Hotelul Stefan Voda, o afacere perena

In Centru Vechi al Baii Mari, se afla una dintre cele mai interesante cladiri baimarene. Complexul hotelier „Minerul” are o istorie zbuciumata, de peste 130 de ani. Trecuta prin foc si perioade istorice extreme, hotelul poate fi considerat cladirea emblematica a „noului” Centru Vechi. Ridicat in stilul arhitectonic secession, cladirea este una dintre cele mai mari afaceri ale momentului. Dosarul „Minerul”, pe care GAZETA il deschide cu acest material, incearca sa atraga atentia asupra unui monument important al orasului. Din motive obscure, ce tin de afacerile de culise, aceasta cladire este in stadiu de santier de vreo zece ani. Ea a fost vanduta si privatizata in conditii cel putin ciudate. Dar asta este o alta poveste. Dorim sa prezentam o succinta istorie a cladirii si momente interesante din istoria sa. Stilul arhitectonic secession apartine inceputului de secol XIX. In Baia Mare, sunt cateva case ridicate in acest stil. De altfel, in Centru Vechi, cladirea Minerul este diferita ca stil arhitectonic de celelalte case. Prin 1870, s-a considerat ca in Baia Mare este nevoie de un hotel mare, reprezentativ, in piata principala a orasului. Incepand cu anul 1871, conducerea orasului a purtat corespondente cu diverse firme de arhitectura, de constructie, in vederea ridicarii restaurantului si hotelului mare al orasului – asa cum era el denumit in documente. Dupa consultari, s-a trecut la treaba si, in anul 1874, hotelul a fost deja inaltat, iar costurile construirii lui s-au ridicat la suma de 92.728 de forinti si 72 craitari. Primarul acelei perioade era Fesus Menyhert. Dupa inaugurarea hotelului, vechiul han al orasului, aflat in apropiere, a primit destinatia de Primarie. La momentul inaugurarii, a fost una dintre cele mai moderne cladiri din Baia Mare. El a fost numit „Hotelul Stefan Voda” si, legat de aceasta cladire, putem spune ca a fost prima cladire a Baii Mari care a avut curent electric, apa si canalizare, iar in spatiile comerciale de la parter s-a deschis prima librarie de carte romaneasca. Dupa circa 25 de ani de la inaugurare, conducerea orasului Baia Mare hotaraste modernizarea lui, adunand in acest sens o serie de oferte de la diverse firme din Viena, Budapesta, chiar si Baia Mare, in ceea ce priveste inzestrarea hotelului cu obiecte sanitare noi, lifturi pentru mancare etc. In sedinta Consiliului Orasului Baia Mare din luna iunie 1901, se prevede suma de 30.000 de coroane pentru modernizarea cladirii (coroana a fost introdusa, cu aproximatie, in jurul anului 1898 si reprezenta cam jumatate dintr-un forint). Din nefericire insa, intr-un incendiu izbucnit la data de 12 august 1905, ard mai multe cladiri din piata principala a orasului, printre care si hotelul. Dupa stingerea focului de catre pompierii voluntari, materialele recuperate au fost refolosite. Este interesant de stiut ca Primaria a recuperat o parte din banii cheltuiti cu ridicarea hotelului, cladirea fiind asigurata pentru suma de 32.500 coroane. Imediat dupa incendiu, se fac si demersurile pentru reconstruirea lui. Arhitecti celebri la vremea respectiva au depus proiectele sub diferite pseudonime la Uniunea Arhitectilor, pentru a fi analizate si pentru a fi ales cel care va sta la baza noii constructii. Castigatori au fost arhitectii Balint si Jambor, care au intocmit proiectul depus sub pseudonimul „Trei lalele”, in vederea concursului. Se incheie contracte cu mai multi constructori, dintre acestia, constructorii principali (Pasca si Tarta) se angajeaza ca, pana la 30 iunie 1910, sa finalizeze lucrarile. La 1 August 