• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 Ianuarie , 2020

Gripa Aviară, în Maramureş. Cod roşu!

Începutul de an a adus în Maramureş un focar de gripă aviară, o boală care duce la moartea păsărilor care sunt infestate cu virusul gripei aviare. Specialiştii spun că omul nu este afectat de această boală, dar recomandă cetăţenilor să nu intre în contact cu zonele afectate. Specialiştii maramureşeni au luat măsurile care se impun şi se speră ca în câteva săptămâni focarul să se stingă.

 

Este pentru prima dată, în perioada de după 1989, când avem această cum­plită boală în judeţ. În urmă cu vreo 10 ani, România a fost lovită de gripa aviară în partea de est, sud-est. A fost un mare scandal şi probabil, nici acum cei implicaţi în evenimentele de atunci nu şi-au revenit în totalitate.
Revenind la Maramureş, trebuie să precizăm că autorităţile nu au precizat care este firma din Seini unde a apărut focarul de gripă aviară. O situaţie cel puţin bizară!
Pentru mai multe date am mers la Direcţia Sanitar-Veterinară Mara­mureş. Am vorbit cu medicul Liviu Sima.
„Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare. Ca şi activităţi curente (15.01.2016 miercuri dimi­neaţă n.red.) vă pot spune că s-a terminat uciderea păsărilor din focarul de boală. Se estimează că în cursul acestei zile, după masă
va începe incinerarea. Cifra este de ordinul miilor, undeva la 18.000 şi ceva. Nu vă pot spune cifra exactă până nu se finalizează ancheta epidemiologică.
Incinerarea se face acolo, este un incinerator mobil oferit de colegii de la Satu Mare. Este o platformă pe un tir, o platformă nouă. Cred că noi suntem primii care folosim această instalaţie. Cei care asigură men­tenanţa acum lucrează la pornirea acestei instalaţii.
Nu ştiu cât ar putea dura inci­nerarea cadavrelor, dar ştim că este o instalaţie de capacitate mare. Cred că incinerarea va mer­ge repede.
Am stabilit zona de protecţie şi de supraveghere, de trei kilometri, res­pectiv zece kilometri în jurul focarului. În aceste zone am hotărât restricţii de circulaţie. În plus, facem supravegherea, monitorizarea celorlalte exploataţii comerciale şi sunt acolo pe plat­formă. Îmbucurător este faptul că, până la această dată, oră, nu avem niciun indiciu că boala ar difuza. În concluzie, boala este staţionară. În zona de protecţie nu intră şi nu iese nimic. În plus, monitorizăm exploataţiile din jur. Asta e situaţia la acest moment”, ne-a spus doctorul Liviu Sima de la Direcţia Sanitar-Veterinară Mara­mureş.
Din datele oferite de specialiştii Direcţiei, în Seini sunt cinci firme, exploataţii care se ocupă cu creş­terea găinilor pentru ouă. Una dintre firme produce şi carne de pasăre. În Mara­mureş sunt 23 de exploataţii pentru ouă şi carne de pasăre. Sunt firme mici spre medii. Cele din Seini sunt din această categorie şi au în medie cam 18.000 de capete de pasăre. În Maramureş sunt şi alte firme mai mari, de exemplu la Băseşti este o firmă care e cam de trei ori mai mare decât cea din Seini.
Medicul băimărean ne-a explicat de unde a plecat gripa aviară în această parte de continent.
„Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, dar se ştie că primul focar a fost în Polonia, după care Slovacia, şi apoi Ungaria. Din pă­cate, am urmat noi. Dacă te uiţi pe hartă se vede linia dreaptă a extinderii focarelor. Virusul se propagă şi pe cale aero, dar şi pe cale digestivă. Păsările sălbatice sunt considerate principalul vector, dar nu este exclus nici omul. Întotdeauna omul este implicat, ca şi vector, în vehicularea virusului. De aceea am transmis la toate primăriile din judeţ măsurile de biosecuritate care trebuie respectate în exploataţiile populaţiei. Adică, nu trebuie lăsate păsările afară. Trebuie ţinute închise, să nu aibă contact cu păsările sălbatice. Nu trebuie să exis­te acces la luciurile de apă, să cum­pere furaje doar din surse cunoscute, să anunţe orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate la pasăre, medicul veterinar. Am transmis primăriilor să mediatizeze aceste cerinţe, dar fără a panica populaţia”, a spus medicul băimărean.

