„Hristos nu are nicio vină”

Graal

Cînd sîngele şi apa s-au scurs din
Scump trupul său cu desăvîrşire
Intra pămîntul până la sfîrşitul veacurilor
În cea mai de preţ moştenire
De la junghierile mieilor strâns ca laptele
Şiruind în şiştare.
În rubiniul scurs ştiam jertfa ispăşitoare
Să aibă în ce trăi şi cea mai de jos creatură
Nu putea muri fără să predea şi cea din urmă picătură
Măcar s-atingă de nu să-ntraurească
Cea mai ştearsă umbră pămîntească
Cu cerul milei pe cât al iubirii
Să-mprejmuie nădejdea omenirii
Din loc în loc de s-or ivi spărture
Să-ncingă pâinea-n jertfa
din prescure.

Ioan Alexandru

***
 

Mormântul gol

Se făcea că a căzut o stea
Dinspre ţinuturi vechi din umbra lunii
Freamătul giulgiului întrupa
Mormânt de aur spre minunea lumii.

Coborîse noaptea peste piatră
Şi peste cruci pânâ-n întins de mare
A început să se vorbească
O limbă miruită cu iertare.

Din Valea Sacră am urcat pe munte
În jur ardeau priviri în lumânări
Foc de brînduşi peste regala frunte
Ilumina mântuitor în depărtări
Sus pe tronul unic sta Cuvîntul
Urcat în taină prin somnul de străjer
Zadarnic împăraţii cucereau pă­mîntul
Erau doar nişte orbi privind la cer.

Lumină nesfârşită în tropare
Aprinsă de albine din ceară şi ocol
La mănăstire aprind o luminare
Şi văd în lume, viu, mormîntul gol

Noaptea învierii 2001,
Gheorghe Pârja

***

Datină de Paşti

Gătită era ograda, gătită casa,
Bucate alese şi vin pentru cel aşteptat,
La icoane mama punea ştergare noi:
Isus trebuia, fără îndoială, să vină.

În săptămâna patimilor în ceas de noapte
Încremenea bătrâna la icoane-n genunchi
Şi fâlfâiau rugăciuni în jurul ei –
Boare diafană de îngeri...

Dintr-o noapte ca asta mi se trage
Imaginea îngerului ce mi s-a arătat,
Numai mie. Mai ţii minte, mamă,
Când ochii tăi neliniştiţi sfredeleau văzduhul?

Gătit era şi sufletul de sărbătoare
Când tata striga de trei ori „Hristos a-nviat!”
Şi noi răspundeam în cor „Adevărat, tată!
Şi Isus se năştea şi învia după datini vechi...

... În paragină ai rămas mirifica mea copilărie,
Tata s-a dus dincolo la un semn din ascuns,
Pe faţa lui a rămas întipărit un zâmbet de prunc,
Cel de pe urmă...

Ioan Filip

***

Peisaj evanghelic

De teamă că-şi va frînge lunga cale
În zidul Marelui ACUM
împovărat de veacuri, semnul crucii
ca o fantomă s-a oprit în drum.
Lipseşte, preaciudat, şi Simeon
Din Cirenaica, mut întru refuz.
Golgota e departe, luna creşte
În cerul prăvălit peste apus.

Vasile Avram

***

Plâng mieii-n cetate
(În vinerea de Paști)

Plîng mieii-n cetate cum niciodată la stînă n-au plîns.
Plîng mieii-n cetate ningând-o cum niciodată,
în cetate, nu a mai nins.
Am adaos la al mieilor plâns
încă o înviere, încă o primăvară şi-un strigăt: din învins.
Plîng mieii-n cetate cum niciodată la stînă n-au plîns.

Alexandru Moeiran – Criştof
 

***
 

Tâlharul

sufletul se-ascute precum lama
unui cuţit ce primenit împunge
coasta tâlharului de-a dreapta
răcoarea cuielor din palme
se aşterne peste falange
lemnul plin de noduri
se desface-n copaie.
Trandafirul sterp

Din lemnul de trandafir creşteau
doar spini se năştea doar durere un
icnet sfîşiat adăpat de pămînt
şi-atunci
Omul îşi puse spinii pe cap şi
sterpul se desfăcu în floare.

Vasile Trif
 

Pe cruce

- Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu
De ce M-ai părăsit!*
Nu mai sunt acelaşi Fiu al Tău iubit
Întru care însuşi ai binevoit
- Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu
De ce m-ai părăsit!*
Cereşti oştiri e cu putinţă
Să vă întoarceţi toate faţa
De către Cel prin care aveţi fiinţă
Şi vi s-a dăruit viaţa
Soare, lună, stele, toate...
V-am creat s-aveţi lumină
Voi schimbînd ziua în noapte
Aţi lăsat moartea să-Mi vină
Iar tu Pământule spurcat
De-atâta sînge ce s-a scurs
Îngrămădit eşti de păcat
Până la tronul Cel-de-Sus
Cutremură-te dar din temelii
Şi crape pietrile în tine
Pe morţi afară scoate-i vii
Că iată mîntuirea-ţi vine
Săvîrşitu-s-a Părinte
În ale tale mâini încredinţez
sufletul meu
În agonie Eu Te rog fierbinte
Pe toţi îi iartă
ca un Dumnezeu.

Pr. Gheorghe Pop

* Titlul unui volum de Grigore Vieru