Hotelul Minerul, mon amour!

Centrul vechi al municipiului Baia Mare este o carte de vizită al unui oraş care are o istorie interesantă, chiar importantă pentru această parte de ţară. În mod normal, părţile vechi ale unui oraş sunt conservate, reabilitate şi redate circuitului turistic pentru a se bucura toată lumea de istoria locului.

Nicolae TEREMTUŞ


În Baia Mare s-a lucrat la par­tea veche a oraşului, dar mai sunt multe de făcut. Acum, administraţia se chi­nuie să aducă în patrimoniul municipiului complexul Minerul. O încercare greu de dus la final deoarece inteligenţii care au privatizat complexul Minerul au „aruncat” la gunoi cu unul dintre simbolurile oraşului. La vreo 20 de ani de la întâmplările cu privatizarea, situaţia este la fel. Hotelul se dărâmă şi una dintre cele mai importante clădiri ale oraşului intră în descompunere, lent, dar sigur.
Acum nu putem să ne gândim că atunci, în 1998 s-a urmărit preluarea complexului şi transformarea lui într-una dintre afacerile „tari” post-decembriste ale Băii Mari. Aşa cum este şi Piaţa de alimente, aşa cum mai sunt prin oraşul Domniţelor!

Imaginea dezolantă a unui hotel care nu e hotel ne-a determinat să revenim asupra subiectului. Dar şi să publicăm câteva fotografii vechi ale complexului din perioada de glorie. Spre aducere aminte!
Istoricul Hotelului Minerul din Baia Mare începe în secolul XIX, când a fost construit sub denumirea de Hotel Ştefan. Imobilul, înscris în septembrie 1870 în cartea funciară, împreună cu terenul aferent (3110 mp), a fost proprietatea oraşului Baia Mare – „Oraş liber cu titlul regal de Consiliu Orăşenesc permanent” (după denumirea oficială a vremii). Clădirea hotelului a suferit mai multe transformări şi renovări (a trecut printr-un incendiu), fiind terminată în 1909. Hotelul, construit după stilul secesionist al epocii, era în perioada interbelică cel mai luxos hotel din oraş. În fapt, era singura construcţie ce se putea numi hotel, restul fiind case sau părţi ale acestora închiriate de proprietarii lor vilegiaturiştilor care veneau în Baia Mare.
 
După preluarea puterii de regimul comunist, situaţia imobilului s-a schimbat. Data preluării acestuia de către fostul Oficiu Judeţean de Tu­rism (OJT) nu se cunoaşte cu exactitate. Cert este că hotelul, devenit ulterior „Minerul”, s-a aflat în administrarea OJT (devenit SC Mara SA) până în 1995. La acea dată societatea SC Mara SA s-a divizat, potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor. Din aceasta s-au
desprins mai multe societăţi de turism, printre care şi SC Hotel Restaurant „Minerul” SA. Acţionarul majoritar era Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), cu 70% din acţiuni, iar restul de 30% aparţineau Fondului Pro­prie­tăţii Private (FPP).
În anul 1998, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 4 mai, FPS, transformat în Autoritatea pentru Privatizarea şi Admi­nistrarea Participaţiilor (APAPS), a înstrăinat imobilul în cadrul procesului de privatizare instituit prin Ordonanţa de Guvern 88/1997, către SC Curitiba Invest Establishment. Firma respectivă era înregistrată în statul Liechtenstein, datorită facili­tăţilor fiscale oferite firmelor înre­gistrate aici, şi avea ca director pe Uri Marcuse, cetăţean de origine israelită. Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Sorin Dumitru, preşedintele de atunci al FPS, şi Uri Markuse, a reieşit că s-au înstrăinat 51.113 acţiuni, la valoarea de 1.277.825 mii lei (sau 351.000 dolari la acea vreme). Acestea reprezentau 70% din valoarea contractului social subscris al societăţii (partea FPS).

La modalităţile de plată şi condiţiile părţilor găsim că cei 351.000 dolari trebuiau plătiţi într-un termen de 45 de zile, iar apoi cumpărătorul se angaja ca pe o perioadă de 4 ani să facă investiţii la clădire în valoare totală de 1.200 dolari. Acestea ar fi vizat reconstrucţia şi reabilitarea hotelului Minerul, a cărui structură învechită necesita acest lucru. În cazul neres­pectării acestei obligaţii, cumpă­ră­torul se angaja să plătească vân­ză­torului o penalitate de 30% din suma nein­vestită până la sfârşitul fiecărui an şi cumulat.

Nimic din toate aceste prezumtive investiţii nu s-a realizat. Probabil, acesta a fost motivul pentru care APAPS a declanşat procedura judiciară de reziliere a contractului, proces aflat pe rolul unei instanţe din Bucureşti. Dar un proces întârziat din motive necunoscute. Mai mult, împotriva societăţii Hotel Restaurant Minerul a fost formulată cererea de declanşare a procedurii falimentului de către SC Distrigaz Nord SA, dosar aflat pe rolul Tribunalului Maramureş.
Starea de degradare avansată a clădirii ridica serioase semne de îngrijorare, iar Primăria Baia Mare a fost sesizată de Inspectoratul în Cons­trucţii Maramureş despre si­tuaţia imobilului. În luna aprilie 2003, după efectuarea unei expertize tehnice la structurile de rezistenţă exterioare şi la faţade, Inspectoratul a întocmit un raport referitor la pericolul pe care îl reprezintă cons­trucţia. În acel raport se arată că este vorba despre o clădire neutilizată, cu degradări avansate ale acoperişului şi învelitorii, cu pereţi degradaţi, fi­nisaje exterioare exfoliate şi ornamente exterioare care se desprind din faţadă, punând în pericol viaţa trecătorilor. Ca măsuri urgente se aminteau lucrări de protejare în jurul clădirii, pentru protecţia pietonilor şi efectuarea unei expertize tehnice. Fiind un imobil aflat în Baia Mare, Primăria era obligată să ia măsuri de împrejmuire şi pază.
Totodată, în baza legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abu­ziv, în luna august 2001, Primăria Baia Mare a formulat către APAPS o cerere de restituire în natură a imobilului din Piaţa Liber­tăţii din Baia Mare (care a fost proprietatea oraşului), în eventualitatea rezilierii contractului de vânzare cumpărare. Dacă acest lucru nu era posibil, Primăria Baia Mare solicita despă­gubiri băneşti egale cu va­loarea acţiunilor, respectiv 351.000 dolari. Atunci nu s-a dat răspuns şi lucrurile au trenat până în anii de acum. Între timp, cel care a cumpărat complexul a murit, iar cei care au cumpărat, preluat sau ce s-a întâmplat, stau şi aşteaptă!
S-a făcut o reabilitare a faţadei şi a acoperişului. Sunt unii specialişti care afirmă că reabilitarea nu a res­pectat faţada clădirii şi că s-au folosit materiale nepotrivite. În interior este jale! Totul se prăbuşeşte, iar Primăria se luptă cu morile de vânt pentru a putea obţine dreptul de intervenţie.
Rea voinţă, afaceri oneroase? Cine ştie? Poate peste alţi 20 de ani vom afla!

Clădirea hotelului a suferit mai multe transformări şi renovări (a trecut printr-un incendiu), fiind terminată în 1909. Hotelul, construit după stilul secesionist al epocii, era în perioada interbelică cel mai luxos hotel din oraş. În fapt, era singura construcţie ce se putea numi hotel, restul fiind case sau părţi ale acestora închiriate de proprietarii lor vilegiaturiştilor care veneau în Baia Mare.