Imunitatea şi implicaţiile sale în apărare şi întreţinere

Cu toții știm care este sistemul digestiv și, în linii mari, cum funcționează. Înțelegem sistemul cardiovascular ca pe o pompă cu vasele ei transportatoare, îi știm localizarea. Cunoaștem cum se desfășoară respirația, de la plămâni până la celule. Dar câți dintre noi pot explica, într-o imagine limpede, unde este localizat sistemul imunitar, elementele sale componente, ce funcții şi relații are el?

Se știe că sistemul imunitar ne protejează în fața agenților patogeni biologici: virusuri, bacterii, fungi, protozoare, helminţi (viermi). Să vedem cum anume.
Sistemul imunitar se descrie sub raport funcțional ca fiind alcătuit din două părți: una înnăscută şi una dobândită. Sistemul imunitar înnăscut cuprinde barierele naturale, situate la exterior sau în cavități ce sunt în raport apropiat cu exteriorul (ex. gură, stomac), şi componente sanguine nespecifice, de tip celular şi chimic. Sistemul imunitar dobândit asigură imunitatea specifică prin anticorpi.
Barierele naturale sunt de tip fizic, biochimic şi biologic. Cea dintâi barieră fizică este pielea, prin stratul său superficial, care, dacă este integru, nu permite pătrunderea la interior a germenilor. Tot aici sunt prezente şi substanțe protectoare, cum este lizozimul antibacterian din sudoare şi perspiraţie.
Bariera biologică externă este reprezentată de aşa-numita „biotă”, adică floră bacteriană habituală. Ea este alcătuită din bacterii prietenoase, care sunt de 10 ori mai numeroase decât celulele propriului organism. Protejează pe principiul „primul venit, primul servit”, adică ocupă întreaga suprafață a corpului, încât eventualele bacterii neprietenoase, patogene, pur şi sim­plu nu mai au loc unde să se dezvolte. De aceea este atât de important ca produsele ce vin în
contact cu pielea (igienice, cosmetice, ...) să nu dăuneze florei, ci să o prezerve. Biota se extinde şi la interior, pe mucoasele din cavități, de exemplu în intestine. Aici este susținută de alimente potrivite, precum polenul crud şi iaurtul de calitate, care au o importantă încărcătură în lactobacili.
Mucoasele ce sunt în raport cu orificiile externe secretă şi un mucus dens menit să rețină şi să elimine microbii prin fluxul său natural, orientat spre exterior. În cavitatea bucală, saliva conține substanțe antibacteriene, iar în stomac acizii tari secretați sunt o altă formă de protecție chimică în raport cu ceea ce omul înghite.
Agenții patogeni care au reușit să treacă de aceste bariere şi au ajuns în mediul intern se vor confrunta cu elementele celulare şi biochimice ale imunității înnăscute. În sângele circulant se află leucocitele (celulele albe), componente ale sistemului imunitar intern. Dintre ele, unele sunt implicate în această primă linie sanguină de apărare. Fagocitele înglobează în interiorul lor germenii patogeni, apoi îi distrug. Celulele NK adică „Natural Killer” recunosc celulele infectate cu viruși şi celule tumorale, se fixează pe ele şi le „injectează” cu substanțe distrugătoare. Mastocitele conțin granulații cu substanțe chimice pe care le deversează asupra patogenilor.
Componenta biochimică a imu­nității înnăscute este reprezentată de complementul seric şi citokine. Complementul seric cuprinde o serie de cel puțin 20 de proteine ce învăluie germenii patogeni spre a atrage fagocitele care îi distrug. Citokinele sunt substanțe produse de celule variate din întreg organismul, şi sunt implicate în declan­șarea inflamațiilor şi atragerea celulelor imunitare.

A doua mare componentă este sistemul imunitar dobândit (adaptativ). Acesta intervine când sis­te­mul imunitar înnăscut nu a fost suficient pentru eliminarea unui germen patogen. În mod natural cuprinde celule limfocitare (T şi B) şi substanțele pe care acestea le elaborează, anticorpii. Acești anticorpi sunt niște proteine specializate, cu rol de identificare şi neutralizare a patogenilor, de care se fixează la nivelul unor componente specifice lor, numite antigeni. Imunitatea dobândită mai este şi pasivă (transmiterea de anticorpi prin placentă şi laptele matern; administrare injectabilă de seruri imune), cât şi artificială (vaccinări).
Dar unde se află pnă la urmă sistemul imunitar? Fără un sediu central, şi un loc bine precizat, medicina îl definește ca sistem limfoid. Anatomic se descriu sistemul limfoid primar alcătuit din măduva osoasă hematopoietică (hematogenă) şi timus, şi sistemul limfoid secundar ce cuprinde splina, ganglionii limfatici, plăcile Peyer şi alte formațiuni limfoide răspândite în corp.  
În măduva osoasă roșie hematopoietică (gr.: haima - sange; poiesis - producere) sunt produse toate tipurile de celule sanguine. Ea se află la vârsta tânără în toate oasele, iar la vârsta adultă în oasele late.  
Timusul are un rol fundamental în imunitate prin întreținerea producerii şi maturizarea limfocitelor tip „T”. Spre vârsta adultă se atrofiază, iar maturizarea limfocitelor T este preluată de organele limfoide periferice.

Dintre organele limfoide mențio­năm splina, nu fără un oarecare amuzament față de pretențiile de ştiinţificitate ale medicinei oficiale. Un organ ale cărui funcții sunt considerate incomplet elucidate, dar care joacă un rol major în imunitate prin producerea directă şi stocarea de limfocite, fagocite, monocite, cât şi de anticorpi. De asemenea, produce şi stochează hematii şi trombocite. Ca organ energetic, medicina tradițională chineză îi conferă o poziție centrală. Rezecția uneori grăbită a splinei, din varii motive, marchează sever sistemul imunitar şi afectează durata şi calitatea vieții oricărui om.

Ganglionii limfatici sunt noduli situați pe traiectul vaselor ce drenează interstițiile. În ei se multiplică limfocitele T şi B mature circulante, şi se diferențiază celulele NK. Un motiv care ar trebui să fie suficient pentru orice pacient oncologic şi orice chirurg să extirpe un număr cât mai mic de ganglioni... Aici sunt reținute celulele canceroase care au plecat din tumoarea principală. Dacă lipsesc ganglionii, ulterior celulele canceroase migrate au cale liberă spre sânge.
Din sistemul limfoid secundar mai fac parte amigdalele palatine cât şi o vastă rețea de țesut limfoid la nivelul mucoaselor (tubul digestiv, tractul genito-urinar, etc.) sau în jurul ramificațiilor arteriale (pulpa albă). În aceeași logică cu a ganglionilor limfatici, eliminarea grăbită a amigdalelor palatine poate conduce la complicații ulterioare; răcelile coboară repede la bronhii şi plămâni, în loc să rămână cantonate în faringe. Se observă că practic toate interfețele corpului pe unde pot pătrunde bio-patogeni, sunt gardate de insule ale sistemului limfoid.

Sistemul imunitar mai are un mare rol despre care prea puțin se vorbește, pe lângă cel de apărare. La fiecare doi ani, datorită înnoirii celulelor în cursul proceselor de întreținere din întreg organismul, fiecare dintre dvs. este complet nou din punct de vedere biologic. Dvs. aveți conștiința faptului că sunteți aceeași persoană, prin informațiile şi experiențele acumulate. Dar, până la vârsta maturității, organismul dvs. s-a schimbat din punct de vedere celular în întregime, de un mare număr de ori. Acest lucru s-a petrecut fără probleme datorită sistemului imunitar, care a eliminat deșeurile celulare rezultate din apoptoza fiziologică.
Complexitatea sistemului imunitar face ca el să fie unul extrem de performant. Pe de altă parte, această mașinărie deosebită, prin multitudinea de componente, este susceptibilă a fi sever influențată de diverși factori.

Relațiile cu sistemul nervos şi sistemul endocrin
Între sistemul nervos central (SNC) şi sistemul imunitar există relații bidirecționale. Astăzi se vorbește deja despre psiho-neuro-imunologie (Paul H. Black), despre relațiile dintre creier
şi imunitate. Creierul influențează prin mediatori chimici, unii proveniți chiar din scoarța cerebrală, axul hormonal hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, care are mai departe efecte asupra imunității.

Numeroase studii au indicat că neuromediatori precum adrenalina şi nora­dre­nalina, serotonina şi dopamina (toate crescute în stres) sau opioidele (ex. Enkefaline) au efecte imunosupresoare. Depresia psihică scade imu­nitatea. La fel hormonii corticosteroizi produși de suprarenale.
Totodată, s-au găsit receptori pentru neuromediatori și neurohormoni direct pe limfocite şi macrofagele din sânge. Invers, citokinele produse de celulele imunitare periferice ajung prin sânge să acționeze asupra creierului. În mod surprinzător, s-a descoperit că celulele imunitare periferice pot sintetiza şi mici cantități de neurotransmiţători, neuropeptide şi neurohormoni. Este ca şi cum în anumite con­diții, o parte din creier s-ar transpune funcțional până la periferia imunității, iar aceasta se implică totodată în funcționarea creierului.

Sunt încă destule necunoscute, dar în practică un lucru este sigur: o stare generală bună a sistemului imunitar induce o stare bună a sistemului endocrin şi nervos. Invers, o stare tulburată a sistemelor nervos şi endocrin vor diminua capacitatea răspunsului imunitar. Concluzia nefericită se întrevede. Medicii care sunt atenți în practica lor au observat cercul vicios în care sunt prinși pacienții cu probleme grave de sănătate. Pe seama erodării sistemului imunitar din varii motive, apare o suferință oarecare. Dacă suferința devine o preocupare, poate induce viziuni pesimiste care deprimă mai mult imunitatea. Așa se constituie un cerc vicios care conduce la progresul suferinței. Sau invers, pe seama unei depresii apar probleme de sănătate, de la simple răceli la boala oncologică. Ieșirea este posibilă doar cu o terapie cu reală valoare imuno­modulatoare şi/ sau antidepresivă.

Un alt exemplu: în starea de furie, s-a determinat că imunitatea se deprimă atât de mult după numai cinci minute, încât sistemul imunitar trebuie să lucreze intens timp de 6 ore ulterior, spre a reveni la nivelul său inițial.
Vârsta omului reprezintă un factor endogen esențial pentru evoluția şi funcțiile sistemului imunitar. La nou-născuţi şi bătrâni structurile acestuia sunt în parametri deficitari. De unde şi întrebările firești ale unor medici pentru care Jurământul lui Hipocrate nu e o formalitate: de ce vaccinuri la nou-născuţi şi sugari ?

Laptele matern susține imunitatea sugarului în primele luni de viață, prin conținutul său de anticorpi şi celule imunitare. Foarte important este că laptele matern conține şi celule stem, lucru de acum demonstrat în laboratoare. Iată că apar dovezi științifice pentru vechea afir­mație din Ayurveda, că laptele proaspăt muls şi încă nerăcit, este un elixir. Între copiii alăptați la sân şi cei hrăniți cu lapte praf se observă în practica medicală severe diferențe de sănătate şi comportament.

La vârstă înaintată, problemele sistemului imunitar par a fi asociate cel mai adesea cu defi­ciențe nutriționale şi ambientale.

Ca o problemă specifică spa­țiului românesc actual, aş menționa fenomenele psihice de tip depresiv sau asociate, manifeste la vârsta a treia în mare proporție, cu consecințe severe asupra sănătății.

Concluzia practică este că susținerea sistemului imunitar se face nu numai prin diverse imuno­reglatoare, de exemplu propolis sau Echinaceea, foarte bune profilactic şi curativ, ci mai ales printr-o corectă şi diversificată alimentație cu nutrienţi de calitate. Un sfat? Polen şi lăptișor de matcă luate în mod curent. Dozele trebuie să fie în așa fel încât să vă facă să simțiți o stare de bine. Dacă nu aţi atins această stare, înseamnă că dozele dvs. sunt mici. Resemnarea şi depresia trebuie înlocuite cu activitate fizică şi preocupare pentru natură. Spre exemplu drumeții, fotografie, grădinărit sau apicultură.

Relațiile cu factori exogeni

(gr.: exo - în afară; gennan - a produce)
Stresul s-a definit ca un factor sau un ansamblu de factori care deranjează organismul. Este de înțeles că oamenii, după o perioadă intensă de suprasolicitare fizică, psihică sau emoțională, caută diverse mijloace de refulare. Nu suntem făcuți pentru a munci 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Nici pentru competiții sportive în care țelul, pe lângă bani, este de a fi primul în lume. Nu putem trece neatinși prin stări emoționale cople­șitoare. Societatea noastră, din ce în ce mai complicată, ne furnizează un stres aproape permanent. E suficient să deschideți televizorul şi o să vedeți pe lângă bombardamentul de imagini şi emoții predominant negative, afluxul de informații de pe benzi circulante. E prea mult, ceea ce se reflectă, coroborat cu nutriția deficitară, în scăderea capacității imunitare practic la nivelul întregii populații, la noi şi în țările vestice. Adică acolo unde consumul a devenit motorul societății umane.
Ce se întâmplă de fapt în con­diții de stres în sistemul imunitar? Mă opresc sumar asupra unui singur aspect, mai puțin cunoscut: relaţia stres-timus. Ne amintim de la anatomie, de un organ mic situat în spatele sternului, supranumit şi „glanda copilăriei”.
Etimologic, thymos în greaca veche înseamnă principiu vital. Am văzut deja că e puternic implicat în imunitate. Dar el începe să se atrofieze la pubertate şi are o involuție continuă odată cu vârsta. Ar fi oare această atrofie a ceea ce anticii numeau principiu vital, o posibilă explicație pentru că trăim doar 70-80 de ani în condițiile în care se pare că suntem progra­mați genetic pentru circa 1000? Factorii de stres accelerează atrofia timusului, atât direct cât şi prin intermediul glucocorticoizilor. În con­trariu, hormonul pineal melatonina contra­carează atrofia timusului, contribuind la refacerea imuni­tății. Dar melatonina se secretă optim în timpul somnului de noapte. De unde influențele nefaste ale vieții moderne de noapte, asupra imunității. În plus, activitatea epifizei mai este blocată de excesul de fluor, de informații, de hiperactivitatea mentală.

Foarte importantă este şi descoperirea că epifiza este un coordonator central al sistemului de celule stem. Iar relația sa cu timusul e implicată în menținerea tinereții.
Recomandări practice consecutive: dormiți între 22-06, în încăperi întunecoase. Evitați să lucrați în două, trei locuri. Încercați să nu vă doriți să fiți mereu cel mai şi cel mai... Toate aceste lucruri au uriașe costuri ascunse. E păcat să vă pierdeți sănătatea spre a câștiga bani, ca apoi să vă pierdeți banii în încercarea de a recâștiga sănătate...

Nutriţia. Este un factor exogen extrem de studiat în imunopatologia veterinară... Fără glumă, cărțile de medicină veterinară par mai pragmatice decât cele de medicină umană. Printre veterinari s-a păstrat interesul pentru menținerea sănătății subiecților, nu ca în medicina umană unde atenția este îndreptată doar asupra bolii. În ferme e de impor­tanță economică menținerea unui șeptel sănătos, în timp ce în societatea umană se vorbește astăzi prea mult despre excesul populațional, care a ajuns să deranjeze...
Așadar, în medicina veterinară sunt bine descrise efectele nefaste ale malnutriției sau subnu­triției, rolurile tuturor nu­trien­ţilor şi influen­țele lor asupra imunității. Spre exemplu, carența vitaminei B6 determină reducerea stimulării limfocitelor de către mitogene.
Ca­rența vitaminei A inhibă răspunsul imunitar, cu reducerea protecției față de dezvoltarea unor neoplazii, scăderea rezistenței față de infecții respiratorii şi digestive, ori virale în general, inclusiv față de HIV. Doze optime de vitamine E şi C cresc limfoproliferarea şi activitatea macrofagelor. Dintre oligoelemente, se pare că un rol important îl au zincul, manganul, cuprul, cromul şi seleniul. Cu riscul de a mă repeta, trebuie să spun că o soluție optimă pentru rația zilnică de astfel de micronutienţi o constituie polenul crud, care pe lângă proteină de cea mai bună calitate asigură şi un aport optim al acestor principii alimentare esen­țiale bunei funcțio­nări a imunității.

