Hussein al Iordaniei si Faisal al II-lea al Irakului

* In data de 2 mai 1953, au avut loc doua incoronari in lumea araba a Orientului Mijlociu: Hussein devenea rege al Iordaniei, iar Faisal al II-lea rege al Irakului. O coincidenta sporita de faptul ca cei doi suverani erau veri si impreuna au condus, pentru cateva luni in 1958, Federatia Araba a Iordanului si Irakului. In 1921, britanicii au transformat Iordania in mandat separat sub conducerea hasemitului Abdullah ibn Hussein. Cu ajutorul nemijlocit al britanicilor, acesta a creat institutiile politice si administrative ale statului, precum Legiunea araba. In 1948, Iordania si-a dobandit independenta sub denumirea de Transiordania. Castigurile teritoriale obtinute in primul razboi arabo-israelian din 1948-1949 s-au dovedit desarte si au devenit o piedica fundamentala in urmatoarele patru decenii, pentru ca, dupa anexarea Ierusalimului de Est si a Malului de Vest al Iordanului, populatia initiala de 400.000 de locuitori ai Transiordaniei a crescut subit cu peste 800.000 de palestinieni, dintre care jumatate erau refugiati din zonele care intrasera in componenta Israelului. Acest lucru a constituit o povara considerabila pentru economie si o amenintare pentru stabilitatea interna a tarii datorita tensiunilor etnice dintre iordanieni si palestinieni. Noile teritorii dobandite au fost unite in 1950 sub titulatura de Regatul Hasemit al Iordaniei. Tensiunile interne au atins apogeul in 1951, cand Abdullah a fost asasinat de un palestinian. Abdullah a fost inlocuit in functie pentru scurt timp de fiul sau, Talal, si apoi de nepotul sau, Hussein. Hussein ibn Talal (sau Hussain ibn Talal) s-a nascut la 14 noiembrie 1935, la Aman. Nepot al regelui Abdullah ibn Hussein al Iordaniei, si-a facut studiile la Colegiul Victoria din Alexandria, apoi la Harrow si Royal Military College, Sandhurst. In 1951, a fost asasinat regele Abdullah al Iordaniei. Tatal lui Hussein, bolnav de schizofrenie, a fost inlaturat de pe tron de Parlament la 11 august 1951. In aceste conditii, Hussein si-a terminat in graba studiile si a revenit in tara pentru a-i urma la tron. A fost incoronat la 2 mai 1953. Domnia sa a fost marcata de succese notabile in sensul imbinarii traditionalismului islamic cu capitalismul occidental. Hussein a be-neficiat de o reala autoritate datorita calitatii sale de mostenitor al dinastiei hasemite si prin urmare de descendent direct al profetului Mahomed. Acest lucru i-a fost de un real folos in calitate de lider al unitatii arabe, desi a avut intotdeauna grija sa promoveze mai degraba principiul vocii multiple a statelor arabe independente, decat ideea unui superstat arab. In acelasi timp, a avut o atitudine prooccidentala, bazandu-se pe SUA si Marea Britanie in ceea ce priveste ajutorul economic si militar. Nepotul lui Abdullah a interzis activitatea partidelor politice in 1957. Hussein a creat un vast sistem de educatie si, in pofida relativei saracii a tarii, a imbunatatit permanent sistemul sanitar. In anii ’50-’60, a fost preocupat de relatiile cu statele arabe extremiste vecine, Siria, Irak si Egipt, ale caror regimuri panarabe mai radicale au finantat mai multe tentative esuate de lovituri de stat impotriva lui. In 1958, pentru a contracara initiativele egipteanului Nasser, a organizat o efemera federatie intre Iordania si Irak. Razboiul arabo-israelian de sase zile, din 1967, a dus la ocuparea israeliana a Cisiordaniei si la o apropiere de Egipt. Pentru Hussein si Iordania, razboiul de sase zile