Ilie Lazăr, incredibila poveste a unui erou

În acest an se împlineşte un secol de la intrarea Maramureşului în Primul război mondial şi 70 de ani de la fraudarea alegerilor din 1946 de către comunişti, moment cheie al instaurării „ciumei roşii” în România. În Maramureş ambele evenimente, dar şi Marea Unire Naţională, au un personaj comun: Ilie Lazăr, un român autentic şi un personaj de legendă, demn de un film. Lazăr a fost eliberatorul Cernăuţiului, ocupat de ucraineni în zilele tulburi de la finalul Primului Război Mondial, confidentul lui Iuliu Maniu, dar şi liderul organizaţiei muncitoreşti a PNŢ, iar caracterul său demn i-a adus trei detenţii:  în timpul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, în timpul dictaturii conduse de generalul Ion Antonescu, dar şi în timpul comunismului.

 

S-a „luptat” cu trei regimuri, a luptat în Primul război mondial, eliberând Cernăuţiul, a participat la Marea Unire, a fost deputat de Maramureş şi a rămas în istorie ca un exemplu de verticalitate, curaj şi patriotism. Ilie Lazăr este unul dintre maramureşenii de legendă, din păcate prea puţin cunoscuţi şi promovaţi. O personalitate fascinantă şi o viaţă incredibilă trăită sub semnul dragostei de ţară şi al demnităţii, principii plătite scump cu trei detenţii în timpul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, în timpul dictaturii conduse de generalul Ion Antonescu, dar şi în timpul comunismului.

 

Ilie Lazăr este descendentul unora dintre cele mai prestigioase familii din mica nobilime maramureşeană, care au primit diplome nobiliare de la regii angevini ai Ungariei. Pe linie paternă, el descindea din familia Lazăr de Purcăreţ, iar pe linie maternă din familia Ivaşcu din Apşa de Jos. Bunicul său, Vasile Lazăr, a fost protopop greco-catolic al Sighetului şi, de asemenea, pe lângă licenţa în Teologie, el avea şi o licenţă în Drept. Ilie Lazăr a urmat Şcoala primară la Sighet, şi, tot acolo a terminat primele clase liceale la Liceul Piarist. Aşa cum era tradiţia vremii, clasele superioare de liceu erau urmate la licee de renume. Familia a vrut să-l înscrie la Blaj, dar a fost refuzat din cauza copertamentului său de ştrengar, Ilie Lazăr ţinându-se şi de carte, şi de şotii. Astfel, ajunge la Liceul Confesional din Lugoj. Apoi a terminat Facultatea de Drept din Cluj, unde a obţinut licenţa şi doctoratul. A făcut, de asemenea, studii de economie la Viena. Încă din perioada studenţiei se implică în viaţa comunităţii: a convocat o adunare în satul său unde distribuie cărţile editate de ASTRA şi le vorbeşte despre drepturile lor. Această adunare îl pune însă în conflict cu autorităţile maghiare care caută să-l aresteze. La momentul intrării României în primul război mondial, în 1916, Ilie Lazăr avea deja vârsta recrutării.

 

Este încorporat în armata austro-ungară, unde a primit rangul de ofiţer şi, treptat, a ajuns la comanda unei companii în care, cu excepţia a două persoane, erau înrolaţi doar români. Caracterul său dârz l-a adus în conflict cu ofiţerii maghiari din armata imperială şi, după o altercaţie cu unul dintre ei, a fost condamnat la trei luni de închisoare, care urmau să fie executate după terminarea războiului. În acea epocă, Petru Groza, cel care avea să devină prim-ministru al României cu sprijinul bolşevicilor, era ordonanţa sa. Ilie Lazăr l-a protejat pe Petru Groza cât a putut, însă bunătatea i-a fost răsplătită cu trădare. Intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei i-a provocat o criză de conştiinţă.

 

În cele din urmă, după discuţii îndelungate cu soldaţii pe care îi conducea, Ilie Lazăr a decis să dezerteze din armata imperială austro-ungară şi să se înroleze în Armata Regală Română. Drept urmare, a trecut, în 1918, linia frontului împreună cu întreaga sa companie. Planul său era să ajungă în Basarabia, însă, în apropiere de Cernăuţi, a ajuns la el vestea că un detaşament format din 700 de soldaţi ucraineni ocupase acest oraş. Ucrainenii începuseră să jefuiască Cernăuţiul şi încercau să îi aresteze pe fruntaşii românilor. Cel mai căutat era Iancu Flondor, care se ascundea în clădirea Mitropoliei ortodoxe.

