Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Grevă de avertisment în mai multe spitale din Maramureş
Miercurea trecută a fost grevă de avertisment în spitalele din ţară. Personalul medical cere condiţii mai bune de muncă, dar şi salarii mai mari.
Miercuri dimineaţa, între orele 08:00 şi 10:00, în mai multe unităţi spitaliceşti din judeţul Maramureş, a fost grevă de avertisment. Personalul medical a tras încă un semnal de alarmă cu privire la situaţia din domeniul sănătăţii. Dacă nu se va găsi o soluţie favorabilă la revendicările sindicaliştilor, aceştia sunt decişi să declanşeze greva generală în 31 octombrie. „Faptul că greva Sanitas, conflictul Federaţiei Sanitas care azi a ajuns în această etapă – a grevei de avertisment – şi Doamne-fereşte să trebuiască să ajungem în etapa următoare a grevei generale, programată pentru 31 octombrie, acest protest a reuşit să reunească nu doar personalul medical nemulţumit, ci deopotrivă managerii instituţiilor de sănătate, de ocrotire socială, de asistenţă socială.
Toţi întâmpină aceleaşi probleme pentru că problema socială, problema frământărilor salariale, nemulţumirea personalului se traduce într-un deranj generalizat pe care greu îl poate gestiona un administrator al unei instituţii cu 2.000 de angajaţi”, a spus preşedintele Sanitas Maramureş, Mircea Ciocan. În grevă a intrat şi conducerea Spitalului Judeţean.
„Am decis să intrăm şi noi în grevă, conducerea spitalului, alături de voi, pentru că spuneam de fiecare dată, este foarte uşor să elaborezi ordonanţe şi directive atunci când nu ai lucrat o zi într-un spital, când nu ai stat o zi la patul bolnavului, când nu ai tremurat o zi că se poate întâmpla oricând ceva. Şi atunci de ce nu? Pentru că exact ceea ce vă doriţi voi ne dorim şi noi ca şi conducere pentru că atunci când există pace socială, lucrurile pot fi mult mai uşoare”, a precizat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Sorina Pintea.
Peste 100 de asistente şi infirmieri de la Spitalul Judeţean Baia Mare au întrerupt lucrul în această dimineaţă, dar activitatea unităţii spitaliceşti nu a fost afectată.