a reprezentat o infrangere umilitoare si nimicitoare, urmarea acestuia fiind reprezentata de pierderea Malului de Vest a Iordanului in favoarea Israelului. In urma ocuparii israeliene a Cisiordaniei, mase de refugiati palestinieni s-au revarsat in teritoriul iordanian. Mai mult, gherilele palestiniene, in special cele ale OEP, s-au refugiat in Iordania. Acestea au inceput sa-si creeze un stat in statul iordanian. Iordania, nu numai ca a pierdut importante zone agricole si industriale din zona Malului de Vest, dar s-a confruntat cu un influx de un milion de palestinieni, in vreme ce gherilele palestiniene precum OEP foloseau teritoriul Iordaniei ca baza pentru atacurile lor impotriva Israelului. Aceste atacuri puneau in pericol suveranitatea Iordaniei in cazul unor confruntari militare externe, iar numarul de palestinieni inarmati si formarea unui guvern rival palestinian au devenit o amenintare interna pentru autoritatile iordaniene. In 1970 (anul celebrului „Septembrie negru”) a facut ca armata sa intervina impotriva luptatorilor palestinieni in Iordania pentru a elimina influenta lor in politica tarii. Luptatorii palestinieni ai OEP, avand baze in Iordania provocasera numeroase incidente la granita cu Israelul. Incercarea lui Hussein de a alunga gherilele palestiniene de pe teritoriul Iordaniei s-a soldat cu un veritabil razboi civil. Din aceasta cauza, Iordania a fost ostracizata in lumea araba pana in 1974, cand a acceptat decizia celorlalte state arabe de a recunoaste OEP ca unic reprezentant al poporului palestinian, chiar daca in acest fel Iordania nu mai putea emite pretentii asupra Malului de Vest. Abia in 1982 s-a produs o apropiere intre Hussein si Arafat. Totusi, in 1988 a renuntat la suveranitatea asupra Cisiordaniei si la orice fel de revendicare asupra acesteia, ocupata de Israel, in favoarea OEP. In anii ’70-’80, Hussein a purtat negocieri secrete cu reprezentantii Israelului, dar constient ca in tara sa traieste o numeroasa comunitate palestiniana, a semnat un tratat cu Israelul abia dupa ce acesta a recunoscut OEP. Dupa izbucnirea Intifadei (un protest violent impotriva stapanirii israeliene din Fasia Gaza si de pe Malul de Vest al Iordanului, declansat la 9 decembrie 1987 in urma zvonurilor refe-ritoare la atrocitatile comise de evrei in aceste zone), care a demonstrat devotamentul palestinienilor aflati sub ocupatie israeliana fata de OEP, Iordania a renuntat in 1988 la pretentiile asupra fostului sau teritoriu si a intrat in relatii cu OEP. In timpul razboiului din Golf (1990-1991), Hussein a continuat sa mentina stranse legaturi cu Irakul. Pe durata razboiului, Iordania s-a confruntat cu o puternica criza economica si cu influx de palestinieni si alti refugiati din Irak si Kuwait. In aceeasi perioada, regele Iordaniei a acceptat o noua constitutie pluralista. Hussein a incercat intotdeauna sa mentina un dificil echilibru intre partile implicate in conflictul medio-oriental. Dupa acordurile din 1993, a devenit protagonistul unei politici de pacificare cu Israelul, cu care a semnat un tratat de pace in 1994, in urma acordurilor israeliano-palestiniene. In 1993 au avut loc primele alegeri pluripartide de dupa 1956, care au fost castigate fara probleme de monarhisti impotriva fundamentalistilor islamici. Acest lucru a contribuit la consolidarea autoritatii regelui, sub conducerea caruia Iordania a devenit primul stat arab care a semnat un tratat de pace cu Israelul dupa ce acesta a recunoscut la 26 octombrie 1996 OEP. Anul 1996 a marcat