Importanta multumirii

Intr-o lume dezorientata, intr-o lume secularizata, intr-o lume in care crestinii traiesc epoca ignorantei doctrinei crestine (chiar si catehismul elementar este ignorat), ar fi curios sa vorbesc despre minune pentru ca minunea este tema unitara a Cuvantului lui Dumnezeu. Si totusi, am ales o alta tema, si anume importanta multumirii. Unul din cei zece leprosi vindecati de Isus s-a intors slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamant la picioarele lui Isus si i-a multumit. Era un samaritean, adica un pagan. Toti cei zece s-au vindecat, dar numai unul s-a intors spre a multumi pentru vindecare si pentru mantuire. Acest om s-a mantuit. Cristos i-a spus: „Credinta ta te-a mantuit”. Un alt pagan, sirianul Naman, dupa vindecare, a recunoscut maretia si maiestatea lui Dumnezeu cel adevarat. Iata frumusetea si importanta multumirii care ar trebui sa fie o mare lectie pentru omul de azi, cufundat in egoism si indiferenta sociala. Importanta multumirii! Aceasta ar trebui sa fie acea atitudine a omului care, in mod spontan, aduce multumiri si laude. Desigur ca nu numai cel care a beneficiat de o minune din partea lui Dumnezeu va trebui sa multumeasca. Cu totii trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu pentru ca toti am fost vizitati de El si am experimentat tangibil prezenta si puterea Lui. Iti multumesc! Copilul – odata devenit matur – nu va sti niciodata de cate ori a fost salvat, in copilarie, de mana vigilenta a mamei sale. Tot asa si noi! Poate nu am asistat la minuni senzationale, insa cu totii suntem vindecati in mod miraculos. Odata si-odata, la lumina lui Dumnezeu, vom observa de cate ori a intervenit Dumnezeu in viata noastra. Unde este multumirea noastra? Din pacate, nu suntem recunoscatori nici fata de oameni. Sunt foarte putini cei care practica recunostinta, care multumesc din inima si nu doar cu buzele binefacatorilor lor. Educarea recunostintei este floarea educatiei insa aceasta trebuie sa fie exprimata liber si nu fortat, nu din obisnuinta. Isus pretinde multumirea fiindca si in viata lui a avut acest sentiment intim fata de Tatal ceresc. Intr-o zi, Isus, plin de bucurie, exclama: „Iti multumesc Parinte, stapanul cerului si al pamantului…” Euharistia La Cina cea de Taina – scrie evanghelistul – „a luat painea si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant-o si a dat-o…” In acea noapte in care a fost tradat si vandut, Isus porneste spre executie multumindu-i Tatalui… Nu doar multumeste, ci infiinteaza pentru lumea crestina o multumire permanenta: Euharistia, ceea ce inseamna aducere de multumire. Euharistia, aceasta multumire a Bisericii, nu este un sentiment subiectiv, un sentiment evlavios, ci este o multumire adusa lui Dumnezeu prin Isus Cristos. In suferintele sale, Isus se roaga pentru lumea pacatoasa: Doamne, iarta-i! Si, pana la sfarsitul veacurilor, in Euharistie, la fiecare liturghie, Isus aduce multumire Tatalui in locul nostru. Cu alte cuvinte, la fiecare liturghie, la fiecare impartasanie, noi ne hranim cu multumirea lui Isus. Vedeti de ce porunceste Isus: „Faceti aceasta in amintirea mea!”? Vedeti de ce liturghia – macar liturghia de duminica – nu poate lipsi din viata unui crestin constient? Dar, din pacate, zilnic se repeta ingratitudinea leprosilor vindecati. Ce trist suna reprosul lui Isus care zice: „Oare nu toti cei zece au fost vindecati? Ceilalti noua unde sunt?” De aici, de la altar, se vede foarte bine cat de nestatornici suntem in frecventarea bisericii… Dar daca ne mai gandim si la cei care nu vin deloc, ar trebui sa fim mai constienti noi, acea turma mica, cei care mai incercam sa facem ceva si pentru altii… Cu atat mai mult, noi trebuie sa luam painea si sa multumim lui Dumnezeu, o multumire colectiva si corala, ca o singura mare familie reunita in jurul aceleiasi mese, cu ochii indreptati spre Tatal, spunand mereu si mereu: Doamne, iti multumim! Multumim pentru minunea vietii pe care ne-ai dat-o si pe care ne-o pastrezi… Multumim ca ni l-ai dat pe Isus si impreuna cu El tot binele… Multumim pentru nadejdea si dragostea pe care Spiritul Sfant le-a sadit in inimile noastre… Multumim pentru ca ne permiti a te numi cu dulcele nume de Tata… Heinrich Francisc