• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 24 August , 2009

Hora incompetentei Politiei la Prislop

* Hora de la Prislop a fost pentru unii un fiasco total, iar pentru altii, o reusita rasunatoare pentru ca a strans la un loc zeci de mii de oameni. Doar ca acolo unde-i aglomeratie, apar si probleme. Campioni ai incompententei au fost in acest caz politistii. Sarbatoarea campeneasca „Hora de la Prislop” a fost asteptata cu sufletul la gura de maramureseni si nu numai. Asta pentru ca toata lumea era curioasa cum se va sarbatori in contextul scandalurilor care a tinut Borsa „cap de afis” pe plan national. S-au facut speculatii ca politicienii care si-au anuntat din timp prezenta, vor renunta sa vina in zona din cauza povestilor cu arme, clanuri mafiote etc. Dar s-au inselat cei care credeau ca presedintele Traian Basescu nu va fi lasat sa ajunga in zona, pentru a fi in siguranta. Mergand printre oameni, am auzit franturi de discutie, semn ca era de interes prezenta presedintelui intr-o zona considerata de multi „periculoasa”: „ca om ii si el, normal ca sa teme, dar nu sa arata”, zicea o batrana . Aventura Horei de la Prislop a inceput pentru maramureseni inca de la iesirea din Borsa. Dimineata, sa urci vreo 3 kilometri pana la „locul ostilitatilor”, ai fost nevoit sa astepti aproape doua ore, iar dupamasa, la coborare, aceeasi distanta s-a putut parcurge in circa 3 ore. De ce? Nu, nu din cauza gropilor pe care le stiti. Pentru ca drumul a fost plombat, ca nu se stia pe unde trece presedintele (din datele noastre lucrarile au fost facute de niste firme care in mod normal n-ar fi avut voie sa intervina pe un drum national). Si totusi, de ce s-a circulat atat de greu? Pentru ca Politia s-a incapatanat parca sa demonstreze cat poate fi de incompetenta. Poi, stateau din 50 in 50 de metri caschetisti (cate doi, ca in bancurile cu politisti) si se uitau cum „smecherasii” in jeep-uri depasesc coloana de masini, se uitau cum cei mai cu tupeu parcau in „doru lelii”, neinteresandu-i ca in spatiul ramas nu incape un autobuz. Se temeau parca sa dea indicatii pentru a fluidiza traficul, asa ca nu trebuie sa ne mire ca au stat ca popandaii cand au fost scandaluri in Borsa. Halal prestanta, halal organe de ordine! Ba, mai mult, in capatana lor stransa delicat in cascheta, niciunul nu s-a gandit ca se poate anunta prin statie unde sunt locuri de parcare, ca le pot spune maramuresenilor ca n-are rost sa urce, ca trebuie sa parcheze la kilometri pe drumul spre Suceava, iar celor care veneau dinspre Suceava nu le spuneau ca n-are rost sa treaca dealul pentru ca nici dincoace nu erau locuri de parcare. Si uite-asa, s-a creat o harababura de neimaginat. Tindem sa credem ca bancurile cu politisti s-au nascut dupa evenimente similare celor de la Prislop. Pai, cum astfel, din moment ce intr-o ora esti tras de trei ori pe dreapta, ca se anuntase in statie ca vine coloana oficiala, si de fiecare data informatia se dovedise falsa. Si inca o faza despre prostia politistilor si gata: s-a blocat circulatia, ca trebuia sa vina Basescu dinspre Biserica spre scena. Nimeni n-a mai fost lasat sa traverseze. Dupa minute bune, si-au dat seama ca „inca nu vine Basescu”, asa ca s-a dat comanda: „treceti repede”. Brusc, un organ a simtit nevoia sa faca impresie, asa ca s-a dus glont la o batrana schioapa si a inceput sa strige la ea sa se grabeasca. Iar ca tabloul sa fie complet, masinile care ieseau din parcare erau dirijate spre Moldova, desi oamenii le explicau ca au de ajuns in Maramures, ca dupa cateva minute restul masinilor sa fie lasat sa mearga spre Borsa. Cei care au ascultat de caschetisti, credem ca au injurat de mama foculu, nu de alta, dar au intrat intr-o „Hora rutiera” din care nu credem ca au iesit vreo 3 ore. Este impardonabil ca organizatorii sa nu se gandeasca la faptul ca la o asemenea mare de oameni e nevoie de cosuri de gunoi si toalete ecologice. Pardon, erau doua toalete ecologice, cat se poate de nefunctionale, ca in apropierea lor oamenii se atentionau unii pe altii: „sa nu intri acolo ca le-au montat pe niste lemne si daca faci un pic de balans te duci cu veceul la vale ca si cu bobul”. Senzatii tari, nu? A fost cat se poate de evident ca prezenta lui Basescu i-a inspirat pe oameni. De exemplu, un barbat a spus dupa ce s-a terminat slujba: „acum ma duc sa fac o baie de multime”. In rest, mici, bere, galagie, joc si voie buna, oameni care se calcau pe bataturi, apucaturi electorale etc. Consideram ca merita sa va spunem ca primarii din Maramures veniti la actiune s-au enervat extrem de tare ca n-au fost lasati sa stea la loc de cinste in zona rezervata oficialitatilor din apropierea lui Basescu, sau sa urce pe scena. Majoritatea a dat semene ca li s-au inecat corabiile cand li s-au cerut legitimatiile special concepute pentru eveniment. Ni s-au plans ca s-au dat legitimatii doar pedelistilor, dar am vazut si pedelisti nemultumiti ca nu s-au putut baga in seama. Daca-i ajuta, in consolam anuntandu-i ca oamenii veniti la Hora oricum n-au avut chef sa se uite la „domnii” ce se credeau importanti, s-au uitat eventual cat de inalt si cat de bronzat e Basescu si „noroc bun!”, s-au dus mai departe. Dar ca intotdeauna, povestea se lungeste. Asa ca, in saptamana ce a urmat Horei, subiectul a fost dezbatut in plenul Consiliului Judetean (CJ). Mircea Man, presedintele CJ a spus: „Am o datorie de onoare sa spun ca anul trecut, impreuna cu multi colegi consilieri, ne-am asumat responsabilitatea Horei de la Prislop, cu trei judete. Vreau sa va spun ca 60 de mii de oameni au fost acolo. Si va garantez ca 55 de mii de oameni au fost din Maramures. E un succes, nu e politic si daca Dumnezeu ne ajuta si traim pana la anu ...”. Iar din sala s-a auzit: „sa nu-l mai facem!”. Dar Man a continuat: „...tot noi o facem, si vreau sa va spun urmatorul lucru: nu a fost niciun leu de la CJ. Deci am facut o hora de 60 de mii de oameni fara nicio cheltuiala din bugetul nostru”. Pesedistul Gheorghe Simon a simtit nevoia sa-l contreze pe presedintele CJ: „n-au fost 60 de mii de oameni... E foarte important sa nu va insusiti aceasta sarbatoare a Maramuresului si sa impartiti legitimatii si drepturi de a urca pe scena. Fiindca la acea scena erau foarte multi politicieni, foarte multi alesi de la nivel parlamentar pana la nivel local, care au tot dreptul sa spuna cateva cuvinte in fata maramuresenilor pentru ca si ei au fost alesi. Si nu trebuie sa fie triati prin: ai legitimatie sau nu ai legitimatie. E o chestiune urata”. Pe aceeasi idee s-au inscris la cuvant si alti consilieri judeteni PSD. Reactia lui Man? „Ati umblat dupa Basescu! Basescu n-o urcat pa scena si ati luat plasa. Eu am fost acolo cu presedintii, voi ati umblat dupa camere de filmat. Noi am fost unde trebe. De ce n-ai stat in spatele meu cand am vorbit eu? Pentru ca tu erai langa Basescu, ca dadea bine in imagine!”, a spus Mircea Man. „Prislopul a fost dintotdeauna o fortareata a Maramuresului” „Prislopul a fost dintotdeauna o fortareata a Maramuresului. Istoria a facut din Prislop locul prin care armate au trecut si s-au intors, dar oamenii de aici au ramas. Prislopul a fost asezat de Dumnezeu la inaltime, pe crestele muntilor, acolo unde noi, muritorii de rand, avem impresia ca suntem mai aproape de Dumnezeu. Inaltimea Prislopului si manastirea care se construieste aici ne da posibilitatea sa privim catre trecut si catre viitor. Catre trecut, atunci cand privim la paginile de istorie scrise cu jertfa de sange, de militari. Catre viitor pentru ca, in credinta noastra ortodoxa, speranta si credinta dau o perspectiva certa a viitorului. De aceea, cred ca Prislopul imbina fericit trecutul glorios al neamului nostru, dar si speranta in viitorul fericit al acestei natiuni. Ce am auzit astazi la slujba este spiritul pe care Biserica Ortodoxa Romana incearca sa-l indrepte catre noi toti. Asta deoarece, a considerat ca, indiferent de nationalitate, din ce tara e militarul, el are dreptul la o cruce si la o rugaciune.”, a spus presedintele Traian Basescu. Discursurile oficialilor * „Este o editie cu un caracter special, cu oaspeti de seama la noi la Borsa. Ii multumesc deosebit domnului presedinte Traian Basescu si il invit si anul viitor la Hora de la Prislop.” Remus Stetco – primar Borsa: * Mircea Man, presedintele Consiliului Judetean Maramures, a declarat: „In urma cu un an, impreuna cu Gheorghe Flutur si Ioan Oltean am promis ca tinuturile Bucovinei, Bistritei si Maramuresului se vor intalni intr-o hora la Prislop. Ne-am tinut de cuvant, si iata-ne astazi aici. Stiu ca situatia nu este usoara. Avem o criza pe care nu am provocat-o noi, dar noi impreuna trebuie sa o gestionam. Nu ne va fi usor, dar asa cum stim sa ne pastram credinta jocul si portul popular, le vom dobandi pe toate impreuna. Cu o singura conditie: sa avem respect unul fata de celalalt, iar administratia la care dvs. i-ati dat votul, sa-si faca datoria fata de problemele cu care se confrunta cetatenii. Imi fac o datorie de onoare sa va spun ca am usa deschisa, sufletul curat, iar in 4 ani, Maramuresul va arata asa cum va doriti dvs. Este a patra oara cand Traian Basescu vine in Maramures, de doua ori la inundatii, de doua ori la sarbatoare, ceea ce inseamna ca stie ce probleme are Maramuresul si ca va fi aproape de noi.” * Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava: „Ne-am tinut de cuvant. Dumnezeu ne-a ajutat si, asa cum am promis, iata ca am reusit sa organizam o Hora la Prislop, asa cum meritati. Si pentru ca venim de peste drum de la slujba, unde prea cucernicii parinti au vorbit asa de frumos despre acest munte, unde noi am venit astazi sa ne simtim bine, sa ne simtim uniti si fericiti.” Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.