Inamicul public nr.1

Filat de zeci de ofiteri de Securitate, a sfarsit in conditii suspecte, in camera unui hotel din Bucuresti. „Munca plina de abnegatie” a celui mai dur aparat de opresiune din timpul regimului comunist s-a materializat in cel mai amplu Dosar de Urmarire Informativa din Maramuresul anilor ’70. Insa ce se ascunde in spatele povestii Inamicului public nr.1? ... ii vanau plenar, muncitoreste, perseverent si, de multe ori, inutil. Erau „tinta piept numaru’ 4”. In perioada post-decembrista, pentru ca trebuiau sa aiba un nume, au fost numiti dizidenti. Insa pe atunci, ei, vanatorii „inrolati” pe statele de plata ale Securitatii, ii numeau altfel: dusmani de clasa, atentatori la intinarea idealurilor societatii socialiste multilateral dezvoltate, obiective. Intolerantii erau filati, fiecare gest si cuvant fiind indosariat si pastrat cu sfintenie, ca o ultima piesa ce lipseste dintr-un puzzle cu deznodamant secret. Un puzzle denumit codat: DUI (dosar de urmarire informativa). Astazi, arhiva fostului Inspectorat Judetean de Securitate (note informative, rapoarte de filaj si de investigatie etc.) iti dezvaluie numele celui mai „vanat” maramuresean. Urmeaza povestea adevarata a unui basarabean casatorit cu nepoata fostului maresal al Curtii Regale, indeparat din Baia Mare si mort in conditii suspecte. Obiectivul “Banu” Printre informatiile clasificate in categoria secretelor de Stat sunt si determinarile geologice prin care se evalueaza rezervele nationale de metale si minereuri rare, pretioase, disperse si radioactive. Aceasta pare a fi singura ratiune pentru care, in Maramures, cel mai consistent dosar de urmarire informativa l-a avut ca obiectiv pe Anatolie Bodiu. Dosarul a fost codat sub titulatura “Obiectivul Banu”. In anii ’70, Bodiu a fost directorul Institutului de Cercetari Miniere, obiectiv considerat la acea vreme “strategic”. Fiu al unui refugiat din Basarabia sovietizata (stabilit in Ramnicu Valcea, unde a devenit functionar la Posta), Bodiu a fost un student de exceptie al Facultatii de Mine, la sectia Prepararea Minereurilor. Datorita acestui fapt i s-a permis continuarea specializarii, incununate cu doctoratul pe care si l-a luat in Praga (pe atunci, in Republica Socialista Cehoslovacia). In 1966, inginerul Bodiu este numit director al Institutului de Cercetari Miniere Maramures. Fara sa benenficieze de o statura impozanta, basarabeanul s-a impus datorita unei inteligente sclipitoare, fermitatii si profesionalismului. Ca director, a orientat activitatea Institutului pe o linie stiintifica. Si-a cultivat relatiile cu specialistii cehi si cei germani. Pentru ca nu a acceptat diletantismul in profesie, “sapatorii” l-au reclamat la Ministerul Minelor. Aceasta a fost cauza transferarii sale din Baia Mare la Uzina de Preparare de la Feldioara, institutie specializata in prepararea minereurilor… radioactive. Se spune ca ar fi fost in relatii amicale cu Nicolae Roman (secretar pe probleme sociale la Comitetul de Partid, originar din zona Sighisoarei si transferat in aceeasi perioada, in urma “lucraturii” prim-secretarului PCR pe judet, Gheorghe Pop). La inceputul anilor ’80, aflat intr-o deplasare de serviciu in Bucuresti, Anatolie Bodiu este gasit mort in camera de hotel. Avea trei copii. Astazi, intreaga familie s-a stabilit in Brasov. Devine tinta nationala! Urmarirea informativa a directorului Institutului de Cercetari Miniere Maramures a inceput in 24 in februarie 1972, pe cand Consiliul Securitatii functiona independent de Ministerul de Interne. Dovada consta in fisa semnata de ofiterul de caz de deschidere, locotenent major Olaru Dan de la Serviciul III al Inspectoratului de Securitate Maramures. Documentul specifica propunerea ca: “dr.ing. Bodiu Anatolie sa fie inclus in baza de lucru cu aprobarea organelor de partid, urmand a se lua masuri de verificare a sa.” Propunerea lui Olaru a fost acceptata si Bodiu a inceput sa fie filat. La 26 martie 1972, maiorul Steczka Mihai (seful Sectiei XII a Inspectoratului de Securitate Maramures) semneaza o nota care se referea la filajul efectuat asupra Obiectivului “Banu” (filajul s-a efectuat intre orele 7-14, in timpul orelor de lucru, ceea ce ridica semne de intrebare asupra fidelitatii subordonatilor lui Bodiu). Apoi, Obiectivul “Banu” devine de interes national! In 6 aprilie 1972, general maior Bucur Nicolae (seful Directiei Generala de Tehnica Operativa - DGTO) supervizeaza informatiile culese de subordonatul sau, maiorul Dobrescu A. (de la Directia IX). DGTO era Directia care se ocupa cu strangerea de informatii prin folosirea tehnicii operative, in componenta acesteia intrand: Serviciul T (responsabil cu introducerea tehnicii de ascultare si de redare a interceptarilor), Serviciu S (interceptarea sau retinerea scrisorilor, obtinerea probelor de scris), Serviciul R (ascultarea si interceptarea transmisiilor radio). Coletul misterios Care a fost motivul pentru care Bodiu a starnit interesul generalului Nicolae (fostul sef al Directiei IX, CSS - cunoscut pentru semnarea planurilor de masuri impotriva unor dizidenti)? Lui Bodiu ii fusese interceptat un colet expediat de catre o firma din fosta Republica Federala Germania, “crima” impardonabila la acea vreme. In 9 aprilie 1972, prin Decretul nr.130, Consiliul Securitatii reintra in cadrul Ministerului de Interne si e reorganizat in sase Directii principale: Informatii Interne, Contrainformatii Economice, Contraspionaj, Contrainformatii Militare, Securitate si Garda, Cercetari Penale. Pe plan local, Obiectivul “Banu” continua sa fie filat pas cu pas. Printre cei care au semnat note informative, de raport sau de filaj s-au numarat urmatorii securisti: locotenent major Hotea Petru (raport despre activitate… profesionala!), maior Frindt Iuliu (care il urmareste in 30 august 1973 in… Bucuresti), Friedl, Stetca etc. La 17 august 1973, Bodiu este contactat de Securitate! Cel care a gandit acest pas a fost maiorul Gherman Ioan (seful serviciului III). Doua zile mai tarziu, o nota semnata de Gherman intareste faptul ca Bodiu este lucrat in continuare prin dosar de urmarie informativa. Nu cazuse “la pace” cu Securitatea. Legatura de sange cu maresalul Curtii Regale Unul dintre cei care l-au cunoscut foarte bine pe Anatolie Bodiu, Aurel Coza (fost cercetator stiintific principal la Laboratorul pentru Pneumoconioza din Baia Mare, aflat in subordinea Institutului de Cercetari Miniere), a aflat socat despre voluminosul dosar informativ si, incercand sa inteleaga argumentele securistilor, ne-a furnizat o interesanta poveste despre originea sotiei fostului director al Institutului: “sotia sa era tot inginer specializat in prepararea minereurilor si provenea dintr-o straveche familie de viticultori francezi veniti din Alsacia (se numeau Schefneux). Mama sa a fost fiica generalui Balif, care in anii ’30 era maresal al Curtii Regale.” Ce presupune dosarul de urmarire informativa? Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) era forma superioara de lucru instituita de Securitate. Baza inceperii urmaririi o puteau constitui antecedentele politice, dar mai ales actiunile intreprinse de o persoana care ar fi putut pune in pericol siguranta regimului comunist. Pentru intocmirea acestor dosare nu se respecta principiul cronologic, astfel incat cercetarea unui dosar e foarte greoaie. DUI cuprinde mai multe piese: · Raport cu propunerea ofiterului de caz de deschidere a DUI, aprobat de seful ierarhic. · Materiale informative care au stat la baza inceperii actiunii (note informative). · Biografia urmaritului, rude apropiate, persoane din anturaj. · Plan de masuri (stabilirea mijloacelor si metodelor ce urmau a fi folosite etc.). · Rapoarte de analiza periodica (se aduceau corectii planului de masuri initial). · Note informative. · Rapoarte de investigatie. · Rapoarte de filaj, buletine radio. · Rapoarte rezultate din cercetarea informativa (persoane care erau cercetate fara angrenarea organelor de justitie). · Rapoarte privind rezultatul perchezitiilor secrete (ofiterul realiza un raport in care prezenta motivul acestei actiuni, modul in care se va desfasura, planul apartamentului celui urmarit, vecinii si programul acestora, varianta de retragere in caz de esec si legenda pe care o va folosi). Aprobarile intrau in competenta ofiterilor cu functii de comanda. · Rapoarte rezultate din folosire tehnicii operative. · Procese verbale de interogatoriu. · Raport cu propunere de inchidere a actiunii de urmarire informativa (documentul era aprobat de seful ierarhic superior celui ce aprobase deschiderea). In cadrul acestui raport se rezumau motivele care au stat la baza deschiderii dosarului, masurile aplicate si rezultatele obtinute. In final, se mentiona daca persoana ramanea sau nu in evidentele de Securitate. In cazul in care decizia era de mentinere in evidente (in cele mai multe cazuri), lucratorii Serviciului “C” operau pe fisa de evidenta indicativul unitatii si ofiterului, esenta informatiilor si eventualele modificari survenite (schimbarea locului de munca, al adresei urmaritului etc.). Catalin VISCHI