În atenția guvernanților. Uniunea Europeană deschide dosarul mineralelor rare europene. Maramureșul e acolo

Consiliul UE a adoptat recent Actul privind materiile prime critice (CRMA), regulamentul de stabilire a unui cadru pentru asigurarea unei aprovizionări sigure și durabile cu materii prime critice. Un grup select de 34 de materii prime critice, din care 17 sunt considerate a fi materii prime strategice, sunt în centrul acestui proces istoric al Uniunii Europene de tranziție energetică. Litiul, cobaltul şi nichelul se folosesc pentru vehiculele electrice, borul este utilizat pentru turbinele eoliene, magneziul este utilizat pentru industrii cu valoare adăugată mare, cum sunt cea aerospațială, auto sau de apărare, iar grafitul este esențial pentru mobilitatea electrică.

Problema majoră a UE este că, în acest moment, e dependentă de importurile de materii prime critice, cum a fost dependentă de gazul rusesc, dar intenția este de a schimba acest lucru. Primul pas va fi ca fiecare stat cu potențial să-şi revizuiască adâncurile pentru a vedea câte dintre materiile prime critice pot fi extrase măcar parțial de aici. Aparent, România are ce pune pe masă, aceasta fiind practic a doua șansă pe care mineritul o poate primi. Actul,  (CRMA), urmărește creșterea şi diversificarea aprovizionării cu materii prime critice a UE, consolidarea circularității, inclusiv a reciclării, şi sprijinirea cercetării şi a inovării privind eficiența utilizării resurselor şi dezvoltarea de înlo­cuitori. În acest moment, China produce 60% din pământurile rare, un grup de 17 superelemente folosite în tehnologiile de vârf, cum ar fi smartphone-urile sau computerele. Tot China deţine 13% din producţia de litiu şi 58% din capacitățile de procesare globale, piaţa producţiei de litiu fiind dominată de Australia şi Chile. Litiul este un element-cheie în producția de baterii pentru telefoanele mobile, laptopuri sau mașini electrice. Dar China este economia dominantă când vine vorba de partea de procesare. Țara rafinează circa 35% din cantitățile de nichel, 58% din cele de litiu, 65% din cobalt şi 87% din pământurile rare, arată datele publice. Cobaltul, de exemplu, este un element-cheie pentru energia eoliană şi, deși extracția se realizează mai ales în Congo (circa 70%), datele arată că în spatele minelor sunt tot acționari din China.

Revenind la UE, prin intermediul CRMA, blocul îşi propune ca la nivelul anului 2030 să extragă circa 10% din necesarul de materii prime critice strategice, 17 din cele 34 identificate în total, să recicleze 25% din ceea ce folosește şi să proceseze intern circa 40% din necesar. Mai mult, gradul de dependență faţă de un singur furnizor terţ nu poate fi mai mare de 65%. Iar pentru a ajunge la acest obiectiv comun, fiecare stat va avea o misiune de îndeplinit. De asemenea, dincolo de aceste lucruri, statele care au un potențial în ceea ce privește materiile prime critice sunt obligate să facă o legislație suplă, să implementeze birouri pe zona de avizare astfel încât proiectele pentru extragerea acestor materii prime să poate contribui la atingerea țintelor europene.

În România, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), aflată în subordinea guvernului, ar trebui să facă această muncă de actualizare a resurselor minerale de care dispune România. La finalul anului 2022, instituția a elaborat un document, Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice – orizont 2035, care dă câteva indicii despre potențialul României din zona de materii prime critice. Pe plan local, sunt oportunități, unele cu un bun potențial de exploatare, dar sunt şi rezerve necercetate geologic.

Astfel, din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice cunoscute şi posibilități de exploatare fac parte nisipurile cuarțoase şi grafitul. Din categoria resurselor nemetalifere, economic impor­tante, cu rezerve geologice necunoscute fac parte mineralele de bor, fosforitele. Mai departe, din categoria resurselor metalifere economic foarte importante, cu rezerve geologice necunoscute şi cu un potențial moderat, fac parte cromul, magneziul, germaniu şi telurul. Din categoria resurselor metalifere economic importante, cu rezerve geologice neevaluate şi cu un potențial moderat: stibiu (antimoniu), wolfram (tungsten) şi pământuri rare (TR).

În decursul anilor, după Re­voluție, s-a tot vorbit despre metalele rare. Și în Maramureș mineritul neferos era însoțit de legende despre aceste metale rare, care s-ar fi găsit în perimetrele exploatate după 1989. Mai mult, au fost mulți specialiști din minerit care afirmau că aceste metale rare se găsesc în iazurile de decantare care împânzesc Baia Mare și alte zone maramureșene. Una dintre cele mai interesante povești se leagă de începuturile societății româno-australiene Aurul.

Firma româno-australiană a început activitatea productivă prelucrând sterilul din Iazul de la Meda. În urma prelucrării, rezulta un „boulion d’ore” ce trebuia rafinat sau afânat, operație care se putea face la combinatul Phoenix. Dar australienii nu au vrut și au dus concentratul pentru rafinare în Anglia. O chestie greu de înțeles.

Combinatul băimărean scotea aur la o puritate de 99,98%.  Adică, foarte bine, bun de scos pe piața internațională. Au fost multe dis­cuții atunci, conducerea Remin și unii specialiști afirmau că nu există explicații ascunse legate de decizia australienilor de a scoate concentratul din țară.

După accidentul din 2000, au început să apară comentarii. Mai mulți specialiști din minerit, unii cu greutate, au tot spus că decizia de a duce concentratul în Anglia pentru rafinare avea o explicație economică. În iazul de la Meda se găseau multe metale rare în con­centrații însemnate. Așa că australienii ar fi rămas cu metale rare mult mai scumpe ca aurul și argintul. De fapt, australienii au plecat după accidentul din 2000 și nimeni nu i-a mai întrebat ceva despre activitatea de aici și profitul făcut.

De atunci, subiectul metalelor rare a rămas în discuțiile generale despre mineritul neferos. Au mai fost momente în care s-a vorbit mai tare despre metale rare cu ocazia problemei de la Roșia Montana, dar și acelea au trecut. Și așa s-au scurs anii, iar noi, cei care am crezut că mineritul maramureșean va scoate acest județ din izolarea sfântă în care a fost atâția ani, am tot așteptat ca specialiști, oficiali, administratori ai puterii să pună capăt legendelor, poveștilor despre metalele rare, cele care ar putea ridica zona.  

În momentul actual, toate exploatările miniere care au gestionat zăcămintele prezentate anterior sunt închise. Din datele cunoscute de noi, rezultă faptul că principala sursă de metale rare o reprezintă concentratele de cupru, plumb, zinc sau în cazul galiului, minereurile de aluminiu (bauxita, nefelin). Recuperarea metalelor rare este posibilă dacă sunt îndeplinite anumite condiții:
- sunt prezente în minereu;
- se află într-un compus chimic (mineral) valorificabil;
- se acumulează în produsul valorificabil (concentrat);
- rafinarea metalelor se face prin procedee pirometalurgice;
- existența tehnologiilor de procesare a subproduselor me­talurgice (prafuri volatile, nămoluri de la fabricarea acidului sulfuric, zguri, nămoluri de electroliză etc.).

În România, recuperarea metalelor rare este condiționată de relansarea sectorului minier de exploatare a zăcămintelor sulfurice de cupru, plumb, zinc și a minereurilor de bauxită (Ga), precum și relansarea sectorului metalurgic de procesare a concentratelor obți­nute.

Dincolo de partea tehnică, avem o confirmare din partea unor spe­cialiști a existenței în Maramureș a unor metale rare. În lista prezentată de Comisia Europeană se regăsesc perimetre miniere din Maramureș. Cam toată gama, iar în unele situații, în con­centrați destul de bune. De asemenea, specialiștii au spus că este nevoie de repornirea mineritului pentru a putea beneficia și de metale rare, alături de unități de prelucrare metalurgică. Adică, ce am închis cu vervă proletară în urmă cu aproape 20 de ani.

