Goya, pictorul marilor dureri ale lumii

Goya si-a facut intrarea in scena intr-o vreme in care pictura spaniola trecea printr-o acuta criza, cand ea nu mai cunoscuse de la Velasquez nici un artist in stare s-o reprezinte cu demnitate. Afirmandu-se, el avea de restabilit prestigiul uneia dintre cele mai stralucite scoli artistice, scoala care daduse omenirii pe El Greco, Zurbaran, Murillo si Velasquez. Opera lui Goya, pe cat de vasta, pe atat de complexa si contradictorie, iar adesea ezoterica si plina de mister, refuza formulele prestabilite. Inegal cu el insusi din punct de vedere calitativ si deconcertant prin mobilitatea cu care si-a schimbat necontenit maniera, stilul, viziunea, tematica, trecand usor de la intuneric la lumina, de la tristete la bucurie, de la cruzime la tandrete, de la demonic la angelic, Goya ramane totusi, in trasaturile definitorii ale operei sale, acelasi pasionat cercetator al omului - pictorul marilor bucurii si dureri ale lumii. In capitala Spaniei Francisco José Goya y Lucientes s-a nascut la 30 martie 1746, la Fuendetodos, un catun neinsemnat aflat aproape de Saragosa. Studiile primare si le-a facut la Saragosa, frecventand cativa ani o asa-zisa Escuela pia - o scoala religioasa pe langa o manastire. Legenda spune ca staretul manastirii l-a vazut pe Francisco desenand pe peretii manastirii si i-a indemnat pe parinti sa-l lase sa-si urmeze inclinatiile spre arta. Pentru cativa ani Goya a fost ucenic in atelierul unui pictor mediocru. A calatorit la Madrid si Roma, a revenit la Saragosa si s-a stabilit in cele din urma la Madrid. Goya a luptat din rasputeri sa-si croiasca un drum, visand sa-si faca o situatie si sa cucereasca putina glorie, dar a suferit doar esecuri. Dupa o noua calatorie in Italia, prin 1770-1771, a inceput sa primeasca comenzi, s-a insurat, si-a facut relatii si a obtinut primele succese. Cu toate acestea, nimic, nici un semn nu-l prevesteste pe Goya de mai tarziu in primele lucrari, iar cei mai exigenti dintre cercetatori pretind ca daca n-ar fi trait decat 45 de ani, n-ar fi imbogatit cu prea mult pictura spaniola. La recomandarea cumnatului sau, a fost angajat sa picteze o serie de cartoane destinate tapiseriilor realizate de manufactura regala de la Santa Barbara. Scene dulceag idilice, feeriile cu personaje amintind pe cele de opereta revin in cartoane pana in 1791, an in care a incetat sa mai raspunda solicitarilor manufacturii de tapiserii. In cartoane (s-au pastrat 43), Goya a gasit pentru prima data camp deschis fanteziei sale debordante, instinctului pentru culoare, pentru planurile ordonate decorativ. Incontestabil, secolul al XVIII-lea a manifestat inca de la inceput si nu numai in Spania, ci si in arta franceza si cea venetiana, o mare predilectie pentru carnavaluri si serbari campestre. Goya a redat jocuri aristocratice, serbari, plimbari si scene galante. Celalalt Goya Goya s-a manifestat sporadic si in pictura religioasa, dar picturile sale din biserici si capele erau terne, sterse, stangace, lipsite de fiorul religios, ca si de cel artistic. Nimic nu-l anunta pe monumentalistul de larg suflu epic, teribilul creator de viziuni teratologice. Nici primele portrete nu par sa fie realizate de mana unui viitor mare maestru. Au urmat lucrari prestigioase in care nu stim ce sa admiram mai intai: inventia in compozitie, gratia gesturilor, verva novatoare, euforia vitala, pasiunea comunicata executiei prin iuteala tusei, delicatetea tonurilor sau bogatia coloritului plin de seductie. La comanda unuia dintre protectorii sai, ducele de Osuna, a acoperit vila acestuia cu panouri decorative. Cu panourile din villa Alameda, unde apare deja o alta lume decat cea galanta, prima perioada a cretiei marelui artist spaniol se precipita spre sfarsit. In curand feeria a disparut, iar viata a capatat pentru Goya culori de doliu funerar. Coloritul clar, luminos, argintul sidefiu s-a pastrat doar in portrete. Fericitul si surazatorul Goya, curteanul, artistul oficial insetat de glorie, de bani si de favoruri s-a retras de pe scena artei spaniole pentru a o lasa libera celuilalt Goya, cantaretul marilor dureri ale lumii, cautatorul de adevar, insetatul de justitie. Fantezii demonice Sufletul sau s-a descatusat in urma unei nenorociri care l-a lovit pe artist, trezindu-l ca dupa un vis frumos la cruda realitate. Goya a ramas surd. Nenorocirea a venit in urma unei maladii grave care a izbucnit in 1792, cand Goya se afla la Cadix si, cu unele perioade de remisiune, surzenia l-a haituit toata viata, minandu-i sanatatea, moralul si robustetea. La inceput, surzenia a fost partiala. Ea s-a agravat insa cu timpul si, dupa calatoria la San Lucar, in 1797, unde artistul o insotise pe ducesa de Alba, a devenit absoluta. In mintea lui Goya au navalit hauri adanci populate de zgomote nedefinite si de inchipuiri. Goya a devenit retractil, banuitor, irascibil. Surd, cu imaginatia bantuita de viziuni infernale, Goya a descoperit adevarata fata a Spaniei. A inceput sa prinda chip un univers de cosmar populat de fiinte fantasmagorice, de monstri, de vrajitoare, un univers in care, cazut victima, omul este urmarit cu o perseverenta diabolica. Primele