• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 26 Septembrie , 2005

Handbal pe tobogan

Dupa primele etape disputate din Ligile Nationale de Handbal, echipele baimarene HC Minaur (baieti) si HCM (fete) se afla in cea de a doua jumatate a clasamentului. Scaunul antrenorului Gherhard se clatina si nici Pana nu sta pe roze. Inceput dezastruos de sezon pentru ambele echipe de handbal ce ne reprezinta in Liga Nationala. Desi au avut un start infernal, intalnind in primele etape echipe foarte puternice, jocul lor a dezamagit, fiind departe de ceea ce suporterii asteptau. HC Minaur Baia Mare a dovedit inca din start ca nu are potenta de a se lupta pentru locurile fruntase, capotand lamentabil la Bucuresti, in fata Stelei, si de o maniera si mai categorica pe teren propriu in fata vicecampionilor de la HCM Constanta. Ei nu au putut razbuna dramatica infrangere din finala Cupei Romaniei de la Sighisoara (cand au primit golul infrangerii in ultima secunda). Implantul ucrainean inca nu functioneaza pe deplin, desi este in momentul de fata motorul echipei, dovada stand si prezenta intre cei mai buni marcatori a lui Jan Vijbovsky si a lui Dmitriy Zinchiuk (21, respectiv 15 goluri in primele 3 partide de campionat). Busuiocul a mai fost dres prin victoria de la Iasi, dar jocul echipei arata mari carente in aparare, ca sa nu mai vorbim de lipsa cronica a unui conducator de joc care sa aduca clarviziune echipei. Evolutia lui Alexandru Sabau aduce aminte totusi de zilele bune in care echipa se lupta pentru podium. “Nu e o tragedie faptul ca am cedat in primele doua etape, mai avem nevoie de timp pentru omogenizare. S-au pierdut niste batalii, dar nu si razboiul. Mai avem 23 de etape sa demonstram ca suntem puternici. Contingentul ucrainean nu s-a integrat inca. Nu se poate cladi o echipa intr-o luna”, a incercat sa se explice antrenorul Lascar Pana. HCM Baia Mare a inceput sezonul cu o infrangere in fata campionei Silcotub Zalau. Partida a fost la discretia elevelor lui Ion Gherhard, insa ratarile exasperante au privat-o de un rezultat bun. Cel putin 6 situatii de unu la unu ratate in ultimele 8 minute au dus la disperare conducerea clubului care a criticat inclusiv modul in care a fost alcatuita echipa. Dupa un egal palid la Cluj, cu U. Jolidon, a urmat o noua infrangere, de data aceasta in fata Rulmentului Brasov, principala candidata la titlu in acest an (echipa este antrenata de Mariana Tarca). Nu a deranjat infrangerea, previzibila prin prisma discrepantei majore de valoare, ci modul in care au evoluat jucatoarele noastre, acestea reusind doar 12 goluri din actiune pe parcursul intregii partide (mai mult de o treime din goluri au fost marcate din 7 m). Greselile de coordonare si ratarile au fost la ordinea zilei, motiv pentru care conducerea clubului s-a aratat extrem de nemultumita la finalul partidei. Criticile l-au vizat in principal pe antrenorul Gherhard, a carui ramanere la echipa depinde in mare masura, spun gurile rele, de urmatoarele partide. Vicepresedintele Liviu Bala il absolva pe Gherhard, aruncand vina in spatele jucatoarelor: “este incalificabil modul in care pun in practica ceea ce se exerseaza la antrenament. Inceputul catastrofal de sezon se datoreaza lipsei de concentrare a jucatoarelor si autosuficientei in care se complac. Vom trece la masuri drastice, pana la diminuarea salariului, daca lucrurile nu se vor indrepta o data cu urmatoarea partida de la Ramnicu Valcea.” Cert este ca handbalul, odata mandria Maramuresului, incepe sa se scufunde. Pana nu e prea tarziu, se asteapta colacul de salvare. Claudiu BABAN

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.