restabilirea relatiilor normale cu Arabia Saudita si Kuwait, in vreme ce Iordania a fost nevoita sa adopte un drastic plan de redresare financiara impus de FMI. Dupa introducerea de masuri restrictive privind libertatea presei, in 1997 a fost inregistrata o victorie a listelor moderate la alegeri, boicotate de crescanda opozitie fundamentalista islamica. In 1998, guvernul a demisionat. Absenta lui Hussein din motive de sanatate a pus in dificultate regimul. Anul urmator, regele Hussein al Iordaniei a murit, tronul fiind ocupat de fiul sau Abdullah. Cu putin timp inainte de a muri, Hussein a asigurat succesiunea la tron in favoarea fiului sau Abdullah al II-lea si in defavoarea fratelui sau, Hassan. Faisal al II-lea al Irakului s-a nascut la 2 mai 1935 si a fost rege al Irakului in perioada 1939-1958. Nepotul lui Faisal I i-a urmat la tron tatalui sau, regele Ghazi, la varsta de 4 ani, desi nu a preluat puterea oficiala de la regentul sau. Abd al-Ilah, decat in 1953. Faisal al II-lea si-a facut studiile in Marea Britanie, impreuna cu varul sau Hussein al Iordaniei, iar in februarie 1958 a devenit conducatorul Federatiei Arabe a Iordanului si Irakului, creata ca urmare a formarii Republicii Arabe Unite a Siriei si Egiptului. In 1958, Iordania si Irakul au fost unite in ceea ce s-a numit Regatul hasemit unit, cu regele Faisal al II-lea (nepotul regelui Faisal I) ca rege asupra Irakului si Iordaniei, si regele Hussein al Iordaniei ca print mostenitor. Trei luni dupa unirea celor doua state, in Irak a avut loc o lovitura de stat organizata de Abd al-Karim Kassem (Qasim). Lipsit de instinctul politic si de carisma varului sau Hussein, Faisal al II-lea a fost inlaturat de la putere in urma loviturii de stat militare conduse de Qasim. Regele Faisal al II-lea si majoritatea membrilor familiei regale a ramurii hasemite din Irak au fost asasinati pe loc. Irakul a fost proclamat republica, orientarea sa in politica externa fiind dominata de relatiile cu URSS. Urmasul lui Hussein Nascut la 30 ianuarie 1962 la Aman, Abdullah al II-lea a devenit rege al Iordaniei in 1999, la moartea lui Hussein. Abdullah al II-lea este fiul cel mai mare al regelui Hussein si al celei de-a doua sotii a acestuia, de origine engleza. Abdullah al II-lea si-a facut studiile la Sandhurst, a studiat la Oxford si la Georgetown University, iar apoi a intrat in armata iordaniana, unde, in 1994, a devenit comandantul trupelor de elita. In ianuarie 1999 a fost numit print mostenitor, in defavoarea unchiului sau, care a asteptat acest lucru timp de peste 30 de ani. Tatal sau a murit doua saptamani mai tarziu, iar la 7 februarie Abdullah a devenit rege. In primii ani de domnie, Abdullah al II-lea a fost preocupat in cea mai mare masura de consolidarea puterii personale. Desi nu avea experienta, faptul ca activase in armata si se bucura de sprijinul acesteia s-a dovedit un element important atunci cand Abdullah a devenit atat liderul casei regale cat si al tarii. Abdullah al II-lea a continuat politica tatalui sau de promovare a procesului de pace in Orientul Mijlociu, dar si atitudinea ambivalenta a tatalui sau fata de palestinieni, ceea ce a incurajat atitudinea ostila a acestora fata de Israel, cu scopul de a le nega drepturile asupra Iordaniei. A luat masuri impotriva operatiunilor Hamas si a intampinat rezistenta din partea grupurilor teroriste conduse de Osama Bin Laden. In acelasi timp, a doptat o politica conci-liatoare fata de Irak, de la care Iordania importa petrol ieftin. Ioan BOTIS