Icoana şi Sfânta Cruce

Sfânta Cruce şi Icoana sunt un simbol, o prezenţă, o mărturie văzută a celor nevăzute prin care se descoperă , se revelează, grăiesc, se fac ştiute, se fac văzute, cele nevăzute.

Sufletul, gândul, cugetarea, inima curată a credinciosului, a dreptcredinciosului, iubeşte, simte, priveşte şi vede prin icoană lumea, lumea cea nestricată, lumea luminată de har, lumea cea tainică şi minunată ce se află dincolo de hotarul lumii materiale – văzute.

Nici o fiinţă cugetătoare nu stă nepăsătoare, nu rămâne nesimţitoare în faţa Icoanei sau a Sfintei Cruci. Chiar şi păcătosul, chiar şi ereticul, chiar şi necredinciosul sau păgânul simte prezenţă nevăzută în faţa icoanei, în faţa Crucii; în faţa acestora, care sunt semne, prezenţe, mărturii văzute a celor tainice a celor nevăzute.

Pe dreptcredincios icoana şi crucea îl înalţă, îl luminează, îl înveseleşte duhovniceşte, îl face să simtă puterea nevăzută a harului lui Dumnezeu revărsându-se în fiinţa lui.

 Ereticului,  tuturor celor ce se află sub stăpânirea celui rău, icoana şi Sfânta cruce le provoacă nelinişte, îi irită, îi tulbură, aşa cum l-a tulburat pe cel îndrăcit când l-a văzut pe Iisus Hristos. Satana îl învaţă pe cel pe care îl robeşte să urască icoana, să hulească şi să batjocorească crucea şi icoana. Lucrul acesta nici diavolul nu-l face, pentru că, pentru satana, este evidentă puterea lui Dumnezeu, care se manifestă şi prin Icoană şi prin Sfânta Cruce, precum şi prin toate celelalte semne, pe care Dumnezeu le-a aşezat în Biserica Sa; spre curăţirea, luminarea, binecuvântarea, înălţarea, sfinţirea, mântuirea şi îndumnezeirea omului.

Păgânii sau necredincioşii privesc Icoana şi Sfânta Cruce ca pe un lucru străin, ca pe nişte lucruri din altă lume, dintr-o lume pe care n-o cunosc. Dar şi lor crucea şi icoana le vorbeşte, le mişcă gândurile, le tulbură adâncurile fiinţei- provoacă o mişcare, o tulburare în adâncul fiinţei lor. Aceasta este un semn că şi prin Icoană şi prin Sfânta Cruce Dumnezeu lucrează.

În Sfânta Scriptură se spune: Dracii cred şi se cutremură de lucrurile cele sfinte (Iacov 2,19),dar de eretici nu se spune că ar crede; deoarece credinţa ereticului este necredinţă, este falsă credinţă, care nu duce la mântuire. Ereticii cei ce răstălmăcind scripturile, după cum ne vesteşte Duhul Sfânt sau tâlcuirea pe care ei o dau cuvântului lui Dumnezeu, o fac ,,spre a lor pierzare” (II Petru 3,16)

De aceea, după una sau două convorbiri, de eretici să fugi, să te îndepărtezi cu milă, zice scriptura, fiindcă prin vorbele lor greşite, prin cuvinte şi prin învăţături rătăcite, hulesc pe Duhul Sfânt, iar hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată nici în veacul de acum şi nici în veacul viitor, spune Mântuitorul, pentru că ei batjocoresc şi se leapădă de ceea ce nu cunosc, de ceea ce nu înţeleg.

†Î.P.S Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului

·       Iubirea sufletească este esenţa vieţii. Până iubeşti, Dumnezeu îţi iartă toate păcatele. Iubirea este sfântă şi e greu s-o exprimi.

·       Maica Domnului este zidul de care se sfarmă toate valurile pe care satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Dumnezeu, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.

·       O mamă bună îşi creşte copilul în cântec sfânt şi în rugăciune. Acestea sunt primele daruri pe care o mamă, o femeie creştină, le poate face copilului ei. Cântecul de leagăn şi rugăciunea, murmurate uşor, liniştesc şi dezvoltă în firea noului născut sentimente nobile şi curate.

·       Îmi este foarte milă de oameni şi dacă nu reuşesc să-i vindec de durerile lor, de grijile lor, de tristeţile lor, de slăbiciunile lor, de neputinţele şi greutăţile ce îi apasă, mă simt nefericit, foarte nefericit.

·       Prin binefacere sau milostenie, ne eliberăm de cel mai înfricoşat idol din lume, care este egoismul.

·       Temelia tuturor relelor din lume este minciuna. Minciuna este o mare hoţie, pentru că răpeşte cel mai scump lucru, care este adevărul. Minciuna te face să cazi în eroare, în rătăcire, te împinge în toate prăpăstiile din lume şi, în cele din urmă, în prăpastia cea veşnică.

·       Totul în lume e minune şi viaţă...

·       Trei stâlpi stau la temelia mântuirii noastre: Botezul, Pocăinţa şi Împărtăşania.

·       Călugăria e o stare ieşită din comun, nu e o stare firească. Dumnezeu n-a avut pretenţia ca tot omul să trăiască în această stare de asceză, deci monahismul nu e un scop... E un mijloc de viaţă, dar nicidecum un scop.

·       Fiinţe dragi – oamenii care muncesc – ce sfântă ascultare fac ei fără să-şi dea seama; ascultare de porunca cu care Dumnezeu l-a aşezat pe Adam în grădina Edenului: „lucreaz-o şi păzeşte-o!”.

·       Mâinile lor, mâinile muncitorilor sunt aşa de frumoase şi de sfinte!

·       Noi toţi trebuie să facem tot ce se poate pentru cinstirea acestui neam sfânt, veacuri de-a rândul martirizat, nedreptăţit şi dispreţuit adesea.