Identitatea europeana si istoria duratei lungi

* Centrul Artistic Baia Mare 110 O multime de evenimente petrecute în ultimul deceniu ne-au pus fata în fata cu cateva întrebari presante. Suntem sau nu capabili sa promovam propria noastra versiune despre istoria artei baimarene, istoria Centrului Artistic Baia Mare? Avem sau nu abilitatea sa ne aparam brand-ul cultural identitar la concurenta cu alti competitori? Anul 2006 parea sa fi adus prilejul ideal pentru a ne testa capabilitatile. Din pacate, nu am trecut testul! De altfel nu mai sunt multe saptamani pana sa se lase cortina istoriei si peste anul 110 din istoria Centrului Artistic Baia Mare. A fost un an mai degraba modest. Doar artistii însisi au depus obolul de Ziua artistului plastic baimarean si prin Anuala Artelor. Augurii si oamenii au fost atat de indiferenti, încat mai ca îti vine sa crezi ca baimarenii strabat meandrele „aquis”-ului comunitar si, furati de grija europenizarii septelului si horinciilor datatoare de euroturism cultural, sunt pe cale sa îsi uite certificatul de identitate europeana gata dobandit: arta si istoria propriului centru artistic. Ce identitate europeana trebuia sa aniversam? Temeliile coloniei – si implicit ale Centrului Artistic Baia Mare – au fost construite între 1896-1901, prin cele sase colonizari organizate aici, vara de vara, din mai pana în octombrie, pentru artistii si studentii de la München ai Scolii particulare de pictura Simon Hollósy. Agregarea unei miscari artistice de lunga durata (longue durée) s-a putut petrece la Baia Mare doar ca urmare a unei reusite operatiuni de „transplant cultural”. Colonia artistica de la Baia Mare a fost fondata de o comunitate cosmopolita de creatori a caror productie artistica si-a gasit consacrarea istoriografica prin formula picturii peisagistice de plein air. Activitatile laborioase si complexe desfasurate în acest rastimp s-au finalizat printr-o „grefa artistica” de succes. A fost o grefa care sta la originea unui proces evolutiv continuu, caracterizat pana astazi, de urmatoarele trasaturi: * acceptarea initiala de catre comunitatea locala, iar apoi integrarea organica în interiorul acestei comunitatii * dezvoltarea profesional – artistica specifica neîntrerupta, vreme de 110 ani; * transformari ciclice, ca raspuns la presiunile schimbarilor istorice; * adoptarea totala, ori partiala, a noi impulsuri culturale si stilistice venite din afara. În sens identitar, ca formula alternativa în raport cu mediile metropolitane europene, colonia baimareana îsi revendica si ea radacinile culturale din traditia celebrului model fondator al Barbizo-nului francez din anii 1830-1880, model pe care îl reformeaza si dezvolta apoi depasind hotarul anului 1900, dimpreuna cu numeroase alte întreprinderi similare din Franta, Anglia, Germania, Scotia, Norvegia, Danemarca, Ungaria, Suedia, Romania, Rusia, Odessa în Ucraina, Belgia, Olanda, Polonia. Alaturi de acestea, colonia artistica de la Baia Mare a contribuit semnificativ la constituirea constelatiei indiscutabil cosmopolita a colonismului artistic international. O constelatie a micilor «centre artistice» nascute ca forme alternative, de raspuns polemic la dominatia autoritara si constrangatoare exercitata de «centrele metropolitane» si al carei merit major consta îndeosebi în trasarea acelor radacini ale europenismului artistic care au prefigurat cu mai bine de un secol spiritul unionismului paneuropean de astazi. Identitatea specifica: continuitatea În trei articolele publicate asta primavara în paginile GAZETEI, argumentam ca exista însa si o diferenta specifica prin care destinul fenomenului artistic baimarean se individualizeaza în context international: continuitatea: „dintre toate celelalte colonii artistice europene… a caror existenta s-a consumat între limitele catorva decenii, cea de la Baia Mare este singura care conecteaza simbolic prezentul veacului XXI la spiritul si idealurile intelectuale forjate în jurul anilor 1880-1900, datorita neîntreruptei sale activitati”. Consemnam acolo „diversitatea… în numele careia vorbim astazi despre Centrul Artistic Baia Mare ca despre o identitate … complexa”, diversitate coagulata tocmai „pe temelia acestei durate istorice lungi si neîntrerupte” nascute prin „activitati creative si institutionale vreme de 110 ani”. Trebuie sa vorbim despre toate acestea datorita existentei, împrospatarii si diversificarii necontenite a resursei umane creatoare, resursa alimentata prin contributia a doua contingente complementare: colonismul temporar (studenti, artisti veniti din afara si care au activat sezoniere), respectiv colonismul permanent (studenti si