Henric al VIII-lea. Regele care s-a vrut profet

Henric al VIII-lea s-a născut la 28 iunie 1491 şi a fost al doilea rege al Angliei din dinastia Tudorilor, succedându-i tatălui său, Henric al VII-lea. În mare parte, a rămas faimos pentru că a avut şase neveste: Catherina de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard şi Catherine Parr. La 24 iunie 1509, Henric a fost încoronat ca rege al Angliei.

Născut la palatul din Greenwich, Henric al VIII-lea a fost al doilea fiu al lui Henric al VII-lea şi al Elisabetei de York. În 1493, la vârsta de doar doi ani, Henric a fost numit contabil al castelului Dover şi Lord Warden, iar un an mai târziu a primit titlul de duce de York. Henric a primit o educaţie aleasă, astfel că vorbea fluent latina, franceza şi spaniola. Iniţial, pentru că era de aşteptat ca tronul să fie ocupat de fratele său mai mare, prinţul Arthur, Henric a fost pregătit pentru a urma o carieră ecleziastică.

Fratele său mai mare, Arthur, prinţul de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moştenitor al tronului. Din cei şase fraţi ai săi, numai trei au supravieţuit copilăriei: Arthur, Margareta şi Maria. După moartea fratelui său, la vârsta de cincisprezece ani, Henric a fost îndemnat să se căsătorească cu Catherina de Aragon, văduva fratelui său decedat.

Deoarece moartea prematură a prinţului Arthur a rupt alianţa maritală dintre Anglia şi Spania, Consiliul şi-a dorit s-o păstreze pe Catherina regină, rugându-l pe Henric s-o accepte ca soţie. Deoarece un text din Levitic interzicea căsătoria dintre un cumnat şi o cumnată, a fost nevoie de obţinerea unei bule papale, în 1503, şi de demonstrarea faptului că prima căsătorie a Catherinei de Aragon nu a fost consumată.

La patrusprezece luni după decesul primului ei soţ, Catherina a fost logodită cu Henric. Catherina de Aragon a fost cel mai mic copil şi singurul supravieţuitor al regelui Ferdinand al II-lea de Aragon şi al reginei Isabela I a Castiliei. În 1505, an în care Henric al VII-lea şi-a pierdut interesul pentru o alianţă cu Spania, tânărul Henric a declarat că logodna sa a fost aranjată fără consimţământul său.

După moartea regelui Henric al VII-lea, la numai şaptesprezece ani, Henric al VIII-lea s-a căsătorit totuşi cu Catherina, la 11 iunie 1509 şi la 24 iunie 1509 cei doi au fost încoronaţi la Westminster Abbey.

La începutul domniei sale, Henric al VIII-lea nu a guvernat efectiv, întreaga autoritate revenindu-i ministrului pe care şi l-a ales, cancelarul Wolsey, fiul unui măcelar bogat din Ipswich. Până în 1529, Wolsey a controlat întreaga politică internă şi externă a Angliei.

La două zile după încoronare, Henric al VIII-lea a arestat doi dintre cei mai nepopulari miniştri ai tatălui său, Sir Richard Empson şi Edmund Dudley. Cei doi au fost acuzaţi, fără dovezi însă, de înaltă trădare şi executaţi în 1510.

Henric a cultivat imaginea principelui renascentist, iar curtea lui a devenit în scurt timp un centru al educaţiei şi inovaţiilor artistice. Tânărul rege avea, se pare, gust literar, compunea poeme, muzică şi cânta la lăută. De asemenea, era un excelent atlet, îi plăceau tenisul şi vânătoarea, alcătuindu-şi o impresionantă colecţie de arme. Regele a mărit considerabil flota Angliei, dar şi-a crescut şi numărul palatelor; la începutul domniei a avut o duzină, la sfârşitul domniei nu mai puţin de cincizeci şi cinci de palate.