Liviu Sima ne-a spus şi data la care s-a primit notificarea de la firma în cauză.
„Notificarea o avem din 8 ianuarie. Notificare scrisă de către agentul economic. În momentul în care a observat că este în creştere curba mortalităţii, se permite un procent mic de mortalitate, când a văzut că explodează curba mortalităţii a venit şi ne-a notificat. A conştientizat că ceva nu este în regulă!
Din data de 9, găinile nu au mai avut ouă. Ne-a pus la dispoziţie lista cu magazinele cu care a avut activităţile economice. I-am contactat pe toţi. Nimeni nu mai avea, de mult, ouă la vânzare. Noi am acţionat rapid şi prompt pentru a evita orice posibilitate de răspândire!”, a mai spus medicul băimărean. Acesta ne-a explicat că, după notificarea primită, probe de la societatea în cauză au fost trimise de urgenţă la Bucureşti, la Laboratorul specializat. În data de 14 ianuarie s-a trimis în Maramureş rezultatul oficial că este vorba de gripă aviară. La nivel judeţean s-au luat măsurile care s-au impus în astfel de situaţii.
Pe de altă parte, Autoritatea Naţio­nală Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor a informat că, încă din faza de suspiciune, au fost luate măsurile legale, inclusiv cele comerciale, ouăle aflate în stoc fiind sechestrate în vederea incinerării. Din punct de vedere al pieţei ouălor de consum, această situaţie din Maramureş nu poate afecta foarte mult întrucât numărul păsărilor aflate în focar şi în zonele de protecţie şi supraveghere este foarte mic. În prezent, autorităţile statului sunt mobilizate pentru izolarea focarului şi aplicarea măsurilor specifice pentru a opri extinderea bolii şi la alte ferme. Dacă lucrurile decurg normal, în circa 21-30 de zile focarul de gripă aviară se va stinge şi lucrurile vor reveni la normal, au anunţat autorităţile de la Bucu­reşti.
Potrivit acestora, izolarea acestui focar de gripă aviară de restul ţării se poate face mult mai uşor deoarece focarul este într-un judeţ de graniţă.
Miercuri, România a raportat Orga­nizaţiei Mondiale pentru Să­nă­tate Animală (OIE) descope­rirea focarului de gripă aviară H5N8 la ferma de păsări din Maramureş, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5N8 des­coperit în România în ultimii trei ani, a transmis Reuters.
Virusul a ucis 11.190 de păsări, dintr-un efectiv de 18.699 de pă­sări existent la ferma din Mara­mureş, restul păsărilor fiind eu­­ta­nasiate.
Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt pa­togenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mon­dială pentru Sănă­tate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoar­te de evoluţie.
Săptămâna trecută, Autoritatea Na­ţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea, la nivel naţional, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România, după ce Comisia Euro­peană a informat despre evoluţia unui număr de 9 focare de gripă avia­ră, cu subtipul H5N8, înalt pa­togenă, care evolua în Polonia.

Luni, Autoritatea Sanitar Veteri­nară din Ungaria (NEBIH) a anun­ţat că virusul H5N8, o tul­pină a virusului de gripă aviară, a fost descoperit la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom-Esztergom, nord-vestul Ungariei, iar miercuri a fost descoperit acelaşi virus la o fermă de gâşte din apropiere de oraşul Leta­vertes, estul Ungariei, la aproximativ 35 de kilometri de Oradea.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.