Imigrantii prinsi intre Somaj si repatriere

Imigrantii incep sa-si piarda locurile de munca in plin proces de reintregire familiala, dar reintoarcerea in tara lor presupune smulgerea copiilor dintr-un mediu in care incepeau sa se integreze. Orice proiect migrator cuprinde, cu unele nuante, trei faze: plecarea din tara de origine, mentinerea unei relatii cu aceasta si reintoarcerea periodica sau definitiva. Singura experienta pe care Spania o are in aceasta ultima faza este cea a emigrantilor care au fost nevoiti sa plece din cauza razboiului civil si a dictaturii. Este si motivul pentru care toata lumea asteapta sa vada ce se va intampla cu populatia imigranta, cea mai afectata de actuala criza economica. Se va produce o intoarcere in masa a acestei colectivitati? Alarma a fost data cu ceva timp in urma, insa ce implica pentru o persoana sa revina in tara sa de origine? se intreaba ziarul El Pais, citat de Rompres. Cel mai simplu pentru a se intoarce este, a priori, pentru cei originari din Europa de Est, mai ales din Romania si Bulgaria, care au comunitati in Spania de peste 600.000 si, respectiv, 120.000 de persoane. In luna martie, Ministerul Roman al Muncii a organizat un targ al locurilor de munca la Castellon, in care se ofereau 10.000 de locuri de munca in Romania, preconizand astfel o reintoarcere in tara a compatriotilor pentru a acoperi lipsa fortei de munca. Recent, ministrul roman al Muncii, Paul Pacuraru, a estimat la 500.000 numarul locurilor de munca vacante. Cu prilejul targului nu a fost oferit insa niciun contract de munca, potrivit lui Gelu Vlasin, purtator de cuvant al Federatiei Asociatiilor Romanilor din Spania (FEDROM). „Nu exista asa ceva, oamenii isi lasau CV asteptand sa fie chemati sa dea o proba pentru slujba in Romania”, deplange Vlasin, care ofera doua exemple sugestive: „La Castellon exista o colonie romaneasca de aproximativ 50.000 de persoane, insa de abia au venit o mie la targ; salariile oferite erau intre 400 si 1.000 de Euro, insa la cele din urma nu aveau acces decat persoanele foarte calificate. Se vor intoarce oamenii pentru salarii mult mai mici decat in Spania? Nu cred asa ceva”, spune el. Cineva care decide sa plece din tara, care strabate mii de kilometri in cautarea unei sanse, nu se intoarce asa usor. Se agata de ce poate. Andrada, o romanca de 29 de ani venita cu sotul la San Sebastián de los Reyes (Madrid) acum patru ani, a plecat in Spania pe urmele mamei care isi parasise tara pentru a iesi din impasul financiar in care se gasea familia. Andradei nu i s-a acordat permis de munca, asa ca a fost nevoita sa se descurce cum a putut si sa ajunga „oarecum ilegal” pana in Spania. A lucrat ca femeie de serviciu intr-un magazin chinezesc, fara sa cunoasca din spaniola decat expresiile „hola” si „hasta la vista”, invatate din filmul Terminator; ulterior, s-a angajat ca baby sitter, iar acum alterneaza aceasta slujba cu serviciile de menajera in casele particulare. Si, totusi, Andrada este licentiata in Drept. A trecut dintr-un apartament impartit cu „alti cativa romani” la unul impartit doar cu sotul si mama ei. Cu salariile pe care le au acum pot face economii. Spaniola este acum fluenta si dorintele de a invata mai mari. „Cum sa plec, cand mi-a fost atat de greu sa ma integrez? E criza si la mine in tara, mai grava chiar”, spune ea. Sociologul Xabier Aierdi, director la Observatorul Basc pentru Imigratie, este de parere ca Spania continua sa-si bazeze schema pe societatea industriala si poate ca aceasta este problema la ora abordarii actualei situatii si semnelor de intrebare care se ridica. „S-au facut predictii axate pe fabrica, pe un loc de munca pentru intreaga viata, in conditiile precaritatii laborale, desi in conditii superioare celor de odinioara”. „Logica pietei locurilor de munca este diferita de cea deacum 40 de ani. Ne angajam in curse de 800, de 1.000 si chiar de 10.000 de metri, in timp ce altii alearga la maraton. Locul de munca nu mai ofera acea imagine de identitate ca in trecut, acum am intrat intr-o noua faza, fie ca se doreste sau nu”, explica profesorul. Ce se intampla, prin urmare? De ce exista impresia ca, cu cat creste somajul in randul imigrantilor, cu atat autoritatile se gandesc mai mult la reintoarcerea lor? Oare guvernul, cu ajutoarele propuse, ii incurajeaza intr-adevar pe oameni sa revina in tara lor? „Ceea ce se intampla este ca politicile migratoare sunt o componenta importanta in opinia publica, iar uneori aceasta atarna atat de mult, incat distorsioneaza realitatea”, spune Carlos Giménez, profesor la catedra de Antropologie Sociala de la Universitatea Autonoma. „Cand se face referire la necesitatea accentuarii controlului imigratiei clandestine se vorbeste, de fapt, de o minoritate in cadrul unei minoritati. Insa ceea ce ajunge la oameni este nu atat un mesaj de control al fluxului migrator, ci unul de calmare, pentru a nu se produce avalanse de imigranti”, sustine el. Imigratia este o necesitate structurala, un fenomen de lunga durata de care este legat tot ceea ce, teoretic, nu dureaza mult timp. Cand situatia economica se va ameliora, va fi in continuare nevoie de mana de lucru a imigrantilor. Ce se va intampla daca se impulsioneaza reintoarcerea lor? Xabier Aierdi crede ca, atunci cand se studiaza aceste procese migratoare putina lume isi da seama ca este vorba, de fapt, de oameni. „Sunt unii care acuza ca se depaseste pragul de toleranta, ca se vorbeste de fluxuri ca si cum ar fi vorba de o politica hidrologica, nu de persoane. Iluzia oricarui guvern este de a avea fluxuri migratoare controlate, insa, din pacate, nu sunt bidoane care pot fi nivelate la bunul plac, pentru a avea atatia straini cat se doreste la un moment dat”, conchide el. El Pais