artisti locali, precum si artisti rezidenti prezenti pe perioade îndelungate). Investigatiile cantitative întreprinse pana acum (si ele nu epuizeaza baza de date potentiala) înregistreaza peste 3400 de creatori în artele vizuale care au activat la Baia Mare, într-un fel sau altul, între 1896 si 2006. Distribuirea lor în cadrul etapelor seriei istorice lungi dezvaluie trenduri evolutive agitate. Cresteri si regresii succesive „populeaza” astfel peisajul unei istorii vii, complicate si complexe pe care cronologia istorizanta politic si etnic nu are cum sa o reconstituie în mod corect si nuantat. Si asta pentru ca dezvoltarea interioara a miscarii artistice baimarene a generat, în mod firesc, o cronologie proprie care nu se fundamenteaza pe criteriile politice si etnice, ci pe criterii estetice, culturale si de demografie artistica specifice. Parte sau întreg? Este adevarat însa ca prin jocurile hazardului istoric si subiectivitatea interpretarilor umane, constiinta publica si a majoritatii expertilor continua sa recurga la identificarea fragmentara a artei plastice baimarene, mai ales cu patrimoniul istoric zamislit de la întemeiere si pana în epoca interbelica. Reprezentanti actuali ai istoriografiei maghiare de arta agita mai nou ideea unui fals certificat de deces al artei baimarene în 1944, vorbind despre scoala baimareana ca despre o componenta exclusiva a artei maghiare. Nici convulsionata epoca a „razboiului rece” nu va fi fiind straina de aceasta nefireasca obliterare a realitatii cultural-artistice prin care istoria contemporana de dupa 1944 a scris si la Baia Mare capitole de arta pline de semnificatii si performante. Observata, cercetata cu onestitate si acuratete profesionala, realitatea istorica dovedeste ca substanta identitara autentica a „brand”-ului Centrului Artistic Baia Mare consta de fapt în continuitatea si permanenta sa, în dimensiunea sa de întreg activ si deschis spre timpul viitor. Pentru un privitor atent devine vizibil astfel faptul ca circulatia transfrontaliera si transnationala a modelelor artistice active pe piata europeana a bunurilor simbolice de dupa 1950 a determinat si la Baia Mare aproprieri si asimilari stilistice creative prin opera „colonistilor locali permanenti”. Fenomenul s-a redimensionat dupa 1990 prin circulatia libera si benefica, la scara paneuropeana, a creatorilor si ideilor artistice pe care Noua Colonie Internationala de la Baia Mare le promoveaza în climatul erei postcomuniste, de la înfiintarea sa în 1993 si pana în prezent (Radoslav Trkulja, Günter Wolf, Simion Zamsa, Dorothea Fleiss, Anatol Ghimpu, Simon North, Gyula Konkoly, József Buhály, Eszter Láng, Elena Karacenteva, Karla Kasennaar). Prin forta sugestiva a metaforei artistice, ambele segmente aduc marturia conservarii si dezvoltarii acelor valori culturale fondatoare ale colonismului european. Lecturand astazi, din pragul secolului al XXI-lea, legatul istoric al acestui proces colonist trasnational ce cunoaste o renastere spectaculoasa în era postcomunista, principalul ideal ce ni se transmite este depozitat în ideea comunicarii si solidaritatii artistice paneuropene. Este pana la urma un autentic model istoric precursor, a carui actualitate putem si trebuie sa o citim din perspectiva procesului integrationist european ce se deruleaza cu atata febrilitate în zilele noastre. Semnificatiile colonizarii «Scolii Hollósy» Patronul spiritual, ideologul si cel dintai mentor al colonismului baimarean a fost Simon Hollósy (1857-1918). Pictor interesant si remarcabil pedagog de anvergura europeana nascut în capitala Maramuresului istoric, la Sighetu Marmatiei, etnic armean vorbitor de germana, maghiara, rusa si romana, Simon Hollósy si-a desfasurat întreaga cariera artistica în metropola Bavariei. De acolo a „colonizat” Baia Mare vreme de sase ani (1896-1901). Particularitatea genezei miscarii artistice întemeiate aici de Hollósy consta în primul rand în substanta culturala profund cosmopolita si identitatea europeana care s-au nascut dintr-un fel de arta a dialogului trasnational. Timp de sase ani la Baia Mare, a activat o lume artistica profund cosmopolita, reunita aici din aproape toate zonele Europei Centrale si de Rasarit, dar si de prin spatii occidentale (Belgia, Danemarca, Spania, S.U.A.), ori de prin locuri de-a dreptul exotice (India, Australia). S-a constituit un fel de falanster artistic sui generis, „refugiat” din teritoriul metropolitan al Münchenului bavarez în „periferia” urban - rurala baimareana, pentru a exersa deprinderea tainelor creatiei de la cel mai desavarsit maestru al artei - „natura”, conform credo-ului enuntat de Hollósy. O masa impresionanta