În 1511, papa Iulius al II-lea a proclamat Sfânta Ligă împotriva Franţei. Această alianţă nouă a crescut rapid şi a inclus Spania, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Anglia. Henric al VIII-lea a decis să folosească această ocazie ca o scuză pentru a-şi extinde posesiunile în nordul Franţei. A încheiat Tratatul de la Westminster, un gaj de ajutor reciproc cu Spania împotriva Franţei, în noiembrie 1511, şi s-a pregătit pentru implicarea în război.

În 1513, Henric al VIII-lea a invadat Franţa şi trupele sale au învins armata franceză în bătălia de la Spurs. Cumnatul său, Iacob al Scoţiei, a invadat la rândul său Anglia, la cererea lui Ludovic al XII-lea al Franţei, însă nu a reuşit să-i distragă atenţia lui Henric al VIII-lea. Scoţienii au fost în cele din urmă învinşi în bătălia de la Flodden Field, la 9 septembrie 1513. Printre cei căzuţi pe câmpul de luptă s-a numărat şi regele Scoţiei, a cărui moarte a pus capăt scurtei implicări a Scoţiei în război.

În 1516, Catherina, după mai multe avorturi, a născut o fată, prinţesa Mary a Angliei. Regele, care îşi dorea cu înfocare un fiu pentru a moşteni tronul, a început să se întrebe dacă nu cumva căsătoria lui a fost blestemată.

Regele s-a îndrăgostit de Anne Boleyn, pe care a vrut să o ia în căsătorie. Pentru că divorţul civil nu exista, a cerut papei anularea căsătoriei. Papa l-a trimis pe cardinalul Campeggio ca să judece cazul. Anne Boleyn a insistat ca Wolsey să fie demis în 1529. Regele a ordonat arestarea lui Wolsey. După un an, bolnav, acesta a murit, evitând astfel executarea sa.

Ruperea relaţiilor cu Roma, din 1530, a fost o acţiune surprinzătoare a regelui, cu toate că, în multe privinţe, biserica Angliei era mai strâns legată de monarh decât de papă. Episcopii erau nominalizaţi de rege din rândul consilierilor şi diplomaţilor săi. Autoproclamarea regelui ca şef suprem al Bisericii, proclamarea supremaţiei regelui în faţa papei a fost un act de o îndrăzneală nemaivăzută în Europa. Regele nu s-a limitat la a rupe relaţiile cu Roma, considerându-se un rege-profet asemenea celor din vechiul testament, chemat de Dumnezeu să purifice Biserica.

Înlocuitorul lui Wolsey, Sir Thomas More, a cooperat cu regele, dar negarea autorităţii papei l-a îndepărtat de Henric. Thomas Cranmer, fostul cancelar al familiei Boleyn, a fost numit arhiepiscop de Canterbury. În 1533, acesta a celebrat în secret căsătoria regelui cu Anne Boleyn, iar căsătoria regelui cu Catherina a fost declarată nulă.

Noua regină a născut prematur o fetiţă, botezată Elizabeth. Fiica fostei regine, prinţesa Mary, a fost declarată nelegitimă şi scoasă din linia de succesiune. Parlamentul a fost obligat să voteze toate măsurile luate de rege. Clerul a fost şi el nevoit să-i acorde regelui titlul de protector şi şef suprem al bisericii şi să desfiinţeze „primul venit” al beneficiilor ecleziastice, care până atunci fuseseră plătite papei. Opoziţia de politica religioasă a lui Henric al VIII-lea a fost repede suprimată în Anglia. Un număr de călugări disidenţi au fost torturaţi şi executaţi.

O vreme, cuplul regal s-a bucurat de o perioadă de calm, dar regina a refuzat să joace rolul supus care se aştepta de la ea. După o vreme, a devenit prea independentă faţă de regele care aştepta o obedienţă absolută de la toţi cu care interacţiona la curtea regală. Regelui a început să-i displacă iritabilitatea constantă a Annei şi caracterul ei violent. După ce Anne a avortat în 1534, regele s-a considerat trădat în încercarea sa de a avea un moştenitor.