1910, a fost inaugurat noul Hotel al orasului Baia Mare. Acesta era prevazut cu o sala mare festiva, de cca. 300 m, destinata balurilor, banchetelor, o sala de teatru, restaurante, cafenele, garderobe, camere, chiar si un apartament cu 4 camere etc. Toate acestea erau inchiriate de catre oras: spre exemplu, la 5 noiembrie 1910, sala teatrului a fost inchiriata pentru prima reprezentatie a unei trupe de teatru in aceasta locatie. Tot in anul 1910, de Revelion, primul robinet cu apa din formidabilul apeduct al orasului incepe sa functioneze in Hotelul Stefan, iar lampile electrice vor lumina fatada cladirii. Se pare ca documentatia intocmita cu ocazia inchirierii spatiilor din hotel era trimisa si comitatului, dupa Unirea de la 1918, si Prefecturii Satu Mare, care atrage atentia printr-o adresa din 6 august 1921 ca timpul pentru insusirea limbii romane ca limba oficiala a trecut si invita conducerea orasului sa-si redacteze actele in limba romana. In perioada interbelica, Hotelul Stefan avea singurul restaurant clasa I din oras, restaurant la care au luat masa si membrii familiei regale in vizitele lor in orasul Baia Mare. Hotelul era prevazut cu un numar de 52 de camere, cafenea, restaurant cu o sala mare si o sala mica. In sala mare, in permanenta, se organizau expozitii de pictura. In perioada interbelica, Hotelul Stefan a fost concesionat firmei „Dumbraviceanu-Rumpold & Co. Avea 19 camere cu un pat si 14, cu doua paturi. Vizitatorii Hotelului erau in mare masura oameni de afaceri. Locatia a fost prea putin folosita ca o destinatie turistica. De exemplu, in 1937, in plin sezon, din 169 de persoane cazate, doar 18 venisera pentru turism. In afara acestui Hotel, in oras mai figurau 5 case particulare, denumite impropriu hoteluri. Acestea aveau amenajate pana la trei camere pentru cazare si ofereau trei mese pe zi, in regim de pensiune. La marele Hotel „Stefan Voda”, cazarea era intre 100 si 160 de lei, in functie de sezon, micul dejun costa 10 lei, pranzul, 30 de lei, iar cina, 30 de lei. La concurenta, tarifele erau mai mici. Pentru o comparatie, sa spunem ca in acea perioada un muncitor la Phoenix castiga 50 de lei pe zi, iar un miner primea 113 lei si 10 bani. Profesorii aveau cam 2.000 de lei pe luna. Pentru a completa comparatia, in acea perioada, un kilogram de faina costa 4,50 lei, cartofii, 1,50 lei kilogramul, carnea de vita, 12 lei, un kilogram de zahar costa 32 de lei, un costum de calitatea a treia era 700 de lei, iar bocancii, pana in 200 de lei. Vom reveni. Licitatii, contestatii Parcurgand materialul arhivistic de la Arhivele Nationale Maramures (multumim pentru sprijin), am constatat ca, si la inceputul anului 1900, situatia din Consiliul Local al orasului era similara celei de acum. Unele dintre cele mai discutate probleme ale vremii erau licitatiile pentru spatiile comerciale de la parterul Hotelului. Aici erau peste zece spatii comerciale care erau scoase la licitatie, la un ciclu de sase ani. Licitatiile erau deschise si generau numeroase discutii, dispute si procese. De exemplu, in 1923, unul dintre participanti, care avea o pravalie, trimite o adresa Consiliului Local: „Va rog a nimici licitatia publica din… si a se lua in considerare Legea chiriilor. In timpul licitatiei, a fost inca in vigoare Legea chiriilor, promulgata prin decret regal, din 1922. Prin urmare, pravalia mea si celelalte nu erau inchiriabile…”, se arata in contestatie. Libraria Dacia avea o chirie de 18.000 lei anual, iar sase pravalii varsau bugetului 70.000 de lei anual. Nimic nou sub soare! Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro