Hotelul pe roţi Orient Express, trenul-rege sau trenul trenurilor

Orient Express este numele unei linii feroviare de distanţă lungă pentru pasageri, care a fost iniţiată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internaţională de Vagoane de Dormit), după modelul existent în Statele Unite ale Americii şi operate de Compania Pullman. Ruta ei s-a schimbat de multe ori, deşi originalul Orient Express a fost o linie feroviară internaţională de lux, creată prin negocieri extraordinare cu toate statele prin care trecea.

Ideea Orient Express-ului a fost pusă în practică în 1883 de către un magnat al căilor ferate, George Nagelmackers, proprietarul Compagnie Internationale des Wagons-Lits. Iniţial, trenul efectua două voiaje pe săptămână.    

Devenită celebră prin călători celebri şi romanul „Crima din Orient Express” de Agatha Christie, numele acestui tren a devenit sinonim cu călătoria luxoasă. Un vagon din acest tren (vagonul cu numărul 3425) era folosit în garnitura de tren a regelui Carol al II-lea, iar regele Boris al II-lea al Bulgariei, un împătimit al călătoriilor cu trenul, obişnuia să conducă el însuşi întreaga garnitură. Cele două oraşe care marcau capetele liniei au fost Paris şi Istanbul. Actualul Orient Express nu mai face legătura dintre cele două capitale.

Primul tren Orient Express a fost pus în circulaţie în anul 1883 şi a unit Parisul de Constantinopol prin Nancy – Strasbourg – München – Viena – Budapesta – Szeged – Jimbolia – Timişoara – Caransebeş – Vârciorova – Craiova – Piatra Olt – Piteşti – Bucureşti – Giurgiu. De aici, pasagerii erau transportaţi cu feribotul peste Dunăre la Ruse, în Bulgaria, pentru a lua un alt tren spre Varna, unde urma o nouă transbordare, pe un pachebot al companiei austriece Lloyd, cu care pasagerii ajungeau, după un voiaj ce însuma 83 de ore şi 30 de minute, la Istanbul.

În 1885, o nouă rută a fost deschisă; de această dată se ajungea la Istanbul pe cale ferată prin Viena spre Belgrad, două transporturi de la Niş şi Plovdiv şi apoi, până la Istanbul, pe cale ferată. După deschiderea podurilor peste Dunăre, de la Feteşti şi Cernavodă, de unde pasagerii erau preluaţi de vapoarele Serviciului Maritim Român. Istanbulul a fost punctul cel mai estic al liniei până la 19 mai 1877.

La începutul primului război mondial, în 1914, serviciul pe această linie a fost întrerupt. A fost reluat la sfârşitul ostilităţilor, în 1918, iar în 1919, prin deschiderea tunelului Simplon, lung de aproximativ 20 de kilometri, s-a permis accesul spre Istanbul via Milano, Veneţia şi Trieste. Serviciul pe această rută se numea Simplon Orient Express şi a fost folosit pentru a descongestiona traficul de pe ruta veche. Tratatul de la Saint Germain prevedea ca Austria să aceepte acest tren. Înainte, Austria accepta să treacă trenuri pe teritoriul ei doar dacă trenul respectiv trecea prin Viena.

Anii ’30 ai secolului trecut au reprezentat perioada de glorie a Orient Express-ului, cu trei servicii paralele funcţionale: Orient Express (traseul clasic), Simplon Orient Express (prin Italia) şi Arlberg Orient Express, care circula via Zürich şi Innsbruck spre Budapesta, cu vagoane de dormit, rulând de acolo spre Bucureşti şi Atena. În această perioadă, Orient Express-ul şi-a căpătat reputaţia pentru confortul şi luxul său, având în garnitură vagoane de dormit şi vagoane-restaurant, cunoscute pentru calitatea bucătăriilor lor. Principalii clienţi erau persoane regale, diplomaţi, nobili şi oameni de afaceri.

Începutul celui de-al doilea război mondial a întrerupt din nou serviciul, care nu a mai fost reluat până în 1945, la încheierea războiului. După război, serviciul a fost reluat, excepţie făcând varianta spre Atena, unde închiderea graniţei dintre Grecia şi Iugoslavia a întrerupt acest serviciu. Această graniţă a fost redeschisă în 1951, dar închiderea graniţei dintre Bulgaria şi Turcia, între 1951 şi 1952, a întrerupt accesul trenurilor spre Istanbul. După ce s-a lăsat Cortina de Fier, serviciul a continuat, dar ţările comuniste au început să înlocuiască vagoanele vechi cu cele proprii.

Până în 1962, Orient Express şi Arlberg Orient Express şi-au încetat activitatea, rămânând doar Simplon Orient Express. Acesta a fost înlocuit în 1962 de un serviciu mai lent, numit Direct Orient Express, care făcea zilnic ruta între Paris şi Belgrad şi de două ori pe săptămână de la Paris spre Istanbul şi Atena. În anul 1971, compania Wagon-Lits a încetat să mai ruleze propriile vagoane sub nume propriu şi să primească venituri prin suplimentele de bilete. Şi-a vândut sau închiriat vagoanele spre alte companii naţionale, dar a continuat să asigure personal pentru vagoane. În 1976, cursa Paris-Atena a fost anulată, iar în 1977, trenul Direct Orient Express dintre Paris şi Istanbul a fost anulat, ultima călătorie dintre cele două oraşe având loc pe data de 19 mai a acelui an.

Povestea modernă a Orient Express-ului a reînceput în 1977, când un american a avut geniala idee de a reînvia atmosfera sofisticată a călătoriilor de dinaintea războaielor mondiale. El a cheltuit 16 milioane de dolari pentru a cumpăra 35 de vagoane de lux construite la începutul secolului trecut. Le-a renovat şi decorat folosind numai materiale preţioase: cristal, sticlă de Murano, lemn de mahon.

În 2006, Orient Express-ul a oprit, timp de două ore, în gara din Sinaia. Până în anul 2007 Orient Express-ul mai unea, într-o călătorie nocturnă, Parisul cu Viena. Ultima călătorie pe această rută a avut loc pe data de 8 iunie 2007. De atunci, ruta, deşi se numeşte încă Orient Express, a fost scurtată, rămânând traseul de la Strasbourg până la Paris.

În 2013 s-au relansat două croaziere pe an, utilizând traseul original. Luxos şi plin de mister, legendarul tren îşi poartă călătorii prin şapte ţări. Potrivit tradiţiei, Orient Express opreşte şi în gara din Sinaia. Se spune că atunci când a sosit pentru prima oară în Sinaia, în urmă cu mai bine de 120 de ani, regele Carol I a oprit trenul şi a invitat toţi călătorii la Castelul Peleş.

Astăzi, trenul este compus din 15 vagoane şi are o capacitate de 100 de locuri. Preţul unei călătorii pentru fiecare călător în parte se ridică la nu mai puţin de 8.500 de euro. Toate locurile sunt ocupate. În timpul călătoriei, turiştii pot servi masa în trei restaurante: Oriental, Steaua Nordului şi Coasta de Azur, fiecare cu specific aparte. În tren este amenajat şi un minimarket, de unde călătorii pot cumpăra amintiri cu inscripţia Orient Express. Nu lipseşte de aici celebra carte a Agathei Christie „Crima din Orient Express”, ecranizată în repetate rânduri. Excursia durează şapte zile, cu plecare de la Paris şi sosire la Istanbul.

Trenul vedetă are locomotivă roşie şi vagoane albastre ce par smălţuite.

Personalul trenului, de la bucătar la director general, este îmbrăcat în uniforme de epocă, cu mănuşi albe şi insigne cu stema companiei în piept. Personalul Orient Express-ului, format din 120 de angajaţi, este 24 de ore din 24 la dispoziţia călătorilor, care, în funcţie de tipul cabinelor pentru care au optat, pot plăti până la 14.000 de euro pentru un bilet. O călătorie cu Orient Express poate costa enorm. Doar 50 de grame de caviar Beluga costă 410 euro. Personalul este perfect instruit. Fiecare pasager este asistat de un valet care vorbeşte cel puţin trei limbi: engleza, franceza şi italiana.

Trenul reprezintă luxul anilor ’30, cu tot confortul posibil. Turiştii pot admira peisajele, culturile şi tradiţiile unor ţări diferite. De multe ori, călătoria cu Orient Express este aleasă de cupluri pentru luna de miere sau de cei care vor să-şi sărbătorească ziua de naştere într-o atmosferă specifică perioadei interbelice. Reprezentanţii companiei franceze sunt de părere că, dincolo de lux şi de confort, cel mai de preţ lucru pe care îl primesc turiştii este experienţa de a călători în trecut.   

Cristal veneţian, tapiserii orientale, porţelanuri chinezeşti şi piese de mobilier din cedru sau lemn de trandafir, totul a fost restaurat pentru ca Orient Express-ul să arate ca odinioară. Pentru a-i da aspectul original, au fost adunate planurile originale ale trenului, fotografii de epocă, chiar şi panouri din lemn aparţinând lotului din 1883 şi care au fost găsite în depozitul uneia dintre firmele constructoare care încă mai există la Londra.

Acum, Orient Express-ul reprezintă o versiune distilată a transcontinentalului de odinioară. Dacă atunci reprezenta un mijloc de locomoţie, astăzi el reprezintă un eveniment. Decăderea acestui mijloc de transport a început odată cu apariţia liniilor aeriene. Orient Express-ului i se mai spune şi „trenul-rege” sau „hotelul pe roţi”, având cabine vintage şi preparate gourmet.

Trenul compus din vagoane selecte, confortabile şi cu un design deosebit continuă să fascineze o lume întreagă. Luxosul vagon în care Peter Ustinov l-a întrupat pe Hercule Poirot există şi astăzi. Luxul acestui tren, considerat a fi cel mai faimos din istorie, constă în lambriuri de lemn şi mahon, tapiserii cu foiţă de aur şi mătase, băi din marmură, cupe de cristal şi argint, pardoseli acoperite cu covoare groase şi vagoane izolate, dotate cu iluminare pe gaz, încălzire centrală şi apă caldă.

Trenul trenurilor şi poveştile lui

Acest tren de lux a fost învăluit în mister şi poveşti cu fapte adevărate sau ficţiuni care au prins viaţă în cărţile lui Graham Green, John Dos Pasos şi Agatha Christie.

În anul 1891, a fost atacat în Turcia de o bandă de hoţi. Aceştia s-au ales cu o geantă cu 40.000 de lire sterline. Au luat ostatici şi cinci pasageri. Un an mai târziu, trenul a fost pus în carantină din cauza apariţiei unei epidemii de holeră. Toate acestea au contribuit la aerul misterios şi aventurier al acestui mamut de oţel.

În octombrie 1928, Orient Express s-a ciocnit de un alt tren, rezultând o catastrofă de proporţii, în care au murit mai mult de 30 de persoane şi au fost înregistrate mari pagube materiale. În aprilie 1929, trenul a suferit un incendiu care a redus la cenuşă mai multe vagoane, abia când plecase din Zürich. În acelaşi an a rămas blocat în Turcia din cauza zăpezii. Pasagerii au trebuit să supravieţuiască cinci zile la temperaturi de minus 25 de grade, în condiţiile în care rezervele de cărbune şi alimente se terminaseră. Toţi s-au mobilizat şi au coborât din tren pentru a căuta lemne pentru foc sau să vâneze animalele care dădeau târcoale trenului.