Pe de altă parte, să ne amintim că, în jurul Băii Mari, sunt mai multe iazuri de decantare în sterilul cărora se găsesc și metale rare. Probabil în concentrații mai bune decât ce se găsește acum în minele închise. Aceste iazuri au steril din exploatările anilor 1970-1980. În contextul celor spuse de specia­liști, poveștile cu australienii ce au dus concentratul obținut din iazul de la Meda par a fi reale. După ce că ne-au luat aurul și argintul cam pe moca, probabil au obținut și metale rare la fel, pe moca. Cam astea sunt  realități românești cu mineritul neferos.

În încheiere să ne amintim cam ce a însemnat mineritul românesc. Acum e cam 0. O imagine a ceea ce a fost și nu mai este.
Regiunea minieră Baia Mare, având forma unui pentagon neregulat, cu vârfurile la Halmeu, Ilba, Răzoare, Rodna şi Borşa, cuprinde în interiorul său localitățile miniere din județele Satu Mare, Maramureș şi Bistriţa-Năsăud, cu centrul de gravitate Baia Mare, unde, indiferent de orânduirile politice şi administrative, s-a aflat Direcția Minelor şi Uzinelor Statului, în diverse denumiri şi structuri organizatorice, azi Remin.

Maramureșul conține în subsolul său zăcăminte de minereuri neferoase, de fier-mangan, auro-argentifere, radioactive, o diversitate de substanțe nemetalifere şi roci comune pentru construcții şi ornamente, precum şi zăcăminte de lignit şi turbă, de sare, țiței, puse în evidență şi parte din ele valorificate de către noi şi generațiile anterioare.

După al Doilea Război Mondial, s-a consolidat o structură organizatorică miniero-metalurgică, minele şi uzinele din regiune şi altele au funcționat împreună. În anii 1974-83, Centrala avea 39.543 de salariați şi cuprindea minele şi flotațiile din Maramureș, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Suceava, uzinele metalurgice din Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, atelierele şi uzinele de reparații şi întreținere utilaj minier, I.C.P.M, trei ani, şi I.P.E.G Maramureș, holding cu activitate rentabilă în ansamblu.

Dacă în anii 1980, la o prelucrare anuală de 6 milioane tone minereuri neferoase şi auro-argentifere, Remin realiza 24,6 mii tone metal plumb, 44 mii tone zinc şi 19,5 mii tone cupru şi însemnate cantități de aur, argint şi pirită 40% sulf, din anul 1990 a început scăderea producției.

Combinatele chimico-metalurgice din Baia Mare realizau peste 50 de produse. Anual, de pe platforma metalurgică Baia Mare se livrau 10 tone de aur în lingouri, aur care a contribuit la refacerea tezaurului național la 105 tone. În anul 1990, în industria minieră românească existau 278 de mine şi cariere în operare, funcționau 70 de uzine şi instalații de prelucrare, amplasate în 41 de bazine miniere, localizate pe teritoriul a 23 județe, unde activau peste 175.000 de salariați. Mineritul, având în vedere şi membrii de familie dependenți direct de minerit, constituia un mod de viaţă pentru aproximativ 10% din populaţia ţării, respectiv 22,7% a Maramureșului. Din 1998, unele perimetre miniere au trecut în conservare, au început disponibilizările de personal, iar ulterior, în 10 etape, prin hotărâri ale guvernelor care s-au succedat, s-a aprobat închiderea tuturor minelor din patrimoniul Remin.

Cele 34 de materii prime (cele bolduite sunt strategice):

1.     Aluminium/Bauxite/alumina

2.     Coking Coal

3.     Lithium

4.     Phosphorus

5.     Antimony

6.     Feldspar

7.     Light rare earth elements*

8.     Scandium

9.     Arsenic

10. Fluorspar

11. Magnesium

12. Silicon metal

13. Baryte

14. Gallium

15. Manganese

16. Strontium

17. Beryllium

18. Germanium

19. Natural Graphite

20. Tantalum

21. Bismuth

22. Hafnium

23. Niobium

24. Titanium metal

25. Boron

26. Helium

27. Platinum group metals

28. Tungsten

29. Cobalt

30. Heavy rare earth elements*

31. Phosphate Rock

32. Vanadium

33. Copper

34. Nickel