roade produse ale imaginatiei sale fecundate de raul ce i se dezvaluie pretutindeni acut si exacerbat, au facut parte dintr-o suita de tablouri asa-zise „de cabinet”. Sunt opere zguduitoare, creatii ale unui om nefericit, in care dramele umane apar in toata maretia lor atroce. In aceste lucrarile de mici dimensiuni incepe sa-si faca simtita prezenta spectrul groazei sub care traieste poporul sau („Judecata Inchizitiei”, „Procesiunea flagelantilor”, „Casa de nebuni”). Pentru o vreme, Goya a parut sa depaseasca criza sufleteasca. A inceput sa primeasca din nou comenzi si a devenit pictorul monden cel mai solicitat. Legendele vorbesc chiar despre o legatura cu ducesa de Alba care i-ar fi pozat pentru „Maja vestida” si „Maja desnuda”. Mort in Casa Surdului Dupa 1820, boala si criza sufleteasca au devenit acute. Izolat de multa vreme de lumea sunetelor, artistul s-a izolat si fizic la o proprietate pe care o cumparase pe malul Manzanaresului, devenita pentru posteritate „Casa Surdului”. Aici s-au nascut cele mai puternice opere. Cosmarul si halucinatiile au devenit oaspetii sai frecventi. Cei mai multi cercetatori au considerat suita pictorului din „Casa Surdului” fantezii demonice, produse onirice ale irationalului, halucinatii, un cantec inepuizabil al tenebrelor, veritabila filozofie a absurdului si a disperarii. La 16 aprilie 1828 s-a stins din viata, la 82 de ani. A fost inmormantat in cimitirul manastirii din Bordeaux si abia in 1899 tarana lui a fost dusa in Spania si ingropata sub cupola bisericii San Antonio de la Florida. Caracter de diavol si inima de inger Daca ar fi sa se dea crezare legendelor create cu o impresionanta fantezie pe seama sa, poate principala trasatura ce s-ar desprinde ar fi aceea a unui personaj foarte pitoresc si aventuros, ceea ce nu este cu totul inexact. A urat ipocrizia, silnicia, tirania si tot ce injoseste omul, stirbindu-i demnitatea. Cu aceeasi patima a iubit natura, obiceiurile poporului, viata cu placerile ei mari si marunte. I s-a putut reprosa infidelitatea in casnicie, cinismul in unele imprejurari, lipsa de scrupule aratata in tradarea stapanilor, accentele de mizantropie, caracterul capricios si galcevitor, in general. De fapt, Goya a avut structura fizica si sufleteasca a omului din popor. A fost un adevarat taran aragonez, un baturro, „aspru, energic, incapatanat, cu un caracter de diavol si o inima de inger”, cum l-a definit lapidar si plin de admiratie servitorul sau, un batran gradinar care l-a slujit pana la moarte. „Capriciile” lui Goya Activitatea de gravor si grafician a lui Goya a fost prodigioasa ca volum, uimitoare sub aspectul varietatii tematice, neintrecuta ca originalitate. Prima gravura a realizat-o in 1778: „Orb cantand”. Goya a fost influentat de gravura iacobina din Franta contemporana lui, precum si de folclorul spaniol (basmele, povestile cu vrajitoare si tapi) arta populara si literatura spaniola culta. „Capriciile” reprezinta o serie de 42 de gravuri cu un puternic caracter de pamflet. Adulterul, coruptia, vrajitoria, abjectiunile, proxenetii, inaltii demnitari, calugarii, prostitutia, cupiditatea, sarlatania si prostia gasesc in Goya un acuzator implacabil. Perenitatea acestor opere si valoarea lor estetica exceptionala sunt asigurate de inalta maiestrie a executiei, Goya stapanind pe deplin tehnica gravurii pe metal. Pentru a nu fi acuzat de Inchizitie, Goya a daruit aceste gravuri regelui Carol al IV-lea. Acesta le-a primit si a acordat, ca recompensa, o bursa de 12.000 de reali pentru fiul artistului. Despre Goya, un Dante iberic * Baudelaire: „Marele lui merit consta in crearea unui monstruos neverosimil. Monstrii lui Goya se nasc viabili, armoniosi. Nimeni n-a indraznit mai mult decat el in sensul absurdului posibil. Toate aceste zvarcoliri, aceste fete bestiale, aceste schimonosiri diabolice sunt patrunse de umanitate.” * Lionello Venturi: „Dupa cum poezia antica isi avea obarsia in Homer, tot astfel pictura moderna incepe cu Goya.” * André Malraux: „Asa cum aveau sa o faca romanticii, sufletul sau incarcat de eresuri, de simboluri si de obsesii a redescoperit poezia.” * Claude Roy: „Din opera lui Goya, daca o smulgem imprejurarilor, fulgerelor impletite ale bolii si revolutiilor, ale iubirilor si masacrelor, nu mai ramane decat o ghicitoare sublima, o serie de rebusuri cu accente demente si superbe. Goya nu era pur si simplu un nebun inspirat care dadea (in alb si negru) cu tifla lui Dumnezeu si oamenilor, sgariind piatra gravorului cu halucinatii fara cap si coada... Daca majoritatea operelor lui Goya se detaseaza pe un fundal abstract de umbre si ziduri, ceruri pustii sau inchisori cu lumina palida, nu inseamna numaidecat ca geniul sau ar fi lipsit de orizonturi.” * Vasile Florea: „Este greu, desigur, de precizat in ce masura Goya a fost un Dante iberic, sau in ce masura spiritul sau profund iconoclast s-a apropiat de spiritul iluminismului francez. Se poate afirma cu certitudine insa ca el a fost oglinda vie a Spaniei timpului sau pe care, supunand-o unei severe cenzuri, a imortalizat-o in dramatica ei zbatere spre lumina si libertate.” Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro