Impresionistul atipic

La 27 septembrie 1917, Edgar Degas a murit la Paris. Degas a fost, alturi de Auguste Renoir, Claude Monet şi Camille Pissarro, unul dintre întemeietorii impreionismului. Pictor cu o biografie deloc spectaculoasă, Degas a lăsat o moştenire originală şi multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri şi sculpturi.

Născut într-o familie de bancheri, Edgar Germain Hilaire Degas s-a născut la 19 iulie 1834, la Paris. A fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai lui Auguste De Gas şi al Celestinei Mussou, vestită pentru frumuseţea ei. Mama ei provenea dintr-o familie venită de peste ocean, din Louisiana.

Edgar De Gas a absolvit liceul „Louis-le-Grand”, după care s-a înscris la facultatea de Drept.

A abandonat studiile foarte repede, ocupându-se de copierea tablourilor marilor maeştri, hotărât să-şi dedice viaţa picturii. Adolescentul De Gas şi-a propus să renunţe la sensul nobiliar al numelui de familie, adică De Gas, şi şi-a semnat lucrările Degas. A fost primul semnal că se împotriveşte tatălui său, cu care intra, se pare, deseori, în conflict.

Degas s-a înscris la atelierul de pictură a lui Louis Lamothe şi a reuşit să intre la şcoala de arte frumoase din Paris, după care, în 1856, a plecat în călătorie de studiu în Italia, pentru    a-şi vizita bunicul, Hilaire De Gas. În Roma a luat parte la cursurile de pictură organizate în Vila Medici. Acolo a fost absorbit total de clasicii italieni, în frunte cu Tiziano, Rafael şi Michelangelo, şi biografii săi spun că ar fi făcut cu un devotament fără margini cel puţin şapte sute de schiţe după marii maeştri. A frecventat numeroase muzee şi biserici. Tablourile şi desenele pe care le-a realizat în această perioadă le-a trimis tatălui său, care l-a felicitat şi l-a îndemnat să-şi continue încercările. A continuat să copieze capodopere şi după ce s-a întors la Paris, în 1859, transformându-se de bună voie într-un „ucenic copist” al marilor capodopere din Luvru.

Edgar Degas l-a vizitat pe Monet la atelierul acestuia, apoi şi acasă, petrecând mult timp în cafeneaua Guerbois, locul preferat al tinerilor artişti din acea vreme, printre care se numărau şi Monet, Renoir, Sisley şi Cézanne. Aceasta a fost perioada în care Degas s-a îndepărat de tematica academică a şcolii de pictură tradiţională şi a abordat teme realiste observate la cursele de cai sau la spectacolele de balet. Degas a fost atras şi de complexitatea stărilor sufleteşti ale oamenilor singuri. Este greu de spus unde şi-a petecut mai mult timp din existenţa sa, în sala de teatru sau în galeriile de la Luvru. Abia în anul 1865 i-a fost acceptată o lucrare la Salon şi cunoscuţii lui au remarcat că s-a îndepărtat de stilul tinereţii. Nu mai era un pictor al istoriei, ci un om al prezentului, fascinat de mişcare şi de oamenii de rând. Astfel, “Scenă de război din evul mediu” şi “Cursa de cai cu obstacole” au devenit lucrări care l-au individualizat pe Degas ca pe un iniţiator al impresionismului.

Cel mai apropiat cunoscut al său a devenit Eduard Manet, ambii fiind mari admiratori ai lui Velasquey. Pe măsură ce anii au trecut şi reputaţia sa a atins apogeul, Degas s-a îndepărtat cu străşnicie de eticheta de „impresionist”, preferând-o pe cea de „realist”.

Temele pe care le-a abordat au fost în concordanţă cu acest deziderat: femeia simplă în interiorul casei a devenit o temă de studiu amplu, în numeroase lucrări, în care o surprinde fie călcându-şi hainele, fie după terminarea băii – privită în special din spate, adică un fel de nud parţial, aşa cum învăţase de la Dominique Ingres, unul dintre cei pe care i-a admirat în mod deosebit.

Balerinele şi culisele teatrelor şi cabaretelor l-au atras din ce în ce mai mult, dar nu din cauza frumuseţii protagonistelor, ci mai ales din cauza plăcerii de a reda mişcarea şi culoarea veşmintelor speciale ale zânelor scenei. Culorile pastelate şi intense au devenit marca înregistrată a lui Degas, ca şi unghiurile din care privea exerciţiile balerinelor. Este motivul pentru care a fost considerat un mare admirator al femeii, în realitate Degas fiind un celibatar care s-a ferit de orice idilă de durată.

Degas a renunţat la academismul clasic, revenind după o perioadă la tematica realistă, căutându-şi ideile în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepţional de desenator şi cu pasiunea pentru obiectele efemere în mişcare. Şi-a păstrat mereu un stil propriu, independent, pe care l-a numit realist. Motivele preferate le-a tratat cu o uimitoare noutate, limitările de perspectivă fiind asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul şi a încercat numeroase tehnici de pictură şi grafică.

După războiului franco-prusac, încheiat în 1871, Degas a plecat într-o lungă călătorie în America, unde a vizitat familia mamei sale, în New Orleans. După ce s-a întors la Paris, şi-a consacrat mare parte din timp balerinelor şi observării dansului acestora. Degas a pictat mai bine de un sfert de secol balerine, a realizat schiţe şi sculpturi, avându-le ca subiect. A fost interesat de-a lungul carierei sale artistice mai ales de morfologia modelelor, mai mult decât de personalitatea acestora. 

Balerinele lui Degas au siluete de silfide, surprinse în diferite ipostaze. Întrebat de unde vine fascinaţia pentru această lume, artistul a răspuns că mişcările dansatoarelor sunt cele mai apropiate de mişcarea complexă a vechilor greci. Tablourile sale în ulei cu desenul precis şi cu gama elegantă a culorilor au fost completate cu tablourile în pastel de mai târziu, saturate cu culori vii. „Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă”, afirma Degas.

În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, Degas a produs şi o serie de mici şi misterioase interioare de bordel. Acestea nu au fost expuse niciodată în timpul vieţii artistului, cu toate că aceste monotipuri s-au bucurat de o mare apreciere din partea lui Pablo Picasso. Corpurile prostituatelor au fost reprezentate într-o manieră total diferită de reprezentările idealizate ale clasicismului academic. Imaginile despre care s-a spus că sunt simple plăsmuiri ale artistului sunt pline de grotesc şi de ironie.

În 1874, Degas a participat la prima expoziţie a impresioniştilor organizată în salonul fotografului Nader, expoziţie care a declanşat un adevărat scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis Leroy le-a dat expozanţilor, ironic, numele de „impresionişti”. Degas nu a acceptat niciodată această definire a artei sale, considerând că realismul artei sale nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în aer liber preconizate de ceilalţi membri ai grupului. Degas nu a împărtăşit nici opinia lui Monet referitoare la variaţia luminii, ci s-a concentrat asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer şi mişcarea. S-a străduit să redea mai degrabă „ceea ce poţi să vezi doar în propria memorie, nu realitatea într-o reproducere fidelă.”

La cea de a doua expoziţie a impresioniştilor, în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas a expus douăzeci şi patru de lucrări. A participat cu numeroase lucrări şi la următoarele expoziţii. În 1884, în Normandia, pictorul a căzut într-o stare de depresie, s-a izolat de societate, trăind ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Cloiset.

Edgar Degas a început să se plângă de tulburări de vedere încă din 1872, înainte de călătoria sa în Louisiana. Începând din amurg nu mai vedea bine, iar seara, la lumina lămpii, era nevoit să o pună pe menajera sa să-i citească ziarul.

Începând cu anii ’80, tot mai atras de posibilităţile pastelului, Degas a revenit mereu la variaţii ale aceloraşi compoziţii cu femei surprinse în intimitatea lor zilnică, făcându-şi toaleta, ştergându-se cu un prosop. Artistul a fost din ce în ce mai puţin preocupat de acurateţea anatomică, concentrându-şi în schimb atenţia asupra evanescenţei gesturilor şi a unor anumite armonii de nuanţe.

În 1886, la expoziţia impresioniştilor de la New York, au fost prezentate 23 de lucrări ale lui Degas. Tablourile sale s-au vândut şi situaţia materială a pictorului s-a îmbunătăţit. Degas a continuat să lucreze fără oprire; a pictat, a realizat gravuri şi a scris versuri. Din cauza vederii care s-a deteriorat, a manifestat un interes din ce în ce mai mare pentru sculptură, pentru care avea nevoie doar de sesizare pe calea pipăitului.

Spre sfârşitul carierei, culoarea a devenit tot mai importantă pentru Degas. Lecţia lui Ingres a rămas undeva în urmă. Formele redate în această perioadă se dizolvă într-un univers de haşuri şi gesturi executate cu pensula, buretele sau cu degetele goale. Întregul pulsează cu energia născută din supravieţuiri îndrăzneţe de culori vibrante. Ca şi alţi pictori ai celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, Degas a privit la început fotografia cu condescendenţă. Treptat a învăţat să o accepte ca un catalizator al propriilor experimente.

În 1896, trei lucrări ale lui Degas au ajuns în colecţii de stat. Acesta a fost semnul recunoaşterii. Cu toate acestea, Degas a devenit din ce în ce mai singur. În perioada 1909-1912, boala sa de ochi s-a agravat, acesteia adăugându-i-se o scădere a auzului. Aproape orb, a renunţat aproape total la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, a murit la Paris, din cauza unei pneumonii. Mormântul său se află în cimitirul Montmartre. Caracter ursuz şi trufaş, fără elevi, cu foarte puţini prieteni, Degas a lăsat o moştenire originală şi multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri, desene şi sculpturi în bronz de o profundă originalitate, cu tot setul limitat de subiecte. 

Introvertit, nesuferit, agorafobic, antisemit şi mizantrop

Din păcate pentru acest foarte talentat impresionist, unul dintre cei mai importanţi pictori ai secolului al XIX-lea, a cunoscut foarte puţine persoane care să vorbească frumos despre el. Din motive rămase necunoscute, Degas, acest sensibil observator al mediului ambiental de interior a ales să fie un introvertit, un singuratic, un burlac incurabil şi, în general, un tip nesuferit şi chiar agorafobic. Unii critici vorbesc despre Degas ca despre unul dintre cei mai reprezentativi mizantropi ai secolului al XIX-lea, plasându-l alături de Friedrich Nietzsche şi Arthur Schopenhauer.

La fel de regretabil este şi faptul că acest personaj de referinţă al impresionismului şi-a dezvăluit în a doua parte a vieţii încă o latură negativă a personalităţii sale: antisemitismul. Un pictor care-şi alunga modelele doar pentru că erau evreice, alături de alte atitudini stupide, i-au determinat pe colegii de breaslă să-l considere un personaj detestabil, aşa cum spunea Renoir.

Degas a fost unul din adversarii înverşunaţi ai ofiţerului Alfred Dreyfus, exonerat de toate acuzaţiile abia în 1906, ulterior participant la primul război mondial, cu gradul de locotenent-colonel. Mulţi consideră că aceasta a fost o pagină ruşinoasă din viaţa lui Edgar Degas.