 

Ilie Lazăr a decis ca soldaţii săi să plece la Cernăuţi, deşi erau de patru ori mai puţini decât ucrainenii. Ilie Lazăr i-a cerut profesorului Sextil Puşcariu să îl pună în legătură cu ofiţerii români care se aflau în Cernăuţi, care au primit misiunea să comande grupele formate din soldaţii ardeleni ai lui Ilie Lazăr şi care nu cunoşteau oraşul. Întâmplarea este relatată pe blogul istoricului Cristian Negrea. Vestea intrării în oraş a ostaşilor români care purtau încă uniformele austro-ungare i-a pus pe fugă pe ucraineni. Ilie Lazăr, împreună cu baronul Iancu Flondor, au mers la Primărie, iar ofiţerul ardelean a pus el însuşi primul steag românesc pe clădirea municipalităţii din capitala Bucovinei de Nord. Apoi, Ilie Lazăr şi Iancu Flondor s-au deplasat 50 de kilometri spre sud, unde s-au întâlnit cu generalul român Zadik, căruia i-au cerut să grăbească înaintarea spre Cernăuţi, deoarece exista riscul întoarcerii ucrainenilor. Ilie Lazăr, după acest episod, s-a întors în Transilvania, unde a organizat administraţia românească din comitatul Maramureş. Ilie Lazăr a făcut parte ca deputat din delegaţia la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu România, fiind cel mai tânăr dintre delegaţi.

Documentele vremii consemnează că, delegaţia maramureşeană a plecat din Sighet, în dimineaţa zilei de 28 noiembrie fiind aşteptată în Giuleşti, de mulţi maramureşeni îmbrăcaţi în straie populare. După un dejun bogat în casa lui Ilie Lazăr, delegaţia îşi continua drumul spre Baia Sprie. Acolo, Ilie Lazăr s-ar fi aredat mulţimii cu celebrul îndemn: „Măi, să nu fim pitici şi să nu ne temem! Maramureşenii nu se tem de nimeni şi de nimic de nimic pe lumea asta!”.

 

A urmat apoi alt episod extreme de important. La 14 decembrie 1918, o delegaţie a românilor transilvăneni din care a făcut parte şi Ilie Lazăr, care, prin mijlocirea lui Alexandru Vaida Voivod a reuşit să obţină o audienţă la prim-ministrul Ionel Brătianu, căruia i-a prezentat situaţia satelor româneşti din dreapta Tisei, în urma pătrunderii în Maramureş, inclusiv în Sighet a unei bande înarmate din zona Galiţiei. După ce l-a ascultat cu atenţie, premierul a solicitat generalului Prezan să ordone armatei înaintarea spre nord.

 

La 4 ianuarie 1919, Marele Cartier General a ordonat armatei din Transilvania să ocupe regiunea Baia Mare-Sighetu Marmaţiei - Zalău. Misiunea eliberării Maramureşului a revenit Regimentului 14 Infanterie, comandat de Teodor Gheorghiu. Ilie Lazăr şi fratele său Vasile au sprijinit acţiunea de eliberare a Sighetului. Pentru toate acestea, în 1929 a fost decorat cu medalia Coroana României în grad de comandor.

 

În 1919 pleacă la Satu Mare, în calitate de secretar al prefecturii, apoi ca pretor al plaselor Ardud şi Carei. Odată cu reînceperea cursurilor la Universitatea românească din Cluj, la 3 noiembrie 1919, Ilie Lazăr decide să-şi finalizeze cursurile şi devine doctor în drept. Apoi pleacă la Viena, tot pentru studii şi se întoarce în 1922. Se mută apoi în Bucureşti şi, datorită relaţiilor sale aproapiate cu Maniu, îl însoţeşte pe liderul românilor ardeleni pretutindeni şi a devenit şeful organizaţiei de muncitori a PNŢ, partidul format în 1926 prin fuziunea dintre PNR, condus de Iuliu Maniu, cu PŢ, condus de Ion Mihalache. În anul 1928, el avea să fie ales pentru prima dată deputat de Maramureş, apoi a fost reales de mai multe ori.

 

Organizaţia de muncitori a PNŢ devenise cea mai influentă organizaţie politică adresată acestei categorii sociale, a cărei înregimentare politică era vizată deopotrivă de partidele de extrema dreaptă şi de extrema stângă. Acest lucru a făcut din Ilie Lazăr unul dintre principalii duşmani ai legionarilor şi ai comuniştilor.

De asemenea, pe fondul tensionării relaţiilor dintre conducerea PNŢ şi Regele Carol al II-lea, după instaurarea regimului de autoritate regală, Ilie Lazăr a fost trimis în lagărul de detenţie de la Turnu.

Eliberat imediat după abdicarea Regelui Carol al II-lea, Ilie Lazăr intrat în coliziune cu exponenţii extremei drepte, astfel că a fost trimis din nou după gratii, la Târgu-Jiu. Eliberat după trei luni, el a redactat un document în care denunţa condiţiile inumane de detenţie, apoi l-a trimis mareşalului Ion Antonescu.

 

În septembrie 1944, Ilie Lazăr a fost însărcinat din partea Consiliului de Miniştri să îndeplinească funcţia de comisar politic pe lângă Armata a IV-a, condusă de Gheorghe Avramescu. Principala sa misiune era de a întreprinde primele măsuri de organizare a vieţii româneşti în oraşele eliberate şi de a aplana eventualele neînţelegeri ivite între populaţia civilă şi armată.

 

La începutul lui noiembrie 1944, odată cu înlocuirea guvernului de tehnicieni constituit la 23 august, cu unul politic, Iuliu Maniu i-a oferit funcţia de ministru al Lucrărilor Publice, pe care însă o refuză.

Ilie Lazăr i-a rămas fidel până la capăt mentorului său, Iuliu Maniu, iar pentru că, efectiv, reuşea să îi fascineze pe muncitori şi, astfel, distrugea toate eforturile propagandiştilor comunişti de a-i atrage pe aceştia de partea lor, în 1946, înainte de alegeri, Ilie Lazăr a fost arestat de comunişti. Imensa sa popularitate a fost dovedită de faptul că locul său de deputat a fost atribuit soţiei sale, Maria Lazăr. După alegerile fraudate masiv, Ilie Lazăr a fost eliberat, însă doar pentru scurt timp. În 1947, el a fost din nou arestat, cu ocazia înscenării de la Tămădău. Alături de el au ajuns după gratii toţi liderii PNŢ, inclusiv Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. A fost încarcerat mai întâi la Galaţi, iar din 1951 transferat, împreună cu alţi membri ai „lotului Maniu”, la Închisoarea Sighet. După ce a expirat termenul de 12 ani, i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru alţi trei ani, la coloniile de muncă de la Culmea şi Periprava.

Abia la 9 mai 1964, după 17 ani de închisoare, Ilie Lazăr a fost eliberat. După eliberare se mută la Cluj.

 

Moare la 6 noiembrie 1976, rămânând în memoria celui care l-au cunoscut drept un om curaj, credincios, convins că „adevărul oricum nu poate fi învins”. La înmormântarea sa au participat reprezentanţii elitei politice cluje interbelice, preoţi, cunoscuţi. Dosarul său de Securitate este închis abia acum, după 17 ani, când însuma peste 7000 de pagini.

Cu toate că s-au făcut presiuni asupra lui pentru a-şi renega crezul politic, Ilie Lazăr nu a renunţat niciodată la apartenenţa sa la partidul ţărănist.

 

Într-o scrisoare trimisă în 1972 Bibliotecii municipale din Cluj, ca urmare a solicitării unui autograf pentru colecţia bibliotecii, Ilie Lazăr scria: „Vă voi comunica în scris vreo câteva fapte concrete în legătură cu cele iniţiate de mine personal, aici în Cluj, între anii 1918 şi în 1944 şi vă pot asigura că numele meu - în urma trecutului politic şi a campaniei pătimaşe şi nedrepte ce s-a dus împotriva mea - nu vă poate fi de niciun folos. Aceasta pentru că din fragedă tinereţe am făcut parte din partidul naţional-ţărănesc, după Unire. Pe acest partid l-am considerat ca singurul reprezentant al neamului românesc sub toate aspectele, iar după Unire a fost condus de către Iuliu Maniu, căruia i se datoreşte, înaintea tuturor ardelenilor, marele merit de a fi introdus regimul românesc în Dacia Superioară şi de a fi avut rol principal în unirea tuturor românilor.”

 

 

Alegerile din 1946

 

În Maramureş, au votat 65.832 de persoane şi s-au înregistrat 1273 de voturi nule, 37.066 de voturi pentru comunişti, 22.235 pentru ţărănişti, 1155 pentru liberali, aripa Brătianu şi 1936 pentru PŢD şi peste 6000 pentru independenţi.

În judeţul Someş, pe liste erau înscrişi 117.704 votanţi şi s-au prezentat la urne 96.904.

Într-un raport „strict confidenţial” despre rezultatul real al alegerilor, întocmit de Iuliu Simo, instructor regional al C.C. din P.C.R., se arată că BPD obţinuse 22.000 de voturi, dar oficial se comunicaseră 65.807 voturi. În timp ce, partidul lui Maniu, care înregistrase 50.000 de voturi, oficial a numărat doar puţin peste 10.000.  

Delegaţii PNŢ la secţiile de votare din Deseşti, Ieud şi Strâmtura, comune unde partidul lui Maniu a obţinut rezultate zdrobitoare au depus contestaţii. Dar răspunsurile au fost formulate în afara oricărei logici şi legi, semn că acestea erau doar iluzia unor alegeri libere şi doar pretextul instaurării terorii comuniste.

 

 

„Deşi am făcut tot războiul trecut în linia de foc, afirm că am rămas impresionat de vitejia, abnegaţia, patriotismul şi elanul ofiţerului şi soldatului roman. Am asistat la marile bătălii de la Iernut şi Oarda de Jos, unde trupele nostre au avut pierderi şi unde am văzut pe soldaţii noştri luptând până la ultimul soldat. Toţi au sfidat moartea pentru triumful drepturilor româneşti, asupra unui teritoriu scump al românilor”

Ilie Lazăr, fragment dintr-un interviu din 1944