După ce Anne a mai trecut printr-un avort în 1536, regele a declarat că mariajul lor era produsul unei vrăjitorii.

Regele şi-a ales o nouă metresă, pe Jane Seymour. Cinci bărbaţi, inclusiv fratele Annei, au fost arestaţi sub acuzaţia de incest şi trădare, acuzaţi că au avut relaţii sexuale cu regina. Regina a fost arestată şi dusă în Turnul Londrei, acuzată şi ea de adulter, incest şi trădare. Toţi acuzaţii au fost condamnaţi la moarte, chiar dacă dovezile împotriva lor au fost neconvingătoare.

A doua zi după execuţie, regele s-a logodit cu Jane Seymour. Actul de Succesiune din 1536 a declarat copiii lui Henric al VIII-lea cu regina Jane drept moştenitori ai tronului, în timp ce prinţesele Mary şi Elisabeth au fost declarate nelegitime şi excluse din linia de succesiune.

În 1537, Jane a născut un fiu, viitorul Eduard al VI-lea. Naşterea a fost dificilă, iar regina a murit de febră puerperală. Henric al VIII-lea şi-a dorit o nouă căsătorie, pe care a realizat-o cu Anne de Cleves, sora ducelui protestant de Cleves, considerat un aliat important împotriva romano-catolicilor, dar, la scurt timp, regele şi-a dorit anularea căsătoriei. Regina a acceptat, mărturisind că, de fapt, căsătoria ei cu regele Angliei nu a fost niciodată consumată.

Căsătoria a fost dizolvată, Anne a primit titlul de „sora regelui” şi Castelul Hever, fosta reşedinţă a familiei Boleyn. În 1540, regele s-a căsătorit cu tânăra Catherine Howard, verişoara primară şi fosta doamnă de onoare a Annei Boleyn. Regele a fost absolut încântat de noua sa regină, foarte tânără printre altele.

Se pare că la scurt timp după căsătorie, regina a avut o aventură cu curteanul Thomas Culpaper. Thomas Cranmer a fost cel care l-a atenţionat pe rege. Deşi iniţial Henric a refuzat să creadă afirmaţiile, i-a permis ministrului să efectueze o anchetă, care a dus la implicarea reginei. Catherine a fost executată la 13 februarie 1542. Nu se ştie ce vârstă avea, sursele diverse oscilând între şaptesprezece şi douăzeci şi doi de ani.

În acelaşi an, mănăstirile din Anglia au fost închise şi proprietăţile lor confiscate şi transferate Coroanei. Regele s-a căsătorit pentru ultima dată cu văduva Catherine Barr, în 1543. Aceasta a reuşit să-l împace pe rege cu fiicele lui, Mary şi Elisabeth.

În 1544, un act al Parlamentului a repus fiicele regelui în linia de succesiune după Eduard, prinţul de Wales.

În ultimii ani ai vieţii, Henric al VIII-lea a devenit obez şi a ajuns la situaţia în care trebuia mutat cu ajutorul unor maşinării complicate. Regele era acoperit cu abcese dureroase şi este posibil să fi suferit de gută. Obezitatea lui Henric al VIII-lea a început în 1536, an în care a suferit un accident în urma căruia s-a ales cu răni la un picior. Acest lucru l-a împiedicat să mai facă exerciţii şi, treptat, rănile au devenit ulceroase. Fără îndoială că acestea i-au grăbit moartea la vârsta de cincizeci şi cinci de ani, la 28 ianuarie 1547.

Henric al VIII-lea a murit în palatul Whitehall. O teorie mai nouă sugerează că simptomele medicale ale lui Henric al VIII-lea, dar şi ale surorii sale mai mari, Margareta Tudor, sunt caracteristice unui diabet. Regele a fost îngropat la castelul Windsor, alături de Jane Seymour.