In loc de editorial / Matei

* Esti o minune inca de cand te-ai nascut. Ai fost „nasturel”, apoi „gogoasa”, apoi un redutabil atacant - la cum sutai, pana cand te-ai intalnit cu ora 22.55 si un tata palid de bucuros. Esti vederea mamei tale, noptile julite de nesomn, suprafata intelegatoare a apei ce-ti ocrotea aisbergul buricului necazut, prosopul ce-ti sprijinea spatele ca sa stai intr-o parte si carpa ce te impiedica sa aluneci intr-o cadita ce parea atunci de dimensiunile unui bazin olimpic. Esti zambetul si emotia fratelui tau, Alexandru, forumurile pe care am cautat cel mai bun lapte praf, imbratisarea scoicii in care meditai filosofic cu privirea furata de un sirag de jucarioare zgomotos de mute si nedrept de indiferente. Esti asaltul cavaleriei maure ce nu lua prizonieri din pampersii tai, agitatia seaca a noptilor cu febra, ancheta dura a firimiturilor de pe jos ce sfarseau strigandu-si nevinovatia in gurita ta, duelul roz al gingiilor cu primii tai dinti dintr-un revelion memorabil pentru noi si toti vecinii din bloc. Esti viata bunicilor tai si soarele strabunicii tale, siguranta de Baloo al primilor pasi in stil Neil Armstrong pe Luna, cucuiul vanat infipt ca dovada ca nesimtita de mobila n-a vrut sa se dea la o parte din calea ta, respiratia calma a somnului in care ingerii te vegheaza racorindu-te cu aripile. Esti singurul fost mancator de broccoli pe care-l cunosc, reteta mea de inima a socului primului cuvant, peretele din bucatarie desenat cu degetul-lingurita-painea, strambatura samponului ce-ti intra in ochi, prietenia intelegatoare a ursuletului Mo-Mo si memoria oftata a scoicilor prefacute-n nisip, din parul tau, la mare. Esti zambetul diminetilor in care cel mai frumos copil din lume ne priveste din patut, rabdarea inseuata a masinutelor, tristetea insingurata a ultimei imbucaturi lasate mereu in farfurie, colosala-mi burta urcata intr-o ascensiune fara corzi de siguranta, privirea mamei tale. Esti razboiul cu olita, prima rugaciune a manutelor tale visate de Michelangelo, mandria plimbarilor pe strada, limba albastra dupa explorarea deodorantului de WC, dresarea parintilor prin vizionarea desenelor animate, prima julitura in genunchi si soarele imprumutat pentru a rade in buclele tale. Esti fructul suprateran al radacinilor mandrelor noastre familii, cearta cu prietenii ce nu vor sa se culce: „Tatu” – iepurasul, „Tutu” – Guffy si „Tita” – paturica, mustarul mancat gol si dansul tau de Fred Astaire pe muzica reclamelor de la televizor. Esti turnanta din olimpica proba a alergatului dupa pisica, incapatanarea sertarelor trase desi stii ca nu e voie, cumintenia lumii din incruntatura sprancenelor tale si mirosul de copil ce-l duc cu mine la Braila. Toate acestea si-un infinit de infinituri esti. Fiul meu mai mic a implinit 2 ani. La Multi Ani, Matei! Dan Parcalab