Gustav Klimt - liderul avangardei vieneze

La 6 februarie 1918, la Viena se stingea din viaţă Gustav Klimt, pictor şi decorator austriac, lider al avangardei vieneze şi unul dintre fondatorii Secesiunii vieneze. Arta sa a contribuit în mare măsură la izbucnirea uneia dintre cele mai mari revoluţii din istoria artei.

Gustav Klimt s-a născut la 14 iulie 1862, la Baumgarten, una dintre suburbiile Vienei. Tatăl său, de profesie giuvaergiu, era originar din Cehia. Despre perioada de dinainte de anul 1867, privitor la copilăria lui Klimt, nu există aproape nici un fel de informaţii. Nici măcar casa în care s-a născut nu s-a păstrat până în zilele noastre.

S-a dovedit de timpuriu talentat la desen. La vârsta de 14 ani a reuşit la examenul de admitere la Şcoala de Arte Aplicate din Viena. A frecventat cursurile acestei şcoli timp de doi ani şi, concomitent, a învăţat pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger.

În 1879 a luat parte, sub îndrumarea lui Hans Makart, la organizarea festivităţilor prilejuite de aniversarea a 25 de ani de căsătorie a cuplului imperial. Fratele său, Ernst, a fecventat aceeaşi şcoală de artă. Cei doi fraţi, împreună cu un coleg, Franz Matsch, au decis să lucreze în comun şi tinerii artişti au primit mici comenzi: decorări ale unor porţelanuri, proiecte pentru ilustraţii.

În 1880, cei doi au obţinut două comenzi mari: lucrări de decoraţiuni la palatul din Sturan, precum şi pictarea unui tablou destinat clădirii principale a staţiunii balneare din Karlovy Vary (pe atunci Karlsbad). În anul 1883, fraţii Klimt au fondat la Viena, împreună cu Franz Matsch, propria lor şcoală de artă decorativă şi au primit comenzi din multe părţi ale Europei. Curând, cei trei au plecat în România, unde au executat lucrări pentru decorarea castelului Peleş din Sinaia. Comanda pentru aceste lucrări a fost făcută de regele Carol I al României. 

În 1886, grupul lor a participat la realizarea scărilor noului teatru imperial, Burgtheater, din Viena. La Burgtheater, împreună cu Ernst Klimt şi Franz Matsch, Gustav Klimt a creat, între anii 1886 şi 1888, impresionante picturi pe tavan, în ambele case ale scărilor. Pe una din casele scărilor a reprodus teatrul antic Taormina din Sicilia, iar pe cealaltă a pictat o reprezentare a Teatrului Olobe din Londra, cu scena finală din „Romeo şi Julieta” de Shakespeare. În fundal există o imortalizare proprie a artistului, împreună cu cei doi colegi. Împăratul Franz Joseph a fost atât de impresionant de picturile din casele scările, încât a conferit membrilor echipei de artişti Crucea de Merit din Aur.

Gustav Klimt, alături de Compania de Artişti, a realizat 40 de picturi în Muzeul de Istoria Artei din Viena. Picturile se află în spaţiile dintre coloane şi timpane, decorând astfel suprafeţele rămase libere între arcurile şi coloanele magnificei case a scărilor din muzeu. Aici, cei trei pictori au reprezentat marile epoci ale istoriei artei, utilizând figuri simbolice.  Această lucrare a fost ultima operă importantă a Companiei de Artişti. După moartea fratelui său, Ernst, în 1892, Klimt a încetat colaborarea cu Matsch.

În 1893, Gustav Klimt a pictat tabloul reprezentând interiorul castelului Esterházy, cu care a obţinut premiul expoziţiei organizate de „Căminul Artiştilor”. La nici treizeci de ani era considerat unul dintre cei mai importanţi artişti austrieci. Între anii 1891-1897, devenit membru al societăţii artiştilor vienezi, împreună cu alţi pictori, s-a străduit să reformeze instituţia aservită unor principii artistice net conservatoare. În cele din urmă, ei au înfiinţat, în 1897, o nouă grupare artistică, care se va numi Secesiunea. Membrii acesteia au primit un teren din partea oraşului Viena, pentru a-şi putea construi sediul.

Chiar în anul următor, ei şi-au organizat în pavilionul proiectat de arhitectul Joseph Maria Olbrich, prima expoziţie. Klimt a fost primul preşedinte al Secesiunii. Manifestul lor a fost publicat în 1898, în primul număr al revistei „Ver Sacrum”. Filozofia Secesiunii era căutarea adevărului despre existenţa umană. Deasupra intrării în pavilionul asociaţiei se putea citi următoarea inscripţie: „Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei – libertatea”. Fidel acestui ideal, Klimt şi-a eliberat arta de tabuuri.

În 1905 a ajuns însă în conflict cu artiştii ce i-au fost apropiaţi şi, ca urmare, a rupt legăturile cu Secesiunea şi a format un alt grup, Kunstschen.

În ciuda numeroaselor legături şi aventuri amoroase, Klimt a avut o singură dragoste trainică, Emilia Flöge, pe care a reprezentat-o în mai multe tablouri. Klimt a cunoscut-o pe Emilie şi pe familia acesteia prin fratele său, Ernst, care a fost căsătorit cu sora lui Emilie, Helene.

Începând din anul 1900, pictorul a petrecut mereu câteva săptămâni de vară pe moşia familiei Flöge, pe malul lacului Attersee. A pictat mai ales peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori („Grădina de floarea soarelui”, în 1905), dar şi compoziţii în care motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine, reprezentând miturile şi simbolurile, ca în tabloul „Iudita şi HolofernesI”, din 1901.

Salonul de modă al familiei Flöge a fost decorat de Gustav Klimt şi Kolo Moser, iar Klimt şi artiştii Artelor Vieneze au furnizat numeroase schiţe pentru râvnitele produse ale atelierului Flöge. În vremurile cele mai bune, pentru Emilie au lucrat aproape 80 de croitorese. Patronajul lui Klimt şi câteva picturi care o reprezintă i-au asigurat doamnei Flöge atât o ascensiune fulminantă în înalta societate vieneză, cât şi un loc permanent în istoria artei. Relaţia de lungă durată cu Emilie nu l-a împiedicat pe maestru să înceapă şi alte relaţii cu modelele sale. 

Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca „Nuda Veritas” (1899) sau „Danae” (1907), reprezentate sub chipul unor frumoase roşcate, Klimt evidenţiază preocuparea sa pentru temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al compoziţiilor. Tablourilor sale le este foarte caracteristică paleta întreagă de culori deschise şi pure. Renunţând complet la perspectivă, pictorul aşează formele decorative în acelaşi plan cu siluetele personajelor.

Klimt s-a dedicat cu fervoare picturii în natură.  Acestor picturi nu le lipseşte ornamentaţia debordantă din picturile „aurii”. Dar chiar şi când pictează natura, artistul rămâne fidel artei decorative: pentru covoarele de flori şi pentru desişul de frunze experţii au găsit termenul de „mozaic pictat”.

În ultimii 15 ani ai vieţii, Klimt a călătorit mult în Germania, Belgia şi Italia. La Ravenna a descoperit frumuseţile bazilicii San Vitale. Mozaicurile de inspiraţie bizantină, de un aur strălucitor, au produs asupra lui o puternică impresie şi, ca efect, începând din acel moment, a folosit tot mai des placarea aurie. În 1910 a participat la cea de a IX –a Bienală din Veneţia, unde a obţinut un uriaş succes. În 1917, a fost numit membru de onoare al Academiilor din Viena şi München.

Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, a suferit un atac cerebral. A murit la 6 februarie 1918, într-un spital vienez, la Wien-Neubau, fiind înmormântat cu onoruri în cimitirul Hietzinger Friedhof din Viena.

Astăzi, picturile sale sunt printre cele mai scumpe din lume. Tabloul „Portretul Adelei Bloch-Bauer” s-a vândut la 19 iunie 2006 pentru suma record de 135 milioane de dolari. Cumpărător este miliardarul american Ronald Lauder din New York, pentru muzeul „New Gallery” finanţat de el. Portretul a fost numit „Mona Lisa” Austriei.         

Maestrul ornamentelor şi pictorul femeilor atractive

S-a spus despre Gustav Klimt că a fost maestrul ornamentelor şi pictorul femeilor atractive, ceea ce este real. Femeile şi pictura, mâncarea şi vinul bun au fost punctele cardinale ale vieţii celui mai preţuit artist al Austriei. Omul Klimt trăia un program strict: se trezea dis-de-dimineaţă şi făcea exerciţii înainte de a lua un mic dejun copios. Picta până spre seară fără întrerupere. Apoi ieşea în oraş la teatru, petreceri, cârciumi sau cafenele. Băutura sa preferată era vinul spumant şi îi plăcea mâncarea vieneză grea. „Mănâncă precum un dement”, spunea Alma Mahler-Werfel, o prietenă a artistului.

