• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 27 Mai , 2013

Greu de condamnat

Teoretic, eradicăm corupţia. Teoretic, înfierăm, cel puţin la televizor, opinia publică împotriva poliţiştilor care se vând pe napolitane, bani sau cauciucuri. Practic, din tot tăvălugul „stârpirii corupţiei” în MAI, în Maramureş au rămas doar 3 persoane puse sub învinuire şi niciun condamnat.

 
 

Corupţia din Ministerul Administraţiei şi Internelor a devenit “duşman al poporului”. Cel puţin oficial şi Teoretic. Ofiţerii care iau şpagă pentru permise, înlesniri de dosare sau pentru a închide ochii la infracţiuni sunt arătaţi cu degetul, iar statul ne asigură că pentru ei nu există nici “milă, nici îndurare”. Practic, întregul circ nu are decât rolul de a prosti pe proşti şi de a ne convinge că se lucrează împotriva corupţiei.

Nu demult, Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Cluj au dispus trimiterea în judecată a unui ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş pentru trafic de influenţă în formă continuată. Procurorii l-au acuzat că, de un an, ofiţerul a pretins şi primit bani de la diferite persoane denunţătoare: 300 de euro, un ceas, 4 cauciucuri cu jante, un radiocasetofon cu TV încorporat. Pentru acestea, ofiţerul trebuia să intervină pe lângă un alt caz, ca să urgenteze cercetările într-un dosar. Ca şi cazul ofiţerului de la Combaterea Criminalităţi mai sunt alţi 30 de ofiţeri în Maramureş. Numai din 2012 încoace. Totuşi, niciunul nu a fost încă condamnat.

 

Într-un răspuns semnat de ministrul Radu Stroe şi transmis deputatului Cornelia Negruţ ca răspuns la o interpelare pe această temă, se arată că în perioada 1.01.2012-1.04.2013: la nivel naţional au fost cercetate 2845 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost puşi sub învinuire 477 şi condamnaţi, 323. În Maramureş au fost efectuate cercetări cu privire la 31 de persoane din cadrul MAI, numai 3 adică sub 10% au fost puşi sub învinuire şi niciunul nu a fost condamnat.

În acest caz, înseamnă că cineva greşeşte: fie Direcţia Generală Anticorupţie nu-şi face bine treaba, nu instrumentează bine dosare şi cercetează persoane nevinovate, ceea ce înseamnă că se comite un abuz, fie instanţa nu condamnă vinovaţii. Cert e că anticorupţia se combate doar la televizor. Adică deloc.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.