Horia Muntenus, un poet al Nordului Sintaxa de pe Wasser

Poet, eseist, istoric literar si publicist, initiator al gruparii Aisberg, de reconfigurare a valorilor culturale contemporane, fondator si presedinte al Societatii Culturale Zalmoxis (Cluj Napoca) si director al revistei de avangarda culturala Aisberg (Brasov – Cluj-Napoca – Baia Mare), Horia Muntenus a tinut sa-si marcheze prieteniile legate pe Wasser si la Ocolis prin Sintaxa de pe Wasser, aparuta la Editura Scriptorium din Baia Mare, in colectia Poeti din Nord. Trecut prin sita Destinului si prefacut din pulberea alba si fina a timpului, Horia Muntenus stie ca distanta dintre poeti se masoara cu semnele obisnuite de punctuatie. E unul dintre poetii care se agata de stropii de ploaie, bate cu pioletii in seara si se prinde in franghii de nori, ca sa ajunga la cerul aninat de brazi. Din cand in cand, in vreme ce ridica serile ca pe niste drapele, din cer coboara un vultur care-i mananca vocabulele din jaratecul focului ce arde in iarna de iulie de parca ar ninge ori vocabulele pe care le arunca in hauri. Cateodata ii pare ca poezia are pantec de fata magica, pura – mare – candida si nevinovata, in vreme ce, asteptand himere, speranta ii atinge fata. Uneori, din punctele cardinale, ii ploua shakesperian in suflet povesti din alte timpuri si-atunci versurile ii curg in Wasser ca niste afluenti. Tot pe Wasser a invatat sa impleteasca din parul lung si negru al iubitei funii pentru pastravi, sa urce pe sintaxa ca pe o scara si sa-si adune predicatele de prin paduri. I s-a intamplat chiar sa se rataceasca printre litere si sa-si raneasca sufletul de una dintre ele ca de un spin. Aici, la sinodul cuvintelor de pe Wasser, pe acest pamant pe care frigul cade ca un asterisc, a aflat ca prietenii mor lustruiti in taisuri de luna si ca sufletele lor se odihnesc in cuvintele ce plutesc pe Wasser ca niste corabii de hartie. Si ca atunci cand da ocol, poetul rotunjeste timpul… Ut pictura poesis „Moderna, fara a fi criptica, lirica lui Horia Muntenus din „Sintaxa de pe Wasser” rezoneaza muzical asemenea unei corzi de violoncel atinse de un deget delicat. E ca un cantec starnit de fascinatia naturii acvatice, un pastel sonor, in modulatii sincrone cu undele sinuoase ale unei ape de munte. Nimic strident in suita de contemplatii ale Wasserului, inchipuit in imaginile poetului, nu neaparat ca un topos geografic, ci ca realitate existentiala, asaltata de revelatii. Horia Muntenus priveste „minunile” ivite pe traseul apei, le „rasuceste” in cuvinte si le ofera apoi cititorului intr-o „sintaxa” proprie. Curgerea raului provoaca un nesfarsit numar de secvente sarbatoresti, alaturi de prietenii poeti, impreuna cu fiinta iubita sau cu peisajul mirific, in continua schimbare. Repercusiunile create de senzatiile naturiste sunt evidente prin confluenta sinelui cu lumea din jur. O cooperare subtila se realizeaza intre peisaj si eul rostitor. Poezia se profileaza intr-o sintaxa specifica. Luam act de un limbaj unificator, sinteza intre lumea contemplata, ea insasi vorbitoare, si scriitor. O astfel de sintaxa, comuna intre fiinta si natura, aminteste de vechea formula a lui Horatiu: Ut pictura poesis, cu adaugarea maximelor mai apropiate de vremurile noastre literare, dupa care poezia ar fi o pictura vorbitoare, iar pictura poezie muta”, afirma prof. univ. Vasile Fanache, iar Carmen Pascu sustine ca „Volumul Sinataxa de pe Wasser e un tablou al naturii, un joc al cuvintelor, in care Wasser-ul este prezenta vie a trairilor enigmatice ale poetului, trairi curgatoare de speranta, de dragoste, de prietenie. Insusi poetul Horia Muntenus este un Anotimp Wasserian, un anotimp in care punctele cardinale sunt o spirala a sufletului sau, din care lacrimile curg ca niste ploi de stele peste stancile cuvinte…” O! Wasser O! Wasser – te scriu ca pe-un parfum La foc de brad la jar la scrum Parfum din lacrima de vultur Pe care l-am vazut in mostenirea unui fluture Ca el amagitor in serpentina Strigai si tu dupa drezina Sa vina plina cu femei! Zice Florin o bere-i buna chiar la vremea ei. Drezina-i maine doar la ora doi Vioi speranta ne atinge fata N-avem tigari de foi Si cu drezina vine dimineata. O! – vai! poet! Visezi helicoptere Sa-ti lase parasute si mistere Tigari si versuri noi. E plina lumea de himere! Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro