În Italia via Budapesta, un oraş cam cenuşiu

Am plecat spre Italia într-o dimineaţă călduroasă de vară precum la Tropice.

Intenţionam să plecăm de dimineaţă, dar făcutul bagajelor şi a celor trebuincioase pentru un drum de 1500 de kilometri ne-a întârziat mult. Câteva ore pierdute. Iar visul de a ajunge în aceeaşi zi la destinaţie s-a risipit ca fumul de ţigară.

În Vama ungurească, o coadă lungă cât o zi de post. Pe patru şiruri, toate maşinile de pe lumea asta şi-au dat întâlnire în Cenghersima.

Vameşii unguri şi cu cei români au verificat la pas de manevră actele maşinilor, portbagajele, bagajele. Mai bine de o oră şi jumătate a durat până am intrat în Ungaria.

Până la Autostradă au fost 30 de kilometri, parcurşi destul de repede, deoarece ungurii au străzi bune, chiar şi cele cu o bandă pe sens.

Am intrat pe Autostradă cu sentimentul că Italia este mai aproape, având în vedere că aproape tot drumul urma să fie pe şosele de mare viteză.

Pentru un român care nu a mai fost prin Vest, sunt şi din ăştia, toate lucrurile s-au desfăşurat în mare viteză.

Cu maxim 130 la oră, dar cine respectă o astfel de regulă, am pornit spre Budapesta, locul primei opriri. De fapt, urma să facem o pauză pe Autostradă pentru a mânca la un cunoscut local cu mâncare bună.

Despre drum, numai de bine. Ungurii au acoperit lateralele drumului, aşa că nu prea vezi nimic. Ai impresia că eşti într-un tunel fără acoperiş. Senzaţia este cam naşpa, dacă nu eşti obişnuit cu Autostrada.

Înainte cu 65 de kilometri de Budapesta, am oprit la Restaurantul la care mănânci cu 5 euro cât vrei. Localul este foarte căutat, mâncarea bună, iar servirea acceptabilă. Sunt mai multe meniuri, se merge în regim de autoservire după care mergi la un fel de casă şi plăteşti. Dacă nu te-ai săturat, poţi merge să îţi mai pui fără a plăti ceva. Eram tentat să cred că vor fi oameni care vor fenta sistemul, dar spre uimirea mea, toţi au fost corecţi şi lucrurile au intrat într-o normalitate pe care de multe ori nu o regăsim în România.

Am plecat sătui şi cu gândul că în curând vom ocoli Budapesta pentru a evita aglomeraţia capitalei maghiare. Cu 27 de kilometri înainte de marele oraş ar fi trebuit să virăm spre un fel de centură a oraşului, tot Autostradă. O clipă de neatenţie şi am fost obligaţi să intrăm în Budapesta.

Nu am avut ce face, am mers înainte, gândindu-ne că traversăm oraşul pe o rută scurtă şi vom ieşi la drum.

Ei! Lucrurile nu au stat chiar aşa. O mare de maşini ne-a înghiţit rapid şi nu am mai fost în stare decât să urmăm traseul navigatorului şi şirul de maşini ce se mişcau precum melcul. Mergeam un minut după care stăteam câte 10. La stop, la treceri de pietoni, sau în ambuteiaje de dimensiuni mici, staţionam în soarele ucigător.

Măcar puteam să vedem câte ceva din celebrul oraş Budapesta.

Mare deziluzie am avut. Fără a avea pretenţia că am văzut oraşul, cu siguranţă sunt locuri frumoase, de vizitat, dar ce am văzut m-a dus cu gândul la Bucureştiul nostru. Un oraş cenuşiu, cu multe imobile frumoase, ca şi construcţie, dar neîngrijite. O aglomeraţie ce îţi taie răsuflarea, chiar aflându-te într-o maşină pe străzile Budapestei. Peste tot, pe unde am fost, borduri de pe vremuri, asfalt turnat pe vremea comuniştilor, ce mai, un aer uşor trecut, aşa cum nu te-ai fi aşteptat. În schimb oamenii păreau liberi, fără griji, cu feţe luminoase ceea ce este cel mai important lucru.

Mai bine de două ore am pierdut traversând marele oraş, am trecut chiar şi Dunărea.

Am ieşit din nou pe Autostrada ce ne duce spre Slovenia. În dreapta ar fi trebuit să fie Lacul Balaton, marea din lacul maghiar. Din păcate nu am văzut nimic.

După câteva ore fără istoric ne-am apropiat de Slovenia. Graniţa este una simbolică, deşi mai există casele şi trecerile vechi, intrarea este liberă.

În noua ţară am oprit la o benzinărie pentru a alimenta. La sloveni este benzină mai ieftină ca la unguri. Am admirat şi un apus de soare, parcă mai occidental decât am fost obişnuiţi. După ce am rulat câţiva kilometri pe Autostrada slovenă, încântarea ni s-a cuibărit în suflete. Ce drum, ce Autostradă! Mai bună ca în Ungaria, iar faţă de noi sunt la mare distanţă. S-a circulat incredibil, păcat că nu am putut vedea multe deoarece se înserase. În Slovenia Autostrada nu este limitată de despărţitoare mari, aşa că vezi pe unde treci.