Subiectul relației dintre alimen­tație şi imunitate este extrem de larg. Mai precizez doar că aditivii alimentari sintetici acționează foarte repede asupra sistemului imunitar, pe care îl perturbă şi îl deprimă. Efectele nefaste se observă la nivelul întregii societăți de consum. Practic, e indicat să evităm produsele cu asemenea aditivi, lucru dificil, căci, din păcate, sunt numeroase.
Tot în tratate veterinare am găsit cel mai bine studiate influențele asupra sistemului imunitar a diverși alți factori, care se regăsesc şi în viața noastră.
Astfel stresul prin temperaturi scăzute exercită influențe imunosupresoare, similare celor conse­cutive tratamentului cu hidrocortizon (Matsumoto si Huang, 2000, studiu asupra puilor de găină). Concluzia pertinentă este că frigul de scurtă durată determină o intensificare a tuturor mecanismelor imunității, iar frigul de lungă durată are efecte nefaste. O aplicație practică este că dușurile reci, înviorarea în aer rece, chiar scăldatul în apă rece, așa cum o fac nordicii şi rușii, sunt benefice sănătății. Exagerarea nu. Mai mult, mediile de lucru reci, curentul de aer rece, sunt factori de scădere a capacității sistemului imunitar.
Transportul s-a dovedit a fi extrem de important pentru sistemul limfoid. Pagoda-Sewernik şi colaboratorii în 2000 au făcut un studiu pe viței în vârstă de 3-6 săptămâni, transportați 45 de minute. Concluziile au fost neașteptate. S-a constatat creșterea semnificativă a cortizolului pentru o zi şi reducerea numărului de limfocite T şi B pe durata a șapte zile. Deci e de preferat un serviciu care să nu necesite o navetă permanentă și, cu atât mai puțin, o muncă fără schimbări geografice şi transporturi dese la dis­tanță, eventual schimbări de climă.
Efortul fizic a fost şi el studiat. La caii normali un efort fizic intens este benefic capacității de apărare o organismului. Dar la cei cu capacitate de efort micșorată s-a observat o supresie a proliferării lim­focitare, concomitentă cu pre­zența unor infecții (Jensen-Waern, 1998).
Efectele imunosupresoare ale oboselii cronice au fost definite de Tarello (2001), care a semnalat similitudini între aceste efecte la păsări şi cele observate la om, în sindromul de disfuncție imunologică prin extenuare fizică. Deci? Dacă vreți să trăiți normal, munciți opt ore, dormiți circa opt ore, acordaţi-vă timp pentru refacere.
În cursul procesului de aclimatizare a caprelor de Angora importate din Franța în țara noastră, s-a putut observa că stresul de transport, măsurat prin reducerea activării limfocitare, se stinge după aproximativ cinci zile de la data importului. Dar activitatea fagocitelor a fost mai intensă la caprele localizate în ferme din arii rurale, decât la cele din apropierea zonelor urbane. Deci nu doar munca fizică îl face pe omul de la ţară să fie în general mai sănătos, ci mai e ceva neexplicat încă.
Poate că un răspuns la această problemă este sugerat de un studiu realizat de Ferrante în 1998, care a demonstrat că proliferarea limfocitelor T e mai intensă la vițeii adăpostiți într-un spațiu mai generos.
Este bine cunoscut efectul negativ asupra competenţei imunologice a numeroase substanțe chimice de sinteză. Au fost studiate efectele mai multor medicamente (corticoizi, ciclofosfamidă, etc.), folosite în diverse terapii (ex. boli autoimune). Astfel Loa şi colaboratorii în 2002 într-un studiu pe pui de curcă au constatat că ciclosporina A şi ciclofosfamida inhibă proliferarea si funcționarea celulelor T şi limfocitelor B, traduse prin reducerea sintezei de anticorpi, cu efecte şi asupra apărării antiinfecţioase.
A fost semnalată acțiunea imunosupresoare a tetraciclinei administrată în doze subterapeutice dar timp îndelungat, aşa cum se procedează în alimentația puilor din crescătorii. S-a observat inhibarea proliferării limfocitelor T şi B, asociată cu modificări structurale ale timusului (Tong şi colaboratorii, 2001). Atenție așadar la administrarea repetată de antibiotice, care pe lângă deprimarea imunitară imediată, contribuie şi la degenerarea mai rapidă a timusului. Cât am lucrat în Banat, copiii pe care i-am tratat cu mijloace naturale, în special cu propolis şi Echinacea răceau o dată la doi ani. Cei tratați de alţi medici de familie cu antibiotice, cam o dată pe lună...

