Iluminare de primăvară, Baia Mare, 1914 - Tibor Boromisza (1880-1960)

Tibor Boromisza s-a născut în localitatea Bácsalmás (Ungaria), în 8 martie1880 şi a trăit până în 8 ianuarie 1960, când a încetat din viaţă la Szentendre, lângă Budapesta.

Tânărul Boromisza a început prin a face studii militare pe care, însă, le-a întrerupt pentru că pictura l-a atras atât de mult, încât a hotărât să se dedice studiilor academice de artă, pe care le-a început la Budapesta în cadrul Şcolii particulare conduse de Károly Ferenczky.

Între anii 1904 şi 1906 şi-a continuat studiile la Baia Mare, unde şi-a desăvârşit educaţia artistică cu István Réti şi Béla I. Grünwald în cadrul Şcolii Libere de Pictură.

În 1905 a plecat la Paris unde a frecventat cursurile Academiei Colarossi şi a luat contact cu operele lui Cézanne, Gauguin şi Van Gogh. După revenirea din Paris a făcut o scurtă călătorie de studii la München.

Potrivit documentelor vremii, Tibor Boromisza şi-a stabilit reşedinţa la Baia Mare, în 1904, şi a activat aici până în 1914, când, fiind mobilizat în serviciul militar, a fost obligat să părăsească Baia Mare.

În 1910 a obţinut, împreună cu soţia sa, pictoriţa Mária Thorday, unul din cele două ateliere construite la Colonia Pictorilor, atelier pe care l-a păstrat până în 1919.

Pe lângă activitatea artistică, Tibor Boromisza s-a manifestat şi în domeniul criticii de artă, între 1909-1914 publicând mai multe cronici şi articole în gazeta băimăreană Nagybányai Hirlap, unde îşi manifestă apartenenţa la idealurile avangardei artistice ce se manifestă activ în Europa începutului de secol XX.

După terminarea Primului Război Mondial, Tibor Boromisza şi-a stabilit reşedinţa în Ungaria, mai întâi la Budapesta, apoi la Kesztely şi, în final, la Szentendre, unde a contribuit la întemeierea unei noi colonii de pictură.

În timpul vieţii, creaţiile sale au fost expuse în principal în Budapesta, între 1907-1914, la importante expoziţii de grup ale exponenţilor mişcării avangardiste maghiare şi în Baia Mare între 1906-1914, la expoziţii de grup ale artiştilor băimăreni. Tot la Baia Mare, în 1913, Tibor Boromisza a prezentat o expoziţie personală.

Lucrarea „Iluminare de primăvară” este un peisaj realizat de Tibor Boromisza la Baia Mare, în primăvara anului 1914, aceste informaţii fiind înscrise de pictor cu pensula pe spatele pânzei. Imaginea tabloului prezintă concavitatea depresiunii în care este situat oraşul Baia Mare, într-o perspectivă plonjată, văzută de pe unul din versanţii dealurilor băimărene, situat în partea de nord a localităţii.

Redarea amplorii spaţiului geografic este realizată prin dispunerea succesivă în spaţiul plastic a cel puţin zece planuri care structurează imaginea tabloului într-o logică plastică complexă. Pe suportul stilistic al postimpresionismului, pictorul amalgamează, fără să distorsioneze, modalităţi de expresie plastică, ce amintesc de pictura analitică a lui Cézanne, de futurismul lui Umberto Boccioni şi de vegetaţia luxuriantă din picturile lui Henri Rousseau. În acelaşi timp, Boromisza face recurs la percepţia tridimensionalităţii spaţiului, prin modalităţile specifice clasicizantului trompe-l’oeil. Rezultă un interesant efort de sintetizare stilistică a mai mai multor matrici estetice, demers ce caracterizează de altminteri întreaga creaţie elaborată de Boromisza în anii etapei sale băimărene.

Din punctul de vedere al organizării spaţiului plastic, compoziţia este deschisă pe toate laturile tabloului.

În partea stângă şi în dreapta, peisajul iese din cadrul tabloului în mod firesc, pentru că panoramarea, deşi amplă, nu poate să cuprindă întreg ansamblul. În partea de jos a tabloului este situat un registru îngust, ce delimitează prim-planul, unde este redată detaliat vegetaţia luxuriantă de la nivelul de călcare a versantului, motiv plastic care intră de jos în sus în spaţiul tabloului şi „cheamă” ochii privitorului să facă acelaşi lucru, ca apoi privirea să fie dirijată în sus şi spre stânga, pe direcţiile razelor luminoase. În partea superioară a tabloului, pictorul deschide compoziţia prin fixarea unui centru de interes în afara spaţiului plastic, unde se găseşte o deschidere în nori prin care raze de soare se răsfrâng asupra întregului peisaj, generând fante de lumină concentrice care traversează întreg spaţiul plastic pe o direcţie de sus în jos, în stânga imaginii şi în continuare pe diagonale descendente stânga-sus dreapta-jos.

Dispunerea principalelor mase compoziţionale pe direcţii orizontale şi respectiv verticale definesc compoziţia, din punct de vedere al mişcării, ca fiind una statică. În sprijinul acestei afirmaţii identificăm: aşezarea pe orizontală, deasupra liniei mediane a tabloului, a dealurilor din fundal şi tot pe orizontală, la baza tabloului, a registrului care delimitează prim-planul; pe verticală, dispunerea celor două mase compoziţionale generate de reprezentarea câtorva brazi falnici, care de altfel, se constituie în principalele centre de interes ale compoziţiei. Dacă ar fi doar aceste elemente care să definească structura compoziţională a spaţiului plastic, lucrarea s-ar fi putut încadra simplu în sintagma „compoziţie deschisă şi statică”.

Dar complexitatea structurii compoziţionale abordată de Boromisza îmbie la aprofundarea analizei. Astfel, diagonalele desenate de razele soarelui şi multitudinea vectorilor de mişcare (oblici, curbi şi frânţi), prezenţi mai cu seamă în jumătatea inferioară a spaţiului plastic, generaţi de reprezentarea elementelor care alcătuiesc peisajul (vegetaţie, construcţii, drumuri şi forme de relief) dinamizează structura internă a compoziţiei, făcând-o vivantă, vibrantă şi plină de prospeţime, atribute ce se păstrează foarte bine şi după cei 101 ani trecuţi de la zămislire.

Poate părea paradoxal, dar tot acest eşafodaj compoziţional complex este susţinut de o schemă cromatică armonică, fără contraste cromatice exacerbate, într-o gamă rece, unde verdele are rol de prim solist, de culoare dominantă, fiind folosit în multiple nuanţări şi grizări la redarea vegetaţiei ce se întinde puţin peste jumătatea inferioară a spaţiului plastic. Albastrul şi violetul au rol de acompaniament, se subordonează verdelui, fiind folosite în principal la redarea dealurilor din fundal, a cerului şi a construcţiilor situate cu precădere în jumătatea superioară a tabloului. Galbenul este prezent în cantităţi mici, folosit cu rol de accent cromatic, fiind prezent la redarea florilor situate în registrul inferior al compoziţiei, pentru sublinierea şi susţinerea primului plan.

Armonia cromatică este realizată în principal prin folosirea tonurilor valorice deschise, gradul de luminozitate al culorilor crescând de jos în sus, de la valori situate deasupra mediei, care se deschid treptat până la valori apropiate de alb în partea superioară a spaţiului plastic.

Mai trebuie subliniată, ca excepţie de la regula creării armoniei perfecte, folosirea de către pictor a contrastului valoric la redarea celor două grupuri compacte de brazi, redate în verde închis, care, pe lângă faptul că localizează peisajul în zona dealurilor piemontane, definesc astfel zona depresionară în care este situată Baia Mare, prin care creează două centre majore de interes în structura compoziţională, ce au şi rolul de a susţine, de a sublinia şi a scoate în evidenţă tocmai armonia cromatică a ansamblului pictural.

Iluminare de primăvară este o lucrare importantă pentru definirea creaţiei şi a personalităţii pictorului Tibor Boromisza, precum şi un punct de referinţă în ansamblul caracteristicilor ce definesc creaţiile realizate în mereu primăvăratecul Centru Artistic Baia Mare.