• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 27 Octombrie , 2008

Greva cu mainile inghetate, la Dragos Voda

Elevi cu rezultate de exceptie la invatatura au fost catalogati drept „vandali” de catre directorul Colegiului National „Dragos Voda” din Sighetu Marmatiei. Atitudinea ostila a directorului a fost cauzata de „impertinenta” copiilor de a se plange ca nu pot invata in frig. Instalatia de incalzire din liceu a fost facuta de firma sotiei directorului. Timp de aproape o saptamana, elevii unei clase de elita din Colegiul National „Dragos Voda” Sighetu Marmatiei au fost tinuti, la propriu, la racoare. „Impertinenta” copiilor de a se plange conducerii liceului ca le este frig a fost rasplatita de director cu o atitudine de vataf. Profesorii, parintii si elevii se tem sa comenteze episodul, insa, in Sighet, nicio „minune” nu se face nestiuta. Tocmai pentru a-i feri pe cei care ar putea avea de suferit ca povestea a „rasuflat in presa”, am obtinut informatiile de la cei implicati indirect in problema. Mai multi oameni ne-au spus exact aceleasi lucruri, astfel incat nu avem dubii ca asa s-a intamplat. Cu putin tact si responsabilitate din partea conducerii Liceului Dragos Voda s-ar fi putut evita o asemenea situatie ce a facut sa „vuiasca” Sighetul. Mai exact, cand s-a pornit instalatia de incalzire in liceu, s-a constatat ca in trei sali de clasa de la etajul doi, incalzirea nu functiona. Baiul este ca timp de aproape o saptamana lucrurile au ramas neschimbate. Elevilor nu li s-a parut corect ca in timp ce colegii lor cu clase la etajul inferior puteau sta in maneca scurta, ei sa invete la 10 – 12 grade. Asa ca, elevii clasei XI-B s-au revoltat si au facut greva. „Copiii s-au organizat singuri sa se revolte. Ei erau nervosi ca era frig in sala de clasa. In scoala s-a dat caldura, iar la ei nu. Ultimele clase de la etajul II nu aveau deloc caldura. La etajul I era cald, copiii puteau sta in tricouri. Ei nu s-au revoltat pana nu s-a dat deloc caldura in scoala. Luni, s-a pornit caldura in liceu. Marti, nu a fost caldura in clasa lor. Copiii au plecat din clasa lor, au cautat o alta sala libera incalzita, ca sa faca ore. Asa ca nu se poate spune ca elevii au gasit pretext sa plece de la ore. Miercuri, au plecat de la ore, iar joi situatia incalzirii a ramas neschimbata. Asa ca elevii s-au adunat in fata directiunii, sa se revolte. A fost un elev sa vorbeasca cu directorul, iar directorul l-a dat afara”, ne-a spus, sub protectia anonimatului, un sighetean care cunoaste detaliile povestii. In loc sa gaseasca imediat solutii, directorul Ioan Berci s-a multumit sa-i catalogheze pe elevi drept „vandali”, ba, mai mult, in sedinta cu parintii a aratat cu degetul spre liceeni, cum ca „au vandalizat liceul”. Sighetenii spun ca directorul a reactionat in felul acesta pentru ca nu suporta niciun fel de critica la adresa lucrarilor executate de firma Bercadria, firma ce apartine sotiei lui. Aceasta firma a executat lucrarile la instalatia de incalzire a liceului. Atitudinea ostila a directorului este cu atat mai nejustificata, cu cat elevii care si-au permis „luxul” sa faca greva au rezultate deosebite la invatatura: 15 elevi au media peste 9.50, 14 au medii intre 9 si 9.50 si un singur elev are medie intre 8 si 9. Directorul a tinut-o pe-a lui, ca elevii sunt cei care au stricat caloriferele, inclusiv in momentul in care i-am cerut si noi parerea. Evident, iritat, directorul Ioan Berci a spus: „Nu a fost niciun bai. Au fost ceva probleme cu blocajul la ceva robineti acolo pe coloana. Careva dintre copii a blocat robinetii de la aripa lor si pana am gasit… Deci, probabil tot dintre copii au fost. Nu stiu amanunte, pentru ca erau blocati robinetii. I-am gasit si gata. Normal ca acum este caldura. Este singura scoala din oras unde e caldura de cand se face frig. Deci, nu-i problema de caldura la noi. Si n-a fost niciodata. Deci, nu exista niciun scandal. Astea-s baliverne sau inventii sau barfa. Deci, o fost chestia asta, cineva, probabil, a blocat ceva robineti, dar, probabil, tot dintre elevi…” Obisnuit probabil sa dea ordine, Berci si-a varsat naduful si pe noi: „Ca i-am catalogat pe copii drept «vandali»? Deci, nu discut subiecte de astea telefonic, bine?! Si nu-i o chestie de presa, da?!”. Pentru ca nu el decide ce este subiect de presa, i-am amintit ca instalatia de incalzire care a dus la greva elevilor, este „opera” firmei sotiei lui: „Aaaa, pai astea s-au facut in 1999-2000, cand s-a facut incalzirea. Dar au trecut 8 ani de atunci. Exact, firma e a sotiei mele, dar n-am fost eu director atunci. Lucrarile s-au finalizat in iarna, spre 2000. Incalzirea functioneaza de atunci. In acest an, s-a dat drumul la incalzire luna trecuta, si o coloana era blocata: mergea tur si nu mai mergea retur. A trebuit sa vedem unde sunt defecti robinetii. In sala respectiva nu a fost caldura. Dupa ce am aflat unde-i blocata coloana, am deschis si totul e in regula. De ce a durat problema mai multe zile? Pai, sunt 400 si 11 calorifere in scoala. Nu urca pe ramura lor caldura, sala lor si cele doua sali pe colt”. De parca trebuiau verificate toate cele „400 si 11 calorifere” din scoala, in conditiile in care doar in trei sali nu functionau… Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.