„În lumea celor fără cer” – Accidente și boli

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” urmărește în acest episod să prezinte, prin intermediul mărturiilor celor ce au trudit în subteran, implicațiile funeste asupra integrității fizice, asupra sănătății personale date de condițiile foarte grele de muncă din mină.

Întuneric, spații înguste, microclimat potrivnic, iată tot atâtea ingrediente ale rețetei pentru accidente și boli profesionale în această industrie. De la incidente banale, minore, la unele cu con­secințe dintre cele mai tragice, soldate cu pierderi de vieți omenești, gama nenumăratelor modalități de agresare a corpului uman aproape că nu are limite. De la răceli comune, la pietrificarea plămânilor sub acțiunea prafului silicogen, de la dermatite la reumatisme permanente sau recurente, răspunsurile organismului uman la factorii nocivi au ținut cont de starea de sănătate generală, alimentație și, cel mai important, de respectarea normelor de protecție a muncii.
În subteran, mai mult ca oriunde, depinzi nu numai de tine, ci și de ortacii cu care intri în schimb. Prin definiție este o muncă colectivă, în care acțiunile tale necugetate se pot răsfrânge și asupra colegilor. Este binecunoscut că în mină nu intri și, cu atât mai puțin, nu circuli singur; întodeauna trebuie să fie două persoane în același timp în același loc.
Prezentul articol se dorește a fi și un umil omagiu adus nenumăratelor și prea repede uitatelor vieți înghițite de nemiloasa mină. Dumnezeu să-i aibă în grijă!       
 

Spitalul de pneumoftiziologie din Baia Mare

B.N. Principala cauză a accidentelor era că nu se copturea, deci cădere de rocă în primul rând. După aia, probabil la transport de minereu. Își băga mâna sau, știu eu, capul între vagoane să le lege. De multe ori erau și spații mai înguste, și nu avea unde să se retragă și îl prindea acolo la manevrarea neatentă a garniturilor de vagoneți.
 

B.L. Se făcea un suitor de aeraj în Bartoșa și se lucra cu bolțari semirotunzi, era circular suitorul. Minerul nu știu ce căuta, stătea exact sub suitor, sub locul unde sus se lucra. S-a ajuns la concluzia că nu un bolțar a căzut, că nu se vedea urmă de bolțar, ci, din front de sus, de la vreo 70, 80 de metri s-a desprins o rocă din tavan și l-a lovit pe bietul miner în cap aici, în umăr și a picat pe urmă jos. Practic l-a distrus, am aflat ulterior, toată partea stângă a corpului a fost distrusă, a fost praf făcută. Da...a mai fost încă un accident, lucra un miner din Chiod, un băiat extraordinar, un miner ieșit din comun de harnic. Și el, la Orizontul de bază la Wilhelm, a pușcat și apoi s-a dus să vadă cam cum a rupt frontul.
S-a băgat în front și n-a mai ieșit de acolo. Gazele nu erau ieșite, a inhalat gazele alea și gata.
 

D.G. Pe galerii, de i se stingea lampa, dădeai în el. Veneau cu locomotivele alea, afumau de nu vedeai niciun deget, nu să vezi lam­pă sau ceva, dădeai peste el că n-aveai ce face. Unii se urcau să bage exploziv să-l puște că nu-l putea slobozi (colectorul de minereu n.n). Și când lucra el acolo să bage, a venit pe el și l-a omorât acolo. A venit pe el tot materialul ăla și....multe, multe.... Apoi ruperi de picioare, de mâini, erau floare la ureche.
 

B.G. Acuma și accidente la transport erau. Căderi în puț. De exemplu, au murit doi când s-a adâncit Puțul 3 între 14 și 16. Au urcat în chiblă și, acuma eu ce știu, că n-am fost eu acolo, s-a rupt cablu de la chiblă și au căzut în puț, o sută și ceva de metri.
 

C.G. Este aici în Șurdești o persoană, pentru că și în mină când intrau oamenii cu credință-n Dum­ne­zeu intrau, este o persoană de aici care efectiv a căzut în puț. Deci, a căzut 50 de metri pe unde umblă colivia. Lateral erau plase verticale, de protecție, și el a c[zut așa efectiv, ca mingea de ping pong din plasă în plasă 50 de metri. Și închipuiți-vă șansa lui, că la orizontul de jos a dat în peretele de acolo și l-a aruncat chiar pe rampă. O șansă la un milion... Și omul trăiește, într-adevăr a fost cu operații multe pe la Cluj, dar trăiește și cosește și chiar ieri l-am văzut cosând aici în vecini.  
 

S.I. Și erau chiar accidente din astea banale, de exemplu, ai scos capul din locomotivă și erau armături și ai rămas fără cap sau de exemplu, nu știu, cred că l-ați știut pe P. N., Dumnezeu să-l ierte!, că a murit, Urechilă îi ziceau. A fost maistru la Valea Roșie, și [sta, urechea și-a pierdut-o tot așa, scoțând capul din locomotivă. Și era o armătură din asta, erau TH-uri și a rămas fără o ureche, adică o parte din ureche. Deci erau și accidente din astea stupide.
 

P.S.: Cea mai frecventă boală era fibroza, fibroza dată de praful silicogen din mină. Și dacă ea evolua se transforma în silicoză. Silicoza e o boală care așa, popular vorbind, îți pietrifică plămânul; bronhiile nu mai au posibilitatea de a absorbi oxigenul din aer și efectiv rămâi cu un deficit de oxigen și senzația aia că te sufoci. Era o boală foarte frecventă cnd se perfora pe uscat. În aceste condiții, incidența silicozei era imensă; de fapt și acuma dacă te duci în cimitire și vezi crucile celor din intervalul de vârstă 50-60 de ani, cam mineri au fost. Era și o glumă sinistră: „Băi, o ieșit în pensie Văsălica, da nu știu ce-o făcut, i-o pus ăștia ceva în pensie, că s-o curățat”. Deci, prindeau, dacă prindeau un pic din pensie și aveau probleme.  Ce-am mai auzit, dar nu s-a recunoscut niciodată ca boală profesională era „sindromul minerului”. Din cauza vibrațiilor din perforator, era  afectată grav circulația periferică la nivel de mâini.
 

D.G. Eu am silicoză... Sufăr, da.... numa cu spray-uri. Am trei feluri de spray-uri, plus din celealalte. Îi depus în plămâni (praful silicogen n.n.) și nu lasă plămânul să func­ționeze. Eu dacă mă duc până în drum și vin înapoi, suflu ca foalele alea...
 

B.G. Eu în 1999, sau în 2000, nu mai țin minte, am fost la raze și de acolo îmi zice:  „Păi da, dumneavoastră aveți fibroză” Păi cum? „Păi uite aicea, ia!” și mi-a arătat pe film. „Vedeți partea asta de plămâni? Asta îi pietrificată, asta e gata de ea, capacitatea toracică îi scăzută”.

Troița de la mina Penigher, E.M. Turț

Derocament din peretele galeriei Lobkowitz din Dealul Crucii

Oricine dorește să facă parte din acest proiect cultural este rugat să contacteze Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare prin intermediul e-mail-ului muzmin@rdsmail.ro