Și tot zbor / Ucraina

Recent, cu prilejul unei călătorii în Ucraina, am auzit o vorbă care m-a făcut să regândesc starea de pace... „Să dea Dumnezeu să nu mai fie războiul cel dintre noi”! Am stat în mijlocul unei comunităţi de oameni simpli şi plini de credinţă, am împărţit o bucată de pâine şi un gând bun, am împreună-trăit sentimentul apartenenţei la o unire dorită într-o lume nedorită, care ne desparte...

Am gustat din pocalul amar al unui timp trist, din vremuri tulburi şi am simţit cum starea de nesiguranţă şi angoasă devin parte plină, deplină din vremelnicia fiinţei. Cum oamenii fug de oameni tocmai pentru a nu fi obligaţi să fie neoameni... Cum, în ciuda tuturor presiunilor şi tensiunilor la care sunt supuşi, mai găsesc răgazul pentru a fi uniţi în suferinţă şi mai puternici în credinţă.

Am simţit o mare nevoie de a regândi gesturile şi atitudinea noastră, celor care nu am simţit, pe viu, ororile şi cutremurul pe care un război le poate provoca în fiinţă... Şi am văzut cum, dintre toate ale noastre, ceea ce rămâne e lecţia simplităţii şi a smereniei. Dacă suntem simpli şi smeriţi, avem şanse să scăpăm de războiul cel dintre noi. Se spune că noi suntem cei adevăraţi doar când ne dezbrăcăm de cei din jurul nostru şi rămânem în singurătate... Oamenii aceştia simpli, în suferinţa lor, mi-au dat, pentru moment, tăria de a mă bucura de gesturile mărunte, care dau culoare - şi de foarte multe ori şi sens - vieţii. Dincolo de ceea ce gândesc (sau nu gândesc) politicienii, de planurile care fac şi desfac destine, viaţa merge mai departe. Cu simplitate şi smerenie. Şi atunci de ce să nu renunţăm la risipa, grija, sau desfacerea care e în războiul cel dintre noi?