca cu cata apa avea in plamani. Am facut din Baia Mare si pana in Cavnic 17 minute. Deci ne-am pus viata in pericol prima data. Nu aveam ce sa fac mai mult decat am facut” - Zoltan Balco, doctorul de pe ambulanta care a fost la Cavnic in ziua incidentului. * „Cunoastem cazul, dar fiind deosebit, va rugam sa trimiteti o solicitare scrisa. In mod normal, termenul in care se raspunde e de 5 zile, sau in 10 daca e vreo problema si asa mai departe. Asta e procedura normala pana la urma. Daca v-ati fi adresat luni, pana acum problema era rezolvata”, ne-a spus unul dintre reprezentantii Inspectoratului Pentru Situatii de Urgenta. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.