Pictorul care a revoluţionat scena artistică vieneză de la începutul secolului al XIX-lea, când acest oraş devenise centrul vieţii culturale a Europei, îşi realiza în cuvinte un autoportret destul de modest. „Sunt sigur că nu sunt prea interesant ca persoană. Dacă cineva vrea să afle ceva despre mine – şi numai ca artist merită deranjul – ar trebui să se uite cu atenţie la picturile mele; acolo să încerce să descifreze cine sunt şi ce vreau”, spunea Gustav Klimt despre sine.

Friza lui Beethoven

În anul 1902, Klimt a creat una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale pentru o expoziţie a mişcării secesioniste: friza lui Beethoven. Întreaga expoziţie a fost concepută ca un omagiu adus lui Ludwig van Beethoven. Monumentala friză a lui Klimt îi întâmpina pe vizitatori chiar din sala pavilionului de intrare, cu o lăţime de 34 de metri şi o înălţime de doi metri. Nu numai contemporanii artistului au fost impresionaţi de această lucrare. Ecoul acestei opere reverberează până în zilele noastre. Intenţia iniţială a fost ca acest ciclu să fie demontat după închiderea expoziţiei. Apoi friza a fost cumpărată de un colecţionar şi în 1903 a fost demontată de pe perete în şapte părţi. Republica Austria a achiziţionat în 1973 această valoroasă operă, a restaurat-o şi, în 1986, a expus-o publicului larg la Secession, într-o sală special amenajată pentru acest exponat.

Sărutul

Una dintre cele mai renumite picturi ale lui Klimt este „Sărutul”, realizat în 1907-1908. Lucrarea datează din aşa numita perioadă „de aur” a artistului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de petalele aurii ce luminează fosforescent scena intimă a sărutului. Măiestria decorativă a lui Klimt se poate observa pe exemplul oferit de covorul de flori întins la picioarele celor doi îndrăgostiţi, pe care figurile unite în îmbrăţişare au încremenit într-o imobilitate statuară.

Lucrarea este compusă din vopsea de ulei cu straturi aplicate de frunze de aur şi prezintă un cuplu care se îmbrăţişează. Bărbatul poartă o coroană de viţă de vie şi o mantie cu dreptunghiuri albe şi negre, în timp ce femeia este prezentată într-o rochie galbenă cu flori. Cuplul de îndrăgostiţi uniţi printr-un sărut l-a preocupat pe Klimt de-a lungul tuturor fazelor creaţiei sale. Variaţiuni ale acestei teme se regăsesc în lucrările din primii săi ani de creaţie şi continuă să apară în operele sale până la sfârşitul vieţii.

Picturile lui senzuale şi erotice dezvăluie o lume de plăceri şi de lux, în care viaţa ar fi o desfătare. Nici o trimitere la lumea din afară nu vine să tulbure farmecul alegoriilor, portretelor, peisajelor sau personajelor pe care artistul le-a pictat. „Ideea de a picta autoportrete nu mă atrage. Ce subiecte mă interesează pe mine în pictură? Ceilalţi, îndeosebi femeile...”, spunea Klimt. Culorile şi motivele de inspiraţie orientală (Klimt a fost în foarte mare măsură influenţat de Japonia, de Egiptul antic şi de Ravena bizantină), perspectiva bidimensională, lipsită de adâncime şi, adeseori, stilizarea imaginii sunt elementele cu ajutorul cărora pictorul a creat o operă seducătoare, în care corpul feminin se expune în toată voluptatea lui.         

Lucrare de 180 x 180 centimetri, „Sărutul” are o ornamentaţie în relief, realizată de Gustav Klimt, cu aplicaţii din aur şi argint. Conform unor zvonuri care circulau în mediile artistice din epocă, perechea de îndrăgostiţi reprezentată în „Sărutul”, nu ar fi nimeni alţii decât Gustav Klimt şi partenera sa de o viaţă, Emilie Flöge. Tabloul a fost achiziţionat în 1909 de Galeria Modernă.

KLIMT, alături de fratele său şi încă un prieten, decid să lucreze în comun şi primesc mai multe comenzi de porţelanuri sau proiecte pentru ilustraţii. În 1880, cei trei obţin două comenzi mari: decoraţiunea palatului Sturan şi pictarea unui tablou pentru clădirea principală a staţiunii balneare Karlovy Vary.