• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 25 Noiembrie , 2024

În Baia Mare, în perioada 7-8 noiembrie 2024, Sesiunea de comunicări științifice „Valorile satului românesc - trecut, prezent și viitor”

            Istoria este frumoasă, pentru că atunci când ea s-a petrecut a fost și mai frumoasă, ea este o poveste care a fost, dar este o poveste validată de către cei care au trăit-o. Istoria este o duioasă ficțiune, iar atunci când este evocată cu instrumentarul etnografic, ea poate fi mai credibilă, afectivă, tocmai pentru că ai pe cine evoca. În consecință, toate drumurile noastre duc la muzeu, pentru că aici zace în așteptare, tăinuit parcă, zăcământul sinelui nostru etnic,  iar muzeul ajută la creșterea stimei de sine; cu grijă și fidelitate pentru trecut, căci dacă nu, atunci acel trecut, dacă ai trecut „pe lângă el”, prin dreptul lui, „te va apuca de mânecă”, te va îndupleca să-l mai adulmeci.

Contaminat cu o astfel de acoladă emoțională, o legănare a timpului și a sufletului,  între satul-relicvă, care a avut mesaj către cei care l-au creat și noi cei de azi, epigonii care încercăm să-i descifrăm amprentele, acelea câte mai reverberează din trecut, de la ediția princeps a strămoșilor, la ultima ediție revizuită și adăugită, am așteptat și eu sesiunea de Comunicări științifice „Valorile satului românesc - trecut, prezent și viitor”, 7-8 noiembrie 2024, Baia Mare.

Evenimentul nu mi-a înșelat așteptările, beneficiind și de expertiza unui consiliu științific pe măsură, format din acad. Marius Porumb, conf. univ. dr. Delia Suiogan, dr. Teodor Ardelean, dr. Monica Mare și dr. Camelia Burghele.

Beneficiind, așadar, de auspiciile atât de promițătoare, cea de-a III-a ediție a simpozionului a debutat la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, urmând protocolul îndătinat al evenimentelor de gen, ocazie cu care, după cuvântul de întâmpinare, emoționant și recunoscător rostit de către doamna manager dr. Monica Mare, a luat cuvânt temeluitor  domnul academician Marius Porumb, care a susținut o prelegere academică, în fapt ne-a prezentat discursul său de recepție la Academia Română, din ziua de 9 octombrie 2024, ora 10.00.

În felul acesta, Excelența Sa acad. Marius Porumb ne-a înălțat în aerul tare, în sfera augustă a academismului, împlinind astfel menirea sălii de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, precum și dezideratului domnului director dr. Teodor Ardelean.

Cu un cuvânt introductiv semnat de către acad. Sabina Ispas și cel de răspuns, semnat de însuși acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, academicianul maramureșean și clujean Marius Porumb ne-a încântat cu aprecierile sale referitoare la „Artă și Istorie - Patrimoniul cultural-artistic în istoria românilor”.

Standardul a fost ridicat foarte sus și după alte discursuri de mare anvergură intelectuală și profesională ținute de preotul Virgil Jicăreanu - consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare,  conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș - decanul Facultății de Litere,  Centrul Universitar Nord Baia Mare și doamna dr. Aura Pintea - directorul Direcției Județene de Cultură Maramureș; am mai reținut, între altele, dintre lucrările prezentate în plen, pe cea a domnului conf. univ. dr. Ion Ghelețci, prorector la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul (Republica Moldova) și doamna metodist Olesea Croitoru, cu lucrarea fascinantă despre „Superstițiile și credințele legate de construcția caselor în satele românești din Basarabia”.

Tot în plenul simpozionului, semnatarul acestor rânduri a prezentat sumar patru apariții editoriale de prestigiu, menite a spori calitatea științifică a manifestării:

- Aurel Medve, Monica Mare, Dan Borbei - Năpradea între Someș și Gura Cerului, Editura Caiete Silvane, 2024;

- Pamfil Bilțiu, Maria Bilțiu - O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș, în imagini, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2023;

- Ethno Marmația, Anuarul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Baia Mare, 2024;

- Obiecte cu poveste - piese din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Baia Mare, nr. 3, 2023.

Cu această ediție selectă a simpozionului și prin calitatea tipăriturilor sale, muzeul nostru cred că face pasul decisiv în rândul instituțiilor de profil de elită din țara noastră.

Lucrările simpozionului au fost structurate pe trei paneluri, după cum urmează:

Panelul I – „Valorile satului românesc trecut, prezent și viitor”, moderator dr. Camelia Burghele, un profesionist avizat, făcând prefațări docte ale lectorilor și lucrărilor acestora, trăgând concluzii pertinente, complinitoare.

Panelul II – „Valorificarea patrimoniului cultural/ Conservarea și restaurarea bunurilor muzeale” - moderator dr. Elena Iagăr, care a supervizat lucrări de maximă relevanță în domeniu, un fel de etnografie în acțiune, de reconfigurare continuă a patrimoniului cultural național, în așa fel încât acesta să rămână ca mesager și în viitor.

Panelul III – „Management și dezvoltare culturală, educație muzeală”, moderator Alexandru Stănescu, director al Muzeului Etnografic Brașov, moderând o sesiune de metaetnografie, prin lucrări despre gestionare, implicare și valorificare socială a tezaurului  instituțiilor etnografice.

Una peste alta, sumarizând datele acestui eveniment muzeal deosebit, să mai precizez că au fost prezenți peste 50 de oaspeți, colegi muzeografi și specialiști de prim rang ai etnografiei românești, că s-au ținut prelegeri și lucrări de mare relevanță în domeniu, că s-au purtat discuții pe marginea materialelor prezentate, până dincolo de timpul convenit.

În semn de apreciere deosebită, părintele consilier Virgil Jicăreanu a înmânat doamnei manager dr. Monica Mare „Medalia Omagială Justinian Arhiepiscopul”,  acordată de către P.S. Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

În cea de-a doua zi, 8 noiembrie 2024, zi de mare sărbătoare a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, toți participanții au luat parte la „Workshop-ul de valorizare a moștenirii culturale - incursiune în Țara Lăpușului”, un demers de anvergură spirituală și de cunoaștere a valorilor cultural-religioase, în vatra lor de manifestare.

Au fost vizitate casa meșterului olar Vasile Chira din Cărbunari - un „nevoitor” al acestui meșteșug și al tradiției, mănăstirile Rohiița și Rohia, Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, monument UNESCO, precum și Casa Muzeu din apropiere.

Organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Facultatea de Litere din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Domeniul Studii Culturale și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, simpozionul s-a încheiat într-o atmosferă cât se poate de colegială și cu recunoștință față de cei care ne-au sprijinit, făcând posibilă organizarea unui eveniment etnografic de relevanță profesională națională.

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.