Iadul copiilor din Sighetu Marmaţiei, în vizorul Parchetului General

„Chiar și după tot ce văzusem, nu eram pregătiți pentru ce am găsit într-o cameră de la etaj. Aici, fete care dădeau din cap erau ținute într-o cușcă uriașă ca niște animale. Țipând, pe jumătate goi, stând în urină... În timp ce personalul încerca să-i îmbrace, ni s-a ordonat să ieșim (...)”.

Era mărturisirea repor­terului John Upton care realiza pentru ABC News, emisiunea „20/20”,  în octombrie 1990, un reportaj la Căminul de la Sighetu Marmaţiei. Atunci, o lume întreagă cunoştea iadul comunist în care erau ţinuţi copiii cu deficienţe. O lume in­credibil de crudă, în care viaţa unui co­pil valora... 38 de cenţi: „Bugetul pentru mâncare este stabilit de autorități. 38 cenți pe zi pentru fiecare copil. Am urmărit cum o supă apoasă este băgată în gurile flămânde. Mulți dintre copii nu au fost învățați niciodată să mănânce singuri. În timp ce o parte dintre copii erau hrăniți, cealaltă parte era pusă în acoperimente din plastic, într-un ritual bizar care combină spălatul cu hrănitul”.
Reporterul era uluit: „Erau ținuți ca niște reptile într-un acvariu. Sute captivi în mizerie, abuzați frecvent. În prima cameră pe care am vizitat-o am văzut câte doi copii dormind în același pat, pe cearșafuri udate de urină. Aș putea să golesc camera asta. Avem case de plasament. Toți acești copii au ne­voie de tratament medical. Cameră după cameră, am găsit copii care aveau în mod evident nevoie de tratament me­di­cal. Unii erau legați în cămașă de forță. Locul ăsta nu e bun pentru animale, nici atât pentru copii. Într-un colț am găsit un copil legat de o țeavă”.
Acum, imaginile şocante care au făcut înconjurul lumii sunt completate de statistici teribile.

Situat pe strada Avram Iancu nr. 28, într-o clădire cu patru etaje, Căminul pen­tru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației a fost înființat prin Hotărârea Consiliului popular al mu­nicipiului nr. 60 din 20 ianuarie 1973. Prin Hotărârea nr. 15 din 25 septembrie 1976, centrul trece în subordinea Con­siliului popular al județului Maramureș.
Căminul din Sighet funcționa ca unitate de ocrotire a minorilor cu vârste cu­prinse între 3 și 18 ani, ce sufereau de boli cronice incurabile fizice și psihice. Acesta era subordonat Comitetului exe­cutiv al Consiliului popular al județului Maramureș, care asigura și finanțarea, iar îndrumarea și controlul erau rea­lizate de către Direcția județeană pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale. Din structura de conducere a căminului făceau parte directorul unității, contabilul șef, sora șefă, un organizator de grupă sindicală și un secretar UTC. Instituția era condusă de către un me­dic-director, numit de către Comitetul executiv al Consiliului popular jude­țean, cu acordul Direcției județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale, după consultarea Direcției sa­nitare județene. Personalul medico-sa­nitar era asigurat de către Direcția sani­tară a județului Maramureș.

Conform registrului de intrare-ieșire a minorilor, de la înființare și până în anul 2000, au trecut prin Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației nu mai puţin de 738 de copii, 279 decedând în acest interval. Numai în perioada 1973-1991, registrul consemnează 239 decese.
Restrângând perioada la 1980-1989 şi luând în calcul doar minorii de până în 10 ani, actele de moarte şi certificatele constatatoare ale morţii înregistrează 91 de cazuri. Dintre aceştia, 47 făceau parte din grupa de vârstă 3-5 ani şi 44 din grupa 6-10 ani. Principalele cauze de deces, consemnate în actele de moarte, sunt: bronhopneumonie - 57 ca­zuri, epilepsie – 8 cazuri, malfor­ma­ţie congenitală - 6 cazuri, enterocolită – 5 cazuri, toxicoză – 4 cazuri etc. O ana­liză asupra locului de proveniență al copiilor decedați demonstrează faptul că aceștia erau din localități ale jude­țului Maramureş (78 copii) sau din jude­țe învecinate, ca Satu Mare, Sălaj sau Cluj.