Anestezicele au de asemenea efecte imunosupresoare. Un studiu interesant a fost comunicat de Oktuno şi colaboratorii (2002), care au arătat că patru preparate folosite pentru anestezia peștilor din specia Sparus aurata au determinat reducerea complementului seric şi funcţiile fagocitelor.
Şi mai surprinzătoare a fost comunicarea realizată la noi de către Brudaşcă şi colaboratorii (1998), care, după inocularea la câini a unui vaccin mixt antiviral, au constatat leucopenie cu limfocitoză şi neutropenie, cât şi reducerea tranzitorie a funcționării fagocitelor sanguine...
Sunetele de durată reprezintă un factor de imunosupresie. A fost constatată la puii broiler reducerea numărului de limfocite şi a leucocitelor totale (Lazarevic, 2000).
Poluarea prin metale grele (în special plumbul, mercurul şi cadmiul), pesticide (cu precădere clorurate şi organofosforice) şi substanțe radioactive are o acțiune severă imunosupresoare. Aici sfatul cel mai bun este să părăsiți astfel de medii. Dacă nu este posibil, atunci utilizați sub formă de cure, zeolit pulbere care le chelează şi elimină.
Ce este de făcut însă pentru ameliorarea stării sistemului imunitar în general, în condițiile în care nu ne putem schimba viaţa, sau nici măcar nu ne propunem acest lucru? Respectarea odihnei şi alimentației corecte, detoxifierea şi folosirea unor remedii sau suplimente alimentare cu valoare imuno­reglatoare reală, poate fi o șansă.
Se ştie că cea mai serioasă provocare a medicinei este boala oncologică. Aici, foarte concentrat, lucrurile sunt prezentate astfel: pe seama unor factori care au indus imunosupresie, s-a dezvoltat o neoplazie. Diagnosticul acesteia şi speranța de viață redusă produc depresie. În sine tratamentele propuse, intervenția chirurgicală, che­mo- sau radioterapia, practicate fără protecție, conduc şi ele la pră­bușirea sistemului imunitar. Astfel cercul vicios e constituit.
Ei bine, am avut șansa ca, începând cu anul 2005, să intru în contact cu o serie de medici şi producători de suplimente nutriționale din Serbia, care mi-au de­monstrat că boala oncologică poate fi tratată cu mult mai mult succes decât se face în mod curent, cu condiția ca sistemul imunitar al pacientului să fie pregătit corect. Așa am descoperit beneficiile zeolitului, așa am descoperit şi altele.

E simplu de înțeles că în sufe­rințele oncologice şi hematologice este nevoie ca sistemul imunitar să fie implicat plenar şi că de starea sa depinde viața acestor pacienți. Se pare însă că medicina oficială mai are de lucru. Voi cita dintr-un celebru dicționar medical, Micul Larousse de medicină: „imunoterapia anticanceroasă, în studiu de aproape un secol, rămâne şi azi în fază experimentală. Totuși, ea face obiectul a numeroase încercări terapeutice în întreaga lume şi este vorba, fără îndoială, de mari perspective în tratarea şi vindecarea cancerelor”.
Dificil de înțeles. Eu încă nu am auzit de un studiu care să dureze un secol... Să fie oare aici secretul tratării cancerului, dar care nu poate fi brevetat şi folosit economic, pentru că este menținut în fază de studiu? Oare nu se dorește să fie finalizat şi  publicat ?

