Ghidu’ băimăreanului la New York / Baia York (I)

Secunda doi – lipseşte un bagaj. Secunda trei, fluturii de panică i-au naştere în stomac. Secunda patru, realizarea faptului că ai ajuns după 10 ore de zbor şi multe altele pierdute prin aeropoarte, în New York. Momentul aşteptat, gândit şi pregătit cu luni înainte, moment care te face să realizezi ce mică este lumea şi ce poţi realiza dacă se iveşte ocazia, furat de un eveniment banal. Secundele ce au urmat nu mai contează, oboseala s-a instalat şi s-a dat de urma bagajului, undeva în celălalt capăt al lumii. Am ieşit din aeroport cu un zâmbet obosit pe faţă şi cu promisiunea că bagajul va ajunge în faţa casei în maxim 24 de ore.

Uşile glisante ale aeroportului J.F. Kennedy se