Ghidu’ băimăreanului la New York / Baia York (VI)

O nouă zi, noi obiective de vizitat şi cu lecţiile învăţate. Fiind hotărât să vizitez Statuia Libertăţii, sunt mai matinal decât de obicei, iar în drum spre metrou mă arăt foarte interesat de o cană mare de cafea şi prăjituri. De această dată nu am mai pierdut timpul pe drum şi am mers direct la o căsuţă din interiorul unui fost fort. Biletul pentru statuie este 18$ pentru adulţi, preţ care include doar transportul cu vaporul până pe insuliţă.

După o scurtă verificare de genul celor din aeroport, îmi iau ghiozdanul în spate şi aştept să acosteze vaporaşul. Urc în vârful lui, pentru a fi sigur că văd totul. De multe ori în această excursie mi-am propus să mă îmbrac mai gros, dar acum regretam cu adevărat că n-am făcut-o, datorită vântului care nu mă lăsa să mă bucur de privelişte.

După nu mai mult de 20 de minute ajung să ating pământul de pe insulă. Privesc în sus, iar statuia mă trata cu spatele, aşa că am decis să nu îi acord atenţie pentru început. La margine se vedea Manhattanul, cu al său skyline format din formele arhicunoscuţilor zgârienori. Mă opresc să fac nişte poze când aud un grai cunoscut, dar cu un accent diferit. Doi români, proaspăt ajunşi pe insulă, se căutau de monede pentru binoclu, poziţionat foarte tactic pentru a atrage turiştii. Le dau eu moneda de care aveau nevoie în schimbul unor poze.

O iau uşor la pas în jurul statuii citind interesat diverse informaţii, când, de deasupra mea, mă simt urmărit. Privesc şi eu în sus şi acea doamnă, care stă liniştită cu mâna amorţită de vreme se uita în zare. Sunt sigur că nu o interesa nici prezenţa mea şi nici a celorlalţi 1000 de turişti care îi băgau bliţul în ochi, şi se învârteau în jurul ei ca nişte purici.

Mai mult din curiozitate, intru în magazinul de cadouri şi încerc să nu dărâm nimic cu ghiozdanul. Iau o pauză la o masă din exterior cu panoramă la cocul mândrei doamne. Pentru a putea urca sus, trebuiau făcute rezervări cu ceva vreme în urmă, lucru care nu s-a întâmplat dar pe viitor… cine ştie.

Înapoi pe vaporaş, de această dată fix în bot, înapoi la răbdat de frig. Ajuns cu picioarele pe pământ mă aşez pe o bancă, la doar câţiva metri de locul de parcare a bărcii. Ferry după ferry, mă uit la turişti care vin şi pleacă  fără încetare.

Statuia Libertăţii – checked. Este rândul memorialului, locul celor două turnuri gemene care au fost dărâmate în urma atacului terorist din 11.09.2001. Locul a devenit un memorial, 9/11, spaţiu foarte sensibil pentru mulţi americani, transformat în adevărată atracţie turistică. Cele două turnuri au devenit un fel de fântâni arteziene, înconjurate de muzee, spaţii verzi şi monumente. Am decis că merită să petrec puţină vreme în acest loc încărcat de atâtea evenimente tragice. Un angajat să se plimbe cu coşul de gunoi se asigură că nu există şansa să se petreacă un alt atentat.

După vreo oră am decis că este timpul unei mese calde şi a shoppingului. Visul oricărui cumpărător cu bani este 5th Avenue, fiind considerată una din cele mai scumpe şi bune locuri de cumpărături din lume, aşa că nu strică să îmi clătesc ochii prin vitrine.

Ajung acasă obosit, după o zi plină, dar cu papuci noi. Din păcate nu de pe 5th, dar mai mult decât perfecţi.

Următoarea zi era ziua maratonului prin Central Park.

Proaspăt trezit, într-o dispoziţie de zile mari şi pregătit să străbat distanţe lungi pe jos, pornesc spre renumitul parc. Mă opresc la McGee, pentru fanii serialului „How I Met Your Mother”. Îl recomand cu mare drag, fiind locul după care este inspirat barul din serial şi, ca un bonus, au şi mâncare bună.

Mai departe, Central Park, cu trăsurile la intrare, cai plictisiţi şi vizitii în căutare de clienţi. La intrarea în parc am primit o hartă cu locuri de vizitat şi trasee de urmat. O bag în buzunar şi o pornesc pe cont propriu. După nici 10 minute, găsesc un patinoar, aşa că îmi permit să mă relaxez uitându-mă la patinatori.

Pornesc mai departe, de această dată cu harta în mână. Nu vroiam să mă plimb în cercuri. Am realizat că nu este parcul cu care eram eu obişnuit în Baia Mare sau în Cluj. Umblam de ceva vreme şi în permanenţă apărea ceva nou la următoarea cotitură, fie un muzeu, o grădină zoo, un castel în vârf de deal, un monument, o statuie, un lac, sau o întreagă armată de veveriţe mai mult decât pregătite să stea nemişcate la vederea aparatului de fotografiat. După un alt colţ mă aşteaptă Alice în Ţara Minunilor.

O statuie şi un cuplu cu ceva aparat de făcut muzică, în miniatură şi cu nişte versuri de neînţeles, care reuşea să te ducă în acea lume nebună fără sens din poveste. Pas cu pas, străbat o parte din parc, deşi sunt convins că mai mult de 70% nu am văzut din el.

Central Park – checked. Următoarea destinaţie: Chinatown. Un loc plin de mister, evenimente dubioase şi numai bun de povestit - cel puţin aşa mi-l imaginam eu până să ajung acolo. Pentru pasionaţii de fructe ciudate, mâncare de stradă, ingrediente ciudate, magazine suspecte, mirosuri cu spectru larg şi multă lume este locul perfect. Eu m-am simţit extraordinar. Din acel moment nu am dorit să mănânc altundeva decât în acel orăşel. Am simţit nevoia să gust din fiecare produs, fie el comestibil sau nu… Oricum, urma să aflu.

Alte zile pline, care îmi aduc zâmbetul pe faţă când îmi amintesc de ele. Ajung acasă, şi iar privesc lung pe geam. Devenise un tic fără un scop.