Gravitatia lui Paler

Ultima perioada a vietii si-a petrecut-o printre carti si molii, carora le tinea conferinte, langa masina de scris pe care o considera o prelungire a trupului sau, calculatorul nefiind pentru el decat un reprezentant al progresului stiintific „insotit de regresii interioare”. Si de regresii interioare nu avea nevoie, pentru ca, necrezand in viata de apoi, se temea de moarte. Nu credea ca doamna cu coasa o sa-l caute la doar optzeci de ani, altfel nu l-ar fi gasit acasa. Nu de alta, dar credea in decenta obiceiului batranilor din Insulele Fiji, care se duc sa moara in padure. „E mai placut sa mori departe de societate”, zicea, de parca si-ar fi facut un obicei din a muri macar o data pe saptamana si, devenit specialist in trecerea in nefiinta, ar fi putut sa stie cum e mai bine sau mai rau sa mori. Cu toate ca l-a considerat pe Dumnezeu ca fiind falimentul ratiunii sale, nu s-a temut de el, ci mai degraba de absenta lui. Poate fragilitatea sentimentului religios a facut ca toate certitudinile sale, putine ce-i drept, sa semene cu hainele ciuruite de molii. A trait cu o luciditate dureroasa sentimentul ca lumea se imparte in doua jumatati: pe una n-a inteles-o si pe cealalta nu a aprobat-o. A iubit Italia, tara pe care a cunoscut-o bine, Spania, taram pe care nu l-a vazut niciodata, tocmai pentru a nu-si pierde iluziile, si Romania, chiar daca a fost consternat de faptul ca poporul roman a acceptat si a consfintit faptul ca „s-au gasit atatea canalii care s-au repezit sa faca averi nemarginite si sa faca demagogie pe tema democratiei la noi”. A fost indragostit de mitologia greaca, regretand ca omul a iesit din timpul mitologic si a intrat in timpul istoriei. A repetat mereu ca indura istoria pentru ca nu o poate face si ca, fiind inhibat in sine, nu a prea trait istoria. Nu s-a ferit sa spuna ca iubeste viata, iubire pe care o considera singura sa jumatate de sansa, chiar daca avea convingerea ca „nu exista pustiu, doar neputinta noastra de a umple golul in care traim”. A trecut prin perioade de delir al lecturii, motiv pentru care a stiut multe lucruri, din multe domenii. Filozofia l-a invatat ca un om bogat nu este cel care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin. N-a indragit fizica prea mult, pentru ca stia ca „din cauza gravitatiei ne intoarcem si noi in pamant”. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro