„Închisorile adevărate ţin mai mult de viaţa lăuntrică decât de sârma ghimpată”

Conduce o instituţie complexă şi dificilă şi este unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din sistemul penitenciar naţional. Dincolo de cunoştinţe şi experienţă, Horia Chiş, directorul Penitenciarului Baia Mare este un om cu spirit liber, un om credincios şi apropiat de suferinţa umană. 

Reporter: Aţi fost şi director general adjunct la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Care au fost cele mai importante proiecte pe care le-aţi implementat la nivelul penitenciarelor din România?

Horia Chiş: Am fost detaşat la Administraţia Naţională a Penitenciarelor în două perioade distincte, în 2006-2007, respectiv în 2009-2010. În prima perioadă am construit, în calitate de prim fondator, o direcţie operativă, în cadrul centralei penitenciarelor, pornind de la aproape zero. A fost un proiect instituţional a cărui concepere, implementare şi dezvoltare a reprezentat, cred, tema majoră şi definitorie a carierei mele, deoarece provocarea profesională în cauză a fost deosebită în tematica, complexitatea şi impactul ei instituţional, precum şi în paradigma insolită de a genera, pornind de la un cadru normativ elementar, o structură de anvergură prezumat fundamentală pentru buna funcţionare a sistemului penitenciar. După primele consolidări de substanţă ale acestui proiect major am revenit la Baia Mare, cu speranţa unei istorii fericite a temeliilor aşezate, nu fără sacrificii, acolo.

Ulterior, în perioada 2009-2010, am fost detaşat şi împuternicit în funcţia de director general adjunct şi cred că e atributul colegilor mei din sistemul penitenciar să evalueze şi să judece dacă proiectele mele de ordin profesional au avut vreo substanţă axiologică sau au generat un progres real, în considerarea misiunii sociale a penitenciarelor.

Cert este că serviciul public al cărui slujitor sunt semnifică pentru mine mai mult decât un simplu angajament profesional, fiind o opţiune ontologică, în sensul şi definiţia ei profund creştină.

Cu alte cuvinte existenţa mea ţine fundamental de spaţiul, timpul şi înţelesurile închisorii, începând cu semnificaţiile ei mântuitoare evocate de Hristos, trecând, cu adâncă închinare, prin jertfa martirilor din timpul negru al comunismului şi ajungând într-o contemporaneitate care, în spaţiul carceral, nu şi-a pierdut substanţa existenţială în măsura în care şi-a pierdut-o lumea de dincolo de ea.

Am văzut în temniţă oameni mai liberi în duh şi trăire decât cei din afara zidurilor, dar care sunt întemniţaţi în propria inimă. Cred că închisorile adevărate ale fiecăruia dintre noi ţin mai mult de viaţa lăuntrică decât de sârma ghimpată şi porţile cele de netrecut în chip material.

Sigur, viaţa actuală a închisorii nu mai e una a metafizicii şi muceniciei, ca în vremea comunismului feroce. Există multă cădere, durere şi păcat, dar orizonturile luminii cele umane sau dumnezeieşti au rămas şi în timpurile noastre la îndemâna tuturor. Contează doar alegerea. Urci sau tot cobori…

Rep.: Aţi refuzat propuneri de a lucra la Centru?

H.C.: Sunt mai legat de glie (de Maramureş, îndeosebi de Cavnic) decât cel mai pătimaş ţăran. Prima mea opţiune este total cea a Maramureşului, dar întotdeauna când nevoile instituţiei m-au chemat la Bucureşti am zis: „facă-se voia ta, Doamne!”, fiindcă nu voia noastră e cea bună, chiar când pare sigur aşa, ci voia Lui, chiar când pare de nedorit pentru oameni. Am descoperit că întotdeauna în cele aparent nedorite, dar cu pronie divină (aici trebuie mare grijă în a judeca dacă o chemare e spre binele sau spre răul tău), încolţeşte sămânţa lucrului bun de mai târziu… Aşa că puţină jertfă, lepădare de sine şi ascultare de rânduiala cea cerească e mai folositoare. Roadele vin uneori târziu şi cu multă încercare (la prima detaşare am pierdut doi oameni dragi din familie, pe care nu i-am putut ajuta, din cauza depărtării, în ultimele lor clipe de viaţă), dar important e să rămâi pe cărarea ta cea îngustă şi dreaptă, lăsând drumul cel larg şi strâmb la o parte. Deşi de multe ori pentru superiorii mei a fost greu, fiindcă nu sunt tocmai unul din cei mai smeriţi şi ascultători subordonaţi. În ambele plecări la Bucureşti am căutat să mă întorc cât mai repede acasă, dar nu pripit, ci atunci când s-au plinit vremurile, vorba părintelui Arsenie Boca.

Rep.: O întâmplare care v-a impresionat cel mai mult în cariera dumneavoastră?

H.C.: Da. Recent şi încă vie în inima noastră. În Săptămâna Patimilor din acest an, a venit în luminată şi duhovnicească vizită la penitenciar ÎnaltPreasfinţitul Justinian. Totul a fost parcă serafic de când a intrat pe poarta închisorii. Era copleşitor de senin şi bucuros în acelaşi timp. Ca un copil neprihănit. Întotdeauna în preajma lui am simţit şi altceva decât cele de aici, din lume. Ne-am adunat în biserica de lemn a închisorii, clădită în stil tradiţional maramureşean, cadre şi deţinuţi deopotrivă. Am fost binecuvântaţi cu o predică ce parcă curgea din Cer prin gura unui sfânt, viu în trup. Au fost momente în care au plâns deţinuţii şi cadrele laolaltă. Au împărţit lacrimile, dorul de Dumnezeu şi de Maica Domnului împreună. Frăţeşte şi creştineşte. Vedeţi dumneavoastră, cuvintele nu-şi au rostul… Astfel de trăiri sunt atât de tainice şi mântuitoare încât sunt greu de înţeles şi de împărtăşit în adâncul lor…M-am gândit atunci la tezaurul nostru cel adevărat. Nu cel din aur. Cel din jertfa şi crucea martirilor din temniţele comuniste şi munţii cei fără de hotar bolşevic. Şi foarte mult vă apreciez, pe voi cei tineri de la Gazeta că aţi înţeles sacrificiul lor şi le-aţi dat atâta cuvenită memorie şi cinstire prin cuvintele şi eforturile voastre publicistice.

Rep.: Ce aţi simţit că le este neclar maramureşenilor în privinţa Penitenciarului Baia Mare? Aţi avut parte de ameninţări?

H.C.: Poate că percepţia maramureşenilor faţă de penitenciarul din comunitatea lor nu e una foarte definită, deoarece am înţeles să imprim instituţiei un mod discret şi decent de manifestare publică. Nu ştiu dacă a fost bine sau rău, dar îi asigur pe concetăţenii noştri că garanţiile de siguranţă socială, execuţional-penală şi de reintegrare postdetenţie, în riguroasă conformitate cu legea, sunt priorităţile noastre constante. De asemenea, le transmit că excelenţa, precum şi simpla condiţie umană, se regăsesc şi în spatele gratiilor. Viaţa de aici, de dincolo de ziduri şi gratii, e plină de sensuri contradictorii, dar juste. Ca să fiu mai prozaic, cei răi şi periculoşi rămân la adăpostul închisorii, iar cei buni şi echilibraţi (majoritari la Baia Mare, care este un penitenciar cu regim semideschis şi deschis) sunt, în timpul zilei, printre dumneavoastră la curăţenia oraşului, la construcţia de mănăstiri, la bibliotecă, la biserică, la munca câmpului… I-aţi observat?

Despre ameninţări… au fost multe şi vor mai fi… de la cele directe venite din subteranul crimei organizate până la cele elegante şi albe din partea mediilor mai cosmopolite. Au fost şi încercări reale în acest sens… dar asta e meseria noastră şi nu ne lamentăm în faţa riscurilor. Reacţionăm decisiv, iar cei pentru care profesionalismul şi integritatea sunt valori interior asumate, înving pe termen lung… Mesajul meu rămâne acelaşi: la închisoare, ca şi în faţa lui Dumnezeu, toţi oamenii sunt egali indiferent de apartenenţa lor de orice fel. Ceea ce îi diferenţiază este buna credinţă şi caracterul. Suntem parte integrantă din Ministerul Justiţiei şi trebuie să ne onorăm acest statut prin exemplaritate instituţională.

Credeţi-mă, adeseori mă rog să nu ajungă nici un înţelegător şi iubitor de libertate aici. Sunt oameni care vin voluntar aici, ca la a doua sau chiar prima casă, deoarece pentru unii mediul de aici e mai prietenos şi suportiv decât cel extrapenitenciar. Ceea ce nu e firesc şi nici acceptabil social. Dar pentru cei ce înţeleg preţul libertăţii, doar simpla încarcerare, chiar în condiţii foarte bune, e începutul unei alte vieţi.

De aceea fiţi iubitori, făptuitori şi mărturisitori de dreptate şi adevăr, fiindcă libertatea e de nepreţuit.

Rep.: Care este situaţia actuală şi viaţa din Penitenciarul Baia Mare?

H.C.: Avem în custodie aproximativ 600 de suflete, iar viaţa închisorii e guvernată de norme şi reguli stricte, dar şi de umanism şi încredere. Cu alte cuvinte, avem şi noi canoanele noastre. În fiecare zi se desfăşoară activităţi complexe cu deţinuţii, care trebuie supravegheate, coordonate şi sincronizate armonios. Avem zilnic prezentări la instanţe şi spitale, transferuri şi tranzit de deţinuţi, activităţi lucrative, cursuri de şcolarizare şi formare profesională, asistenţă psihosocială şi terapeutică, consultaţii medicale, programe educaţionale, vizite cu familiile, ieşiri în comunitate etc. O gamă complexă de activităţi care trebuie integrate într-un mecanism precis de funcţionare, atât spaţio-temporal, cât şi din punctul de vedere al alocării de resurse umane şi materiale. Pe de altă parte, subzistă toate celelalte aspecte ce ţin de funcţionarea unei instituţii publice, de la managementul superior până la obligaţiile statutare ale fiecărui membru al personalului.

Sintetizând, ne dorim să promovăm şi aplicăm efectiv conceptul euroatlantic de închisoare sănătoasă, iar acum doi ani am avut bucuria aceastei confirmări pentru Penitenciarul Baia Mare din partea unuia din cei mai reputaţi specialişti internaţionali în domeniul penitenciar, americanul Gary Hill, care ne-a vizitat şi onorat cu o foarte bună evaluare a închisorii noastre. Vă dau un simplu exemplu: într-o închisoare sănătoasă rata imobilizărilor şi intervenţiilor în forţă pentru restabilirea climatului de siguranţă şi legalitate în penitenciar trebuie să fie scăzută. Ori, în cazul nostru, în ultimii ani a fost foarte scăzută, fiindcă am mizat mai mult pe capacitatea noastră preventivă decât pe componenta reactivă, pe care am preferat să o activăm doar ca ultimă soluţie.

Rep..: Sunteţi un om extrem de credincios. Viaţa de după gratii îi ajută pe deţinuţi să se apropie de Dumnezeu?

H.C.: Nu ştiu cât sunt de credincios. Dumnezeu ştie. Vreau să mă feresc de ispita făţărniciei. Eu mă străduiesc să fiu şi să mântuiesc. Trebuie însă fapte, iubire, iertare şi multă milostenie. Dar aş vrea să intru în Rai după toţi fraţii mei, precum se ruga Sfântul Siluan la Muntele Athos.

Viaţa după gratii e una din marile apropieri de Dumnezeu. Ca orice suferinţă. Ca orice boală. Cred că închisoarea e una din marile încercări din viaţa unui om. Un hotar existenţial sau o răspântie liturgică. Din nefericire nu pentru toţi. Unii vin aici ca la o casă bună şi nu se căiesc pentru faptele lor care i-au vătămat profund pe semenii lor şi valorile societăţii în ansamblu. Aceştia mai au multe de înţeles.

Horia Chiş s-a născut în 1974, în Sibiu. În 1996 a devenit Licenţiat în psihologie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Apoi, a absolvit cursurile postuniversitare „Reintegrarea socială a infractorilor ”, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi „Psihologie judiciară”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În 2004 şi-a luat licenţa în ştiinţe juridice, specializarea drept, Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Are un master în „Drept administrativ şi statutul funcţionarului public”, Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi altul în „Management public”, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea de Nord Baia Mare. Şi-a început cariera ca şi Psiholog stagiar la Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia Mare. Din 2002 lucrează la Penitenciarul Baia Mare, urcând toate treptele profesionale până la funcţia de director în 2008. Apoi, a fost detaşat aproape un an şi împuternicit director general adjunct la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. În iulie 2010 a revenit ca director la Penitenciarul Baia Mare, apoi la Penitenciarul Timişoara, iar din noiembrie 2011 s-a întors în Baia Mare.

„…Nu voia noastră e cea bună, chiar când pare sigur aşa, ci voia Lui, chiar când pare de nedorit pentru oameni. Am descoperit că întotdeauna în cele aparent nedorite, dar cu pronie divină (aici trebuie mare grijă în a judeca dacă o chemare e spre binele sau spre răul tău), încolţeşte sămânţa lucrului bun de mai târziu… Aşa că puţină jertfă, lepădare de sine şi ascultare de rânduiala cea cerească e mai folositoare” - Horia Chiş.