Moartea lui Hitler

La 30 aprilie 1945, Hitler a primit fără emoţie rapoartele militare de la câţiva generali germani. Cam pe la ora două a luat masa de prânz, fără Eva Braun, cu cele două secretare şi cu bucătăreasa. Hitler n-a lăsat să se înţeleagă că avea de gând să se sinucidă, conversaţia netrădând nimic neobişnuit. Cu toate acestea, Hitler luase hotărârea de a părăsi această lume.

În cursul zilei de 29 aprilie 1945, în buncărul lui Hitler din Berlin au fost aduse ultimele ştiri din lumea exterioară. Mussolini, împreună cu iubita lui, Clara Petacci, murise executat de partizanii italieni. Corpurile celor doi au fost spânzurate de picioare într-o piaţă din Milano pentru a fi lovite cu diferite „proiectile” de mulţimea vindicativă.

Se pare că Hitler şi Eva Braun au aflat aceste detalii, motiv pentru care nu puteau decât să repete ordinele pe care le-au dat înainte: corpurile lor trebuiau să fie distruse „astfel încât să nu rămână nimic din ele”. Hitler afirmase că „n-am să cad în mâinile unui duşman care are nevoie de un nou spectacol pentru a-şi distra masele isterizate.” În realitate este puţin probabil ca aceste detalii să le fi fost cunoscute sau să le fi întărit hotărârea pe care o luaseră înainte. Hitler, care a expus corpul unui feldmareşal într-un cârlig de măcelărie, nu avea nevoie nici de exemple istorice îndepărtate, nici de o nouă şi dramatică pildă pentru a înţelege soarta probabilă a propriului său cadavru, dacă ar fi fost găsit.

După amiază, Hitler a dat dispoziţii să fie ucis câinele său alsacian favorit. Profesorul Hasse, un chirurg celebru, a fost cel care l-a otrăvit. Ceilalţi doi câini ai lui Hitler au fost împuşcaţi de sergentul care avea grijă de ei. După aceea Hitler le-a dat capsule cu otravă celor două secretare ale sale pentru a le folosi în caz de necesitate. Îi părea rău – le-a spus – că nu le putea da un cadou de despărţire mai frumos. Lăudându-le curajul, Hitler a adăugat semnificativ că ar fi vrut ca să se poată bizui şi pe generali cum s-a bizuit pe ele. Spre seară, cei care ocupau cele două buncăre de la suprafaţă au fost chemaţi de un membru al gărzii SS la Führer. Aproximativ douăzeci de persoane, ofiţeri şi femei, s-au adunat într-un coridor-sufragerie. Când s-au strâns toţi, Hitler a apărut din apartamentul lui, însoţit de Bormann. Privirea lui era preocupată şi ochii îi străluceau sub o perdea de lacrimi. Unii dintre cei care   l-au văzut în acele momente au sugerat că Hitler se drogase înainte. Führerul a intrat în coridor şi a dat mâna cu toate femeile. Unele i-au vorbit, dar el n-a spus nimic sau a murmurat ceva nedesluşit.

După ce Hitler s-a retras, participanţii la această stranie scenă au mai rămas un timp pe loc să discute semnificaţia ei. Toţi au fost de acord că Führerul era gata să se sinucidă. După care s-a produs un lucru neobişnuit. În sufrageria Cancelariei, acolo unde soldaţi şi ordonanţe le-au adus felurile de mâncare, au început să danseze.

A doua zi dimineaţa, 30 aprilie 1945, Hitler a primit fără emoţie rapoartele mi+litare de la câţiva generali germani. Cam pe la ora două a luat masa de prânz, fără Eva Braun, cu cele două secretare şi cu bucătăreasa. Hitler n-a lăsat să se înţeleagă că avea de gând să se sinucidă, conversaţia netrădând nimic neobişnuit.

De dimineaţă, gărzilor li s-a ordonat   să-şi ia raţiile de hrană pentru întreaga zi, întrucât nu le va mai fi permis să treacă prin coridorul buncărului. Către prânz, aghiotantul SS al lui Hitler a dat ordin ofiţerului cu transportul să trimită în grădinile Cancelariei 200 de litri de benzină. Au fost găsiţi, cu mare greutate, 180 de litri, cantitate de combustibil care a fost trimisă în grădină. Patru oameni au transportat-o în canistre şi au aşezat-o la ieşirea de urgenţă din buncăr. Curând după aceasta toate gărzile, cu excepţia celor care erau de serviciu, au primit ordinul să părăsească incinta Cancelariei şi să rămână departe de ea.

Nu se dorea ca vreun curios întâmplător să asiste la scena finală. Între timp, Hitler şi-a terminat masa de prânz şi şi-a concediat invitatele. A mai rămas un timp în urma lor, apoi a reapărut din apartamentul personal, însoţit de Eva Braun şi s-a desfăşurat o nouă scenă de rămas bun, mai restrânsă. Hitler şi Eva Braun au dat mâna cu toţi cei de faţă şi apoi s-au reîntors în apartamentul lor. Toţi au fost poftiţi să plece, cu excepţia celor care urmau să facă ultimele servicii.

Din apartamentul lui Hitler s-a auzit o împuşcătură. După o vreme, uşa apartamentului a fost deschisă. Hitler zăcea pe sofaua inundată de sânge. Se împuşcase în gură. Eva Braun se găsea de asemenea pe sofa, moartă şi ea. Alături de ea era un revolver, pe care nu-l folosise; luase otravă.

La puţin timp după acestea, în buncăr a sosit Artur Axmann, conducătorul Tineretului Hitlerist. Acesta a sosit prea târziu pentru ca să mai participe la ceremonia de adio, dar i s-a dat voie să intre în apartamentul particular şi să vadă corpurile neînsufleţite. Le-a privit şi a rămas în încăpere câteva minute, stând de vorbă cu Goebbels. Apoi Goebbels a plecat şi Axmann a rămas pentru scurt timp singur cu morţii. Afară se pregătea o altă ceremonie: funeraliile vikinge.

În timp ce Axmann stătea şi medita alături de cele două cadavre, doi oameni din SS, unul dintre ei fiind Linge, valetul lui Hitler, au intrat în cameră. Ei au înfăşurat trupul lui Hitler într-o pătură, ascunzându-i astfel capul însângerat şi sfârtecat, şi l-au dus în coridor, unde ceilalţi spectatori l-au recunoscut cu uşurinţă după obişnuiţii pantofi negri. Apoi alţi doi ofiţeri SS au cărat corpul pe cele patru niveluri ale scării până la ieşirea de urgenţă, şi astfel până în grădină. Apoi Bormann a intrat în cameră şi a ridicat în braţe corpul Evei Braun. Moartea ei fusese mai curată şi nu avea nevoie de nici o pătură care să ascundă semnele acesteia.

Corpurile celor doi au fost scoase din buncăr de câţiva ofiţeri SS. Erau prezenţi Bormann, Burgdorf, Goebbels, Günsche, Linge şi Kempka. Cele două cadavre au fost aşezate unul lângă altul, la câteva picioare de portic şi s-a turnat peste ele benzină. Un bombardament rusesc a adăugat ceremoniei încă o notă de ciudăţenie şi pericol, aşa încât însoţitorii îndoliaţi s-au refugiat pentru o oarecare protecţie la adăpostul porticului.

Celor două cadavre li s-a dat foc. Benzina a făcut ca, în scurt timp, trupurile celor doi sinucigaşi să fie acoperite de o perdea de flăcări. Cei de faţă au luat poziţia de drepţi, au prezentat salutul nazist şi s-au retras din nou în buncăr, unde s-au împrăştiat. Din când în când, ofiţerii din SS ieşeau din buncăr şi turnau din nou benzină peste trupuri pentru a păstra focul. Duhoarea de carne arsă a devenit insuportabilă. Puţin după miezul nopţii, în vreme ce mai cădeau în jur obuze ruseşti şi cerul era luminat de rachete, resturile calcinate ale celor două cadavre au fost îngropate într-o groapă făcută de o bombă. A doua zi, după moartea familiei Goebbels, brigadenführerul Mohnke a dat ordinul de incendiere a buncărului. Fuga în masă din Noua Cancelarie era gata să înceapă.

Înmormântat ca Alaric

„Aceasta e tot ce se ştie despre înlăturarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Hitler şi ale Evei Braun. Linge i-a spus ulterior unei secretare că ele fuseseră arse, aşa cum dăduse ordin Hitler, până n-a mai rămas nimic; dar este îndoielnic să se fi putut ajunge la o combustie totală; o cantitate de o sută optzeci litri de benzină, arzând încet pe un pat de nisip, ar putea să carbonizeze carnea şi să volatilizeze substanţele lichide din corp, lăsând doar nişte resturi fragile şi de nerecunoscut; dar oasele ar rezista căldurii obişnuite. Aceste oase n-au fost găsite niciodată. Poate că au fost sfărâmate şi amestecate cu alte corpuri ale soldaţilor ucişi în apărarea cancelariei sau cu cel al lui fregelein, care şi ele au fost îngropate în grădină. Ruşii au făcut din când în când săpături în această grădină şi au dezgropat mai multe corpuri. Poate că, aşa cum se spune că a declarat Günsche, cenuşa a fost strânsă într-o cutie şi scoasă din cancelarie. Sau poate că nici nu e nevoie de o explicaţie atât de complicată. Poate că cercetările au fost făcute cam de mântuială. Anchetatorii care au scăpat din vedere agenda de întâlniri a lui Hitler, uitată cinci luni pe un scaun, puteau să fi scăpat din vedere şi alte relicve, care fuseseră ascunse cu mai multă grijă. Oricare ar fi explicaţia, Hitler şi-a îndeplinit ultima ambiţie. Ca Alaric, înmormântat în taină sub albia râului Busento, acest duşman modern al omenirii era acum la adăpost de orice descoperire” - Hugh Trevor-Roper.

Moartea lui Goebbels

Goebbels şi-a pierdut orice speranţă de supravieţuire, preferând să-şi găsească sfârşitul între zidurile Cancelariei. Goebbels luase această hotărâre de mult; o făcuse publică prin Anexa sa la Testamentul Führerului. După ce a trimis o ultimă telegramă, Goebbels s-a întors în apartamentul din buncăr, însoţit de soţie şi copii. Câţiva prieteni i-au vizitat ca să-şi ia rămas bun, după care s-au pregătit de moarte. „De data aceasta nu era vorba de o dramă wagneriană; Goebbels nu încerca să concureze cu stăpânul său. Ca şef de trib, Hitler putuse pretinde funeralii spectaculoase şi simbolice, dar Goebbels, figură secundară, avea să-l urmeze în întuneric neobservat şi la o distanţă respectuoasă”, afirmă Hugh Trevor-Roper.

Mai întâi au fost otrăviţi cei şase copii ai familiei Goebbels cu capsule pregătite cu mult timp în urmă în acest scop. Apoi, Goebbels i-a cerut aghitantului său să-i ardă corpul după moarte. Ordonanţa SS a lui Goebbels a fost trimisă să aducă benzină pentru arderea corpurilor, deoarece scena grotescă din ajun urma să fie rejucată la o scară mai redusă. Curând după aceea, Goebbels a ieşit în grădină împreună cu soţia sa. Ordonanţa SS i-a împuşcat pe cei doi, după care, peste cadavre, au fost turnate patru canistre de benzină. Cremarea a fost superficială şi cadavrele carbonizate au fost găsite a doua zi de către ruşi; nu se făcuse nici o încercare de a le distruge sau de a le înmormânta.