Contextul istoric declanşator al acestui adevărat genocid a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din Ro­mânia a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul față de om și fără asigurarea tuturor condițiilor decente de viață, a avut printre conse­cințe creșterea mortalității materne şi infantile, creşterea fără precedent a nu­mărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresio­nant fiind abandonaţi.
Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărţiţi în trei ca­tegorii: „recuperabili”, „parțial-recupe­rabili” și „nerecuperabili”. Diferen­ție­rea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască.
Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indife­rent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin.
Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigu­rărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poa­tă acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate.

Experții de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au constatat nenumărate cazuri în care înca­drarea copiilor în unităţi pentru defi­cienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având defi­cienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile. Astfel, relocarea minorilor din leagăne și case de copii spre căminele-spital poate fi privită atât din perspectiva izolării minorilor ce nu puteau fi recuperaţi, cât şi a acelora perfect sănătoşi, ale căror costuri nu puteau fi acoperite integral de către stat.

IICCMER a cercetat aproximativ 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din ţară, din care a trimis spre organele de anchetă penală un denunţ în privința a trei dintre ele: Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni, res­pectiv Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist.
Regimul din instituţiile menţionate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea Statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori (nu­măr provizoriu). Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 – 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 – 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în  perioada 20 ianuarie 1973 – 31 decembrie 1991.

Mărturiile adunate privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se ca­racteriza prin alimentație necores­pun­zătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.

În perioadele cercetate, principalele cauze de deces, consemnate în actele de moarte, sunt:
Cighid: bronhopneumonie – 61 cazuri, encefalopatie cronică infantilă – 52 cazuri, enterocolită acută – 4 cazuri, epilepsie și traumatisme cranio-cerebrale – câte 3 cazuri.
Păstrăveni: encefalopatie cronică in­fantilă – 163 cazuri, bronhopneumonie – 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriție proteo-calorică și oligofrenie – câte 11 cazuri.
Sighetu Marmaţiei: bronhopneumonie – 57 cazuri, epilepsie – 8 cazuri, mal­formaţie congenitală – 6 cazuri, ente­rocolită – 5 cazuri, toxicoză – 4 cazuri.

În urma analizei actelor de deces și a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experții IICCMER și de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din cele trei centre.

Ca urmare a descoperirilor făcute,
IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, prima dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificaţiile administrative, profesionale şi politice.

Documentar şi articol realizat de Washington Post şi publicat pe 30 ianuarie 2014 
 

Mărturii

„A fost cea mai ireala experienț[ pe care am avut-o vreodată în viața mea… Aveam senzația de greață și de leșin, aproape de vină pentru faptul de a mă afla acolo”. (Dr. Jane Aronson)

„Erau scheletici și descarnați (scofâlciți), niciodată nu am mai văzut așa ceva în afară de România”. (Dr. Jane Aronson)
 
„Era ca un azil pentru bolnavi mintal (…) Am văzut copii în cămăși de forță, copii închiși în cuști… L-am văzut pe acel băiat care murea-literalmente-de foame”. (Janice Tomlin)

„Bugetul pentru mâncare este stabilit de autorități. 38 cenți pe zi pentru fiecare copil. Am urmărit cum o supă apoasă este băgată în gurile flămânde. Mulți dintre copii nu au fost învățați niciodată să mănânce singuri. În timp ce o parte dintre copii erau hrăniți, cealaltă parte era pusă în acoperimente din plastic, într-un ritual bizar care combină spălatul cu hrănitul”.

„Erau ținuți ca niște reptile într-un acvariu. Sute captivi
în mizerie, abuzați frecvent”.

„Locul ăsta nu e bun pentru animale, nici atât pentru copii”.
„Chiar și după tot ce văzusem, nu eram pregătiți pentru ce am găsit într-o cameră de la etaj. Aici, fete care dădeau din cap erau ținute într-o cușcă uriașă ca niște animale. Țipând, pe jumătate goi, stând în urină... În timp ce personalul încerca să-i îmbrace, ni s-a ordonat să ieșim”.

„În prima cameră pe care am vizitat-o am văzut câte doi copii dormind în același pat, pe cearșafuri udate de urină. Aș putea să golesc camera asta. Avem case de plasament. Toți acești copii au nevoie de tratament medical. Cameră după cameră, am găsit copii care aveau în mod evident nevoie de tratament medical. Unii erau legați în cămașă de forță”.

„Într-un colț am găsit un copil legat de o țeavă”.
Reportaj realizat de către John Upton pentru ABC News, emisiunea „20/20” în octombrie 1990 la Căminul de la Sighetu Marmaţiei