Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Sfântul Iov din Uglea – maramureşean şi după nume
Credincioşii din România au aflat de curând informaţiile complete despre Sfântul Iov din Uglea, primul sfânt contemporan din Maramureş canonizat de Biserica Ucraineană. Pe lângă argumentele şi dovezile istorice din documente, legăturile Sfântului Iov cu Maramureşul reies şi după numele acestuia.
ÎPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, ne-a oferit o dovadă în plus că Sfântul Iov este maramureşean şi după nume. ÎPS Justinian ne-a atras atenţia că Sfântul Iov nu şi-a ales întâmplător numele de monah, mai ales că acest nume este extrem de rar printre călugări. Iar Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului ne-a dat dovada că numele Iov este un nume autentic maramureşean, oferindu-ne o listă cu 35 de localnici din micul sat maramureşean Rohia, oameni care au purtat sau poartă şi acum numele Iov. Ataşăm fotografia cu surprinzătoarea listă, cu menţiunea că cei în dreptul cărora este o cruciuliţă sunt trecuţi la cele veşnice. Nu putem să nu remarcăm încă o dată înţelepciunea ÎPS Justinian, care a ştiut să scoată în evidenţă un detaliu extrem de important, la care nimeni nu s-ar fi putut gândi.