Hust, vechea perlă a coroanei Maramureşului

Hust. Un nume cu rezonanţă pentru istoria Maramureşului, o perlă a Maramureşului medieval, care a servit, pe rând, drept castel, temniţă şi bastion de apărare.

Este cea mai importantă cetate a Maramureşului şi nord-estului Ungariei. Atestată ca şi castru regal în 1351, extinsă mult în secolele XVI şi XVII când ajunge să aibă palisadă exterioară şi două incinte de zid, tunuri în bastioane etc. Cucerită de mai multe ori prin trădare sau prin înfometarea apărătorilor, dar niciodată prin atac direct, este lovită de un trăznet în 3 iulie 1768. Legenda spune că „blestemul” a căzut asupra ei din cauza că aici a fost întemniţat pe nedrept Sfântul Maramureşului – Iosif Mărturisitorul. Legendele ţesute în jurul ei sunt însă numeroase, iar printre cei care au studiat istoria locului se numără Teofil Ivanciuc, care a organizat recent un eveniment legat de fortificaţiile medievale ale Maramureşului. Potrivit datelor adunate de Ivanciuc, cetatea ar fi fost construită în anii 1090-1091 de către regele maghiar Ladislau, mai întâi din lemn, iar ulterior de piatră. Aceasta ar fi fost distrusă de tătari la 1242, şi reconstruită în 1271. Unii istorici consideră că Hustul ar fi aparţinut Principatului Galicia-Volhynia, din 1281 până în 1321, când a fost preluată iar de maghiari.

Documentele păstrate amintesc pentru prima dată oraşul Hust în anul 1329, iar cetatea, abia la 1351. Istoricii prudenţi atribuie construcţia inexpugnabilei cetăţi regelui Ludovic I cel Mare, care a ridicat-o prin 1349-1350, în scopul apărării frontului nord-estic al Ungariei, şi pentru a adăposti în caz de război, nobilii din comitatele Maramureş, Bereg şi Ung.
În timpul războiului ţărănesc condus de Gheorghe Doja (1514) magnaţii din regiune se refugiază în cetatea pe care răsculaţii n-o atacă.
La 1530, regele ungar Ioan Zápolya arendează domeniul Hust lui Tomas Nádassy. Acesta îl pune castelan pe Crisfofor Kávassy, care-l reţine în cetate pe gravorul Nicolae (ce execută acolo opere de artă-printre care pictarea capelei, şi poate confecţionează bani falşi-cum va fi dovedit mai târziu, în timpul şederii sale în cetatea Muncaci).
În septembrie 1555, regina Ungariei, Isabela, dă ordin să se asedieze cetatea fidelă habsburgilor. Garnizoana rezistă un an şi jumătate, până la 20 ianuarie 1557, când se predă datorită foametei. La acel moment, Hustul se mai baza doar pe 12 apărători buni de luptă.
La 1593, principele Sigismund Báthory poposeşte aici, iar în 1594, o armată din 40.000 de tătari atacă cetatea condusă de Gáspar Kornis care rezistă. Apoi, acesta dă daruri bogate hanului, pentru a scăpa de asediu. În 1599, trupele imperiale conduse de Gyorgyi Basta cuceresc cetatea.
În 1605, fostul căpitan al lui Mihai Viteazul - Aga Leka, restituie cetatea habsburgilor, fără a primi însă recompensa sperată. În acelaşi an, răsculaţii conduşi de viitorii principi Ştefan Bocskay şi Gabriel Bethlen, ocupă şi jefuiesc Hustul.
În 1607, ex-principele Ştefan Bocskai lasă prin testament domeniul cetăţii lui Valentin Drugeth de Homonna, însă Stările Transilvaniei solicită retrocedarea Hustului către principat. În 1608, principele Gabriel Báthory răscumpără de la Valentin de Homonna Hustul şi Cămara de sare a Maramureşului, pentru 30.000 de florini. În 1611, cancelarul János Imreffy propune răscumpărarea cetăţii. Acum castelan era Iosif Bornemisza, familiar moştenitorului lui Valentin, Ştefan de Homonna, credincios habsburgilor.
În anul 1612, 71 de orăşeni din Teceu, Sighet, Hust, Visc şi Câmpulung sunt înnobilaţi de principele Gabriel Báthory, fiind însă obligaţi să apere Hustul în caz de război.
La 1615, armata imperială habsburgică ocupă cetatea pe care o cedează apoi principelui transilvan, Gabriel Bethlen. În 1636, principele Gheorghe Rákóczi I îl atacă la Hust pe comitele maramureşean Ştefan Bethlen, dar acesta rezistă. În 1657, principele Gheorghe Rákóczi II îşi adăposteşte aici familia, în acelaşi an cetatea fiind atacată de poloni.
În 1659, cetatea este din nou atacată de tătari, apoi, în 1661-1662, de către turcii lui Ali Paşa, care sunt respinşi sub ziduri. În suita lui Ali se afla şi cunoscutul cronicar Evlia Celebi, care descrie Hustul astfel: „castelul este situat pe vârful muntelui Hossana, are ziduri groase şi puternice, iar turnurile sale ating cerul”.
În 1701, ex-principele Mihail Apaffi II vinde împăratului habsburg Leopold I, pentru suma de 175.000 de florini, cetatea Hust, domeniul Bocicoi şi minele de sare maramureşene.
În lunile martie-aprilie 1706, Dieta Transilvaniei se ţine la Hust. Pe 13 iunie 1707, un număr de 341 nobili semnează în cetate actul de independenţă al Ardealului şi Partiumului, şi detronarea habsburgilor.
La 1 septembrie 1717, o ceată de 10.000 de tătari, încearcă să se strecoare noaptea pe sub cetate pentru a intra în Maramureş. Aceştia sunt atacaţi de garnizoana Hust şi de cetele conduse de Moise Codrea şi Sigismund Stoica, câţiva tătari fiind ucişi şi unii robi eliberaţi
Pe 3 iulie 1768, un trăznet provoacă explozia pulberăriei, care distruge cetatea Hust.
În 1777, aceasta este definitiv părăsită şi demantelată (pietrele demolate slujind la construirea bisericii romano-catolice din oraşul de la poale), tunurile şi maşinile de luptă salvate fiind mutate în cetatea Kosice (Slovacia de azi). În 1788, o puternică furtună cu fulgere şi vânturi năprasnice a pus la pământ ceea ce a mai rămas din castel.