IMN EMINESCULUI în nouăsprezece cânturi (În acrostih P.A.) (III)

Starea a opta

Eonul asfinţeşte din ostenite pleoape
Mărindu-ţi umbră lungă pe câmpuri şi pe ape.
Ins de-o vecie, fructul e floarea dintr-o zi
Nuntită’n vis şi’ntoarsă’n bobocul ce-o porni.
Efluviile stirpei în tine ni se-adună
Supuse şi slăvite ca laurii’n cunună.
Cuceritor de spaţii, ne dărui pe pământ
Uimirea de-a cuprinde o lume’ntr’un cuvânt.
 

Treapta a opta
 

Martiriul de-a te naşte nu’ncape în osândă,
Izbeliştile vieţii sunt viaţă’n sinea ei.
Haiduc al suferinţei, în codrul tău de tei
Adii din doina frunzei nelinişte născândă –
Incertă şi fecundă ca luna’n funigei.
bucură-te rob al trudei şi-al sudorilor de sânge
bucură-te cel ce’n noapte noaptea paginii o’nfrânge
bucura-te’mblânzitorul de cuvinte’n herghelii
bucură-te cel ce graiul într’un spic de până-l ţii
bucură-te lupta slovei cu’nţelesul ei deplin
bucură-te Dulce Chin!
bucură-te colb de aur între filele ne’ntoarse
bucură-te ceară scursă din lumină care-o arse
bucură-te turn de veghe până’n ceru’n care stărui
bucură-te apă’naltă ce’n cascade largi te nărui
bucură-te cel ce-i dărui fiecărui tot ce ai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
 

Starea a noua
 

Ecouri destrămate par vechile geneze.
Mormânt cu plod, în tine’nceputurile-s treze.
Incendii calme parcă ar vrea să despresoare
Neprihănite doruri timide’n aşteptare.
Efemerida nopţii ţi-aruncă’n ploi de stele
Seminţe ne’ncercate, grădini să faci din ele.
Culegem floare-albastră şi ştim că ni s’a scris
Ursita de-a ne’ntoarce cu tine’n paradis.
 

Treapta a noua
 

Mirunsa frunte. Logos în treaptă lui înaltă.
Iluminată stema’n vecia unui neam.
Harisma’n deznădejdea sub care ne’nclinăm
Amurgului. Cu viii şi morţii laolaltă
Iesimu-ţi în nuntire prin sfânt epitalam:
bucură-te’nflăcărare adunată’ntr’o scânteie
bucură-te strop de rouă revărsat în curcubeie
bucură-te ram pe care stelele’n ciorchin roiră
bucură-te alăută’n zbor cu strunele spre liră
bucură-te văz lăuntric ce’n auzul alb se’nscrie
bucură-te Poezie!
bucură-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt
bucură-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt
bucură-te ne’mpărţirea inimii ce ni se’mparte
bucură-te bucurie din adânc şi de departe
bucură-te cel ce’n moarte printr’o carte ni te dai
bucură-te’nveşnicirea Eminescului Mihai!
 

Starea a zecea
 

Extazele cernelii doar tu ni le’nfiori,
Mihaiul nostru unic şi-al unicei splendori.
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege’n cale
Norocul de-a-l petrece pe-al tău din ale tale.
Eterna stalagmită din stea stalactitară,
Statura ta ne-adună sub cer şi peste ţară.
Cuvântul tău din ziuă-l purtăm cu noi prin ere,
Uşure ca’ntr’o moarte şi greu ca’ntr’o’nviere.

(Valeriu Anania, „IMN EMINESCULUI
în nouăsprezece cânturi”, Cartea Românească, 1992, p.5-23).