În Atelierul lui AUREL POPP

Un frumos dar, ce m-a bucurat vara aceasta, l-au constituit cărțile Domnului Dumitru Păcuraru, un binecunoscut scriitor și publicist săt­mărean, personalizate prin cuvinte alese, în dedicațiile de pe pagina de gardă. Volumul de autor „Măcelăria și alte poeme”, în care autorul ne propune „câteva destinații poetice – ușor picturale...”, itinerarii artistice și culturale prin importante orașe din țară și din Europa, întâlniri imagi­nare cu scriitori, pictori, artiști cu pagini de istorie, confruntate cu realități cărora nu le putem întoarce spatele, ne asigură o dimensiune și o lectură interculturală și, de ce nu, interdisciplinară!

Așteptat cu nerăbdare (de mine), volumul „În Atelierul lui AUREL POPP”, ce vine în continuarea pri­mului, despre pictorul Aurel Popp, a apărut într-o concepție grafică de excepție (începând cu coperta), sem­nată de Oana Mirabela Păcurar, ce te îndeamnă „la o lungă zăbavă” pe oglinda paginii în care echilibrul și raportul dintre text, imagine, caracterul de literă, alternarea permanentă între imaginea color și cea atempo­rală virată în sepia, claritatea și cali­tatea liniei reproducerii, a schițelor de compoziție, a variantelor și detaliilor la planșele de arhitectură, la proiectele de decoruri și formă, ale articolelor de ceramică și porțelan, întregesc un amplu repertoriu al creației complexe a pictorului Aurel Popp. În aceeaşi măsură, documen­tarea întreprinsă de Maria-Adriana Zaharia relevă momente im­por­tante din biografia pictorului sătmărean, structurată pe parcursul a zece capitole, fiecare încărcat de informații, mai puțin știute sau mediatizate, date și note despre universul artistului sătmărean. Putem să ne bucurăm astfel de opera complexă și, de ce nu, completă a artistului Aurel Popp, de construcția complexă a creației sale, prin care autorul volumului de față – Dumitru Păcuraru – o propune pe categorii distincte: „Sculptura, monumente, arhitectură, arte aplicate, design, desen, note”. Este un frumos gest de omagiere a pictorului Aurel Popp și totodată o reverență în fața creației artistului care prin expoziția permanentă de la Muzeul de Artă din Satu Mare conturează un discurs pertinent asupra artei contemporane sătmărene. Însemnările, notele, corespondența, scrisorile, preocupările artistului de a se implica în domeniul artelor vizuale din Transilvania, ne aduc în prim-plan complexitatea și truda de a te impune pe tărâmul artelor, prin co­menzi de pictură, monumente, prin proiecte de arhitectură, dorințe și idei, transfigurate în arta porțe­la­nu­lui, a artelor decorative, ne oferă o imagine deosebit de complexă a destinului artistului mereu într-o per­manentă luptă cu sine cât și cu forurile decizionale, locale sau de la București.
Personalități politice, însăși Regina Maria alături de scriitori în funcții importante de decizie, dar și artiști, erau implicați și se ocupau de finan­țarea unor edificii de omagiere a eroilor, dar și de a statuta pe coordonate exclusiv artistice comenzile de for public. Albumul reproduce o se­rie de proiecte elaborate după schițe premergătoare a unor astfel de mo­numente, dar și de proiectare a unor edificii de cult, deosebit de bine do­cumentate și de înțelegere și repre­zentare a unor elemente de detaliu, fie că este vorba de elemente decorative, frize, colonade, capiteluri, proiecte de vitraliu. Un important capitol este dedicat pictorului Aurel Popp – ceramistul. Știam că pictorul și-a dorit și a inițiat înființarea unei fabrici de ceramică de lux, al cărui director a fost în perioada 1921-1925, intitulată „Fabrica de chera­mică de lux și porțelan DAC”, prin corespondența cu pictorul Nicolae Tonitza (care a pictat mai multe prototipuri de ceramică pentru Fabrica DAC), menționate de istoricul și cri­ticul de artă Barbu Brezeanu, dar și de scriitorul George Mihail Zamfi­rescu a căror scrisori sunt reprodu­se, atât ca manuscris, dar sunt men- ­­­ționate pe larg și rețete, relevând teh­nologii, dar și de mase ceramice, cărora Aurel Popp le păstra nostalgia și dorința de pe timpul uceniciei, la manufactura de porțelan de la Mai­ssen (Germania) și Herend (Ungaria).
Este incitant pentru mine acest capitol pentru că și eu am lucrat, am cre­at și expus în arta faianței, timp de douăzeci de ani, și găsesc o multitudine de similitudini cu expe­ri­ențele trăite de Aurel Popp acum aproape o sută de ani. Ce păcat că la plecarea din fabrică, planșele cu proiectele color, desenele pentru se­rigrafie și proiectele de decalcoma­nii au rămas (într-un număr im­pre­sionant de ma­re) într-un dulap metalic, la fabrica de faianță din Baia Mare! Mă bucură nespus paginile albumului cu încer­cări, proiecte, prototipuri, înnobilate cu aur coloidal și lusteri pe supra­fe­țele glazurate și mă gândesc cu câ­tă lejeritate și dezinteres s-a des­fiin­țat Muzeul Național al Sticlei și Cera­micii din București, imediat după anii ’90, colecțiile fiind restituite autorilor sau din zonele de prove­niență, așa cum a fost și în cazul meu. Este foarte important să vedem în timp ar­tiști care au lucrat în arta porțe­la­nului sau a ceramicii și care au fost pictori, ca de exemplu: Antoine Watteau, iar mai târziu Pierre Auguste Renoire, ce au lucrat la manufactura Sevres; George Roualt care a lucrat în domeniul sticlei; pictorul Nicolae Tonitza a pictat pentru Fa­brica DAC; cât și pictorul Aurel Popp reprodus în album, decorând un vas de dimensiuni monumentale.
Cred că multe personalități ale artei românești „s-au stins”, fără a se ști despre complexitatea creației lor, pen­tru că nu au avut șansa de a întâlni un om ca Dumitru Păcuraru!
 

P.S. De două decenii, în atelierul meu lucrez pe un șevalet (achiziți­o­nat) care i-a aparținut pictorului Aurel Popp!