Orice demers jurnalistic pentru mine, ca medic, trebuie să aibă şi o finalitate practică în folosul cititorilor. Pentru aceasta, le propun celor care doresc să-şi mențină o bună stare de sănătate şi să meargă la medic mai rar, să utilizeze după caz imunoreglatoare de calitate. Un imunoreglator/ imunomodulator deosebit este propolisul, produs deja cunoscut la noi, sub diverse forme de prezentare. Există
tinctura de propolis; Propolis mielat e o variantă mai bun[, este o tinctura de propolis care conține și 10% miere de mană. Este un produs realizat de Melidava după o experiență de 20 de ani de utilizare a propolisului în diverse forme... Se mai folosește şi propolisul brut, mestecat și  înghițit, dar are efecte slabe, pentru că principiile active se extrag greu, în timp îndelungat. Poate fi util pentru „roșu în gât, inflamația amigdalelor. „Există extracte apoase şi produse mai complexe cum e «Propolis esenţă» al societăţii Phenalex din Oradea care a brevetat un procedeu ce permite utilizarea fracțiilor solubile în apă şi alcool, fără a avea însă în compoziția finală alcool etilic. Nu e chiar o esență de propolis, e o denumire comercială inspirată pentru marketing, dar e un produs bun, util pentru copiii mici, și cei care nu pot să folosească sub nicio formă un produs care conține alcool, spre exemplu cei care utilizează medicație psihiatrică. Pro­dusul nu s-a dovedit a fi mai eficient decât tincturile clasice de propolis în tratarea infestărilor parazitare în general și in special în cele intestinale.
Un produs nou pe piață este Propoliv, realizat de Institutul Apicol București care a făcut un extract în ulei de măsline. O variantă despre care o să vorbesc cu altă ocazie este utilizarea propolisului sub formă de aerosoli, şi avem la Cluj, la Casa Bio, mai multe aparate de acest tip, inclusiv pentru copii şi mașină. În schimb, trebuie să-mi fac datoria până la capăt şi să vă recomand să nu folosiți extract glicolic de propolis. Glicolul este tot un alcool din punct de vedere chimic. S-a ales special pentru că nu are gustul specific, dar este mult mai toxic decât alcoolul etilic. Spre exemplu, în Germania unde este folosit pentru diverși aditivi alimentari, se interzice consumul a mai mult de 1 ml pe zi pentru un adult...
Se întâmplă des să recomandăm Propolis esență spre exemplu, și cei care se duc să cumpere de la farmacie vin acasă, convinși de vânzători, cu propolis glicolic. Apoi ne întreabă de ce se plânge copilul de dureri de ficat sau de ce transpiră abundent.

Un alt produs pe care îl recomand[m și în oncologie este Hidrolat de propolis forte, instilații nazale în diferite tumori cerebrale, cancere rinofaringiene și melanom ocular. Produsul poate fi utilizat și pentru alte afecțiuni în sfera ORL în speță afecțiuni ale urechii, vege­tații adenoide (cunoscute și ca polipi). Un produs utilizabil în sfera unor probleme oculare mai ușoare, conjunctivite, blefarite, salazioa­me, este Hidrolatul de propolis.
Produsele de calitate care conțin Echinacea și Astragalus sunt de foarte mare folos în reglarea func­ționării sistemului imunitar.

Zeolitul este un mineral care, utilizat în doze adaptate, poate face diferența în oncologie și hemato-oncologie, între viață și moarte. Ne întrebam de ce nu se poate comercializa legal în UE ca supliment alimentar? În SUA acest lucru e posibil... Excepțional detoxificant, are multiple utilizări în medicina naturistă, complet neglijat, cred eu intenționat neglijat de medicina convențională, este cel mai bun detoxificant pe care noi îl cu­noaștem.
Produsele cu efecte reale regenerative, cum sunt lăptișorul de matc[ și produsele cu apilarnil, când sunt de calitate..., au efecte deosebite de reglare a sistemului imunitar, în doze adaptate pa­cienților, funcție de starea lor și eventual suferința pe care o au.
Produsele cu valoare nutritiv[ reală, așa numitele alimente func­ționale, cum sunt algele, ciupercile, extracte din orz, grâu, etc, sau mai simplu polen și păstura susțin indirect sistemul imunitar, prin acțiunea lor trofică, hrănitoare a întregului organism. Utilizarea lor însă poate fi fundamentală pentru pacienți cu carențe majore de micronutrienți. Practic, orice om care beneficiază de minunile industriei alimentare are nevoie de suplimentarea alimentației considerate normale cu acest gen de produse, detoxifiante si nutraceutice dacă dorește să-și prezerve sănătatea...

Am văzut că sistemul imunitar e răspândit practic în tot corpul. Creierul pornind de la nivelul său cel mai înalt, cortexul, controlează acest sistem până la ultimele sale componente din periferie. La rândul său, imunitatea influențează funcționarea creierului. Ambele sunt în relație cu sistemul de celule stem, cu întreținerea corpului şi păstrarea tinereții. Întreaga noastră viață depinde de ele. Majoritatea actelor medicale devin necesare din pricina faptului că sistemul imu­nitar al pacienților este depășit. Pentru o viață bună, este necesar să întărim imunitatea, care conlucrează la recuperarea sănătăţii.
          

Dr. Cristina Aoşan
Specialist MG, competenta api-fito-aromaterapie,
Membru in Comisia de medicina alternativă a Ministerului Sănătății din România                                                                               www.melidava.ro