de „artisti si studenti–artisti” (aproape 300, în 6 ani) s-a miscat cu o uluitoare mobilitate fizica si intelectuala prin întreg arealul cultural european, iar vara si-a dat întalnire în orasul de sub Dealul Florilor punand pietrele de temelie ale unei constructii institutional – artistice de esenta transnationala. Amestecul de varste, identitati etnice si artistice, culturi nationale, modele artistice si matrici estetice internationalizate, valori si destine umane a experimentat, aici la Baia Mare, un fertil dialog multicultural întemeiat pe ecumenismul limbajului artistic. Aici si-au modelat personalitatea si capacitatile creatoare artisti care au ajuns la notorietate internationala în secolul al XX-lea: polonezii Edmund Okun, Konrad Krzyzanovski si Kamir Kaufmann, rusul Mstislav Dobujinski, elvetienii Max Buri si Hans Emmenegger, austriecii Ada Löwith, Richard Gerst, Leo Kober si Josef Engelhart, ungurii Károly Ferenczy, Dezsõ Wimmer - Czigány si Sádor Kubiny, romanul Arthur G. Verona. Etapele colonismului baimarean Aplicand trinitatea metodologica stabilita de Fernand Braudel (eveniment, conjunctura si structura) pe baza evaluarilor cantitative este posibil sa concluzionam ca, la nivelul structurii sale intime, Centrul Artistic Baia Mare a traversat urmatoarele trei stadii, ce pot fi investite cu atributele de repere cronologice majore: * o perioada de crestere constanta, între 1896 si 1926 (31 de ani); * o perioada agitata, între 1928 si 1967 (40 de ani), în care marile variatii cantitative ale frecventei anuale reflecta climatul general de instabilitate si crize, secventele unor succesive regresii, avanturi si replieri, dar si starea de cautari febrile; * o a doua perioada de expansiune în termeni cantitativi, declansata în 1968 si care, cu cateva variatii negative de conjunctura, s-a fixat si evolueaza pana în momentul de fata la nivelul unui prag relativ stabil. În aceasta alternanta de crestere – regresiune - crestere/stabilizare, anii 1927 si 1968 par sa fi jucat roluri cheie, cata vreme 1927 pune capat primului ciclu de expansiune, iar 1968 marcheaza startul celui de-al doilea ciclu de expansiune. Evaluarile calitative de tip stilistico-estetic ne permit definirea în felul:1) faza afirmarii si recunoasterii (1896 - 1926), faza dezvoltarii (1927 - 1967) si faza diversificarii (1968 - ...) Seriile stilistice globale Vizitatorii viitoarei expozitii permanente a Muzeului de Arta «Centrul Artistic Baia Mare» (ce se va deschide în primavara anului viitor) vor putea însa corecta oricand omisiunile si imperfectiunile fixate în perceptia publica. Astfel va putea fi descoperita extraordinara varietate de nivel si valoare estetica europeana articulata în serii stilistice lungi ce transgreseaza reperele cronologice, si în care liniile modelelor initiatice - realist, simbolist, impresionist - (Simon Hollósy, Jenõ Maticska, Viktor Belányi, István Réti, Pál Benes, Arthur Verona, János Thorma, András Mikola, Dan Bajenaru, Valer Ferenczy, Emil Cornea, Peer Merloe, Antonia Csikos, László Bod, Agricola Lidia etc.) se conjuga firesc cu directii protoavangardiste si avangardiste diverse: de la divizionismul lui Samuel Mützner si Dimitrie N. Cabadaieff; postimpresionismul lui Béla I. Grünwald, János Krizsan, Béla Czobel, Tibor Boromisza, Alexandru Duma, Aurel Bernáth, Gheorghe Florian, Sándor Szolnay, Grigore Negosanu, Nagy Oszkár, István Boldizyár, Florenta Pretorian, József Klein, Sara Égli, Ipolit Strambu, Márton Katz, François Gáll, Constantin Dipse, Michaela Eleutheriade, Paul Miracovici, Mircea Hrisca, Gyula Dudás, Nicolae Suciu; expresionismul lui Sándor Ziffer, Aurel Popp, Eugen Pascu, David Jándi, Petre Abrudan, József Balla, Gheza Vida la noul obiectualism si realismul magic ilustrate de Hugo Mund, Traian Biltiu-Dancus, Tasso Marchini, Ilie Camarasan, Nicolae Apostol, György Madarassy, Onisim Colta; geometrismele bauhaus-ian practicat de Hans Mattis-Teutsch si cel abstract ilustrat de Mihai Olos, Ion Salisteanu, Traian Moldovan, Gábor Törös, László Lugossy, ori cubo - constructivismul ilustrat de Csaba V. Perlroth, Alexandru Sainelic, Ágoston Vésõ. Un capitol distinct si spectaculos îl înscriu performantele plastice de dupa 1965, de la experientele avangardei tarzii reprezentate de Ion Pacea, Gheorghe Ivanceco, Traian Hrisca, Paul Erdõs, Zoltán Bitay, Nicolae Apostol, Liviu Suhar, Gheorghe Chivu, Ion Sasu, Károly Kádár, Andreas Szántó, Gheorghe si Iudit Craciun, Edith Lugosi, Rozalia Petre–Sütõ, Stefan Várvédõ, Mircea Bochis, la tendintele postmoderne pe care le ilustreaza Ioan Anghel Negrean, Christian Stroe, Dana Urda, Dorel Petrehus etc. Dr. Tiberiu Alexa