Imparteala locurilor din biserica

Maramuresenii sunt poate cei mai conservatori si traditionalisti romani. Un exemplu in acest sens este oferit de comuna Sapanta, acolo unde, de sute de ani incoace, locurile din biserica au fost precis impartite, uneori chiar prin intermediul justitiei. Sapanta, insula de latinitate plantata temeinic intre o asezare ucraineana-Remeti, si una maghiara-Campulung la Tisa, a fost dintotdeauna mai altfel decat celelalte sate. Locuit de oameni mandri si iuti, satul „Cimitirului Vesel” a fost, nu o data, scena unor dispute legate de drepturile stramosesti: incepand de la hotarele cu vecinii contropitori (delimitate cu pretul sangelui inca in cel de-al XIV-lea veac) si pana la locurile din biserica parohiala, mostenite de asemenea din tata in fiu. Atunci cand biserica era reconstruita sau mutata, morosenii cei conservatori isi luau cu ei, imaginar desigur, si locul unde stateau in timpul slujbei...Un exemplu impresionant, referitor la cat de inradacinate au putut fi regulile pamantului... Nu numai la Sapanta locurile din biserica sunt lasate mostenire din neam in neam, dar acolo au fost cele mai dese incalcari ale legii nescrise, ceea ce a dus la multa valva, si chiar la batai sau procese. Astfel, actele vremii mentioneaza ca, in decembrie 1689, sfatul batranilor din Sapanta a judecat cearta dintre doua femei din neamurile Pop si Sapantan, stabilindu-le locurile in biserica. Apoi, in aprilie 1698, Scaunul de Judecata din Sighet a amendat-o pe jupaneasa Axenia Codrea din Sapanta, deoarece aceasta „a impins in biserica, in ziua de Pasti, pe Mariuta jupanului Lupu Stet, a tras-o de par si a izbit-o de pamant in Sfanta Beserica, pe locul de mosie al Stetenilor”. Si asemenea fapte au mai fost multe, de-a lungul secolelor. Conform celui mai recent act de care avem cunostinta, pastrat in arhiva parohiei locale, pe 17 octombrie 1933, s-a constituit o comisie „pentru stabilirea locurilor din biserica Greco-catolica din localitatea Sapanta”, comisie alcatuita din 17 batrani cu nume pitoresti (Stan Ioan a lui Gheorghe a lui Ioan a lui Gheorghe, sau Stan Ioan a lui Petrejel, ultimul, in calitate de decan de varsta, fiind ales si prezident al adunarii). Proces verbal, in numele Tatalui Dupa profunde deliberari, comisia amintita a decis o multime de chestii esentiale, precum: „Familiile Nofor si Gheorghiesei sa fie intr-un rand, adica sa stea intr-un sir, si sa stea dupa varsta, tinerii mai nainte, iar batranii mai la urma, iar familia lui Stefan Gheorghiesei daca s-ar intampla ca s-ar ingineri (n.red., casatori) cu un venetic din alt sat, tot in acel rand sa stea, dar mai la urma, adica mai napoi... Pe randul al treilea din dreapta, sint Tirilenii, singuri. Randul unu din stanga sint Petrejenii, Oglenii, Bulenii si Flostenii... Randul al cincilea sint Rotarenii, Oncenii, Pipenii, Orosanii si Fitenii... Iar muierile care sint maritate sa staie dupa barbati, si fetele sa staie dupa tata. Daca s-ar intampla sa faca cineva scandal in biserica, sau ceva miscare, si nu se va tinea de hotararea facuta de comisia aleasa de adunarea generala, atunci comisia hotaraste si autorizeaza cu unanimitate comitetul bisericesc adica curatorii, sa-i traga la judecata. La urma, presedintele multumeste celor prezenti si incheie sedinta cu rugaciunea Tatal Nostru si Nascatoarea de Dumnezeu.” Si asa s-a restabilit din nou ordinea printre sapantenii care se inghesuiau prea in fata, ca sa poata auzi slujba mai bine... Ei bine, acele locuri au fost pastrate (in linii mari), pana in ziua de azi, iar ordinea marilor neamuri in biserica este aceeasi inca din veacul al XVII-lea, daca nu mai de devreme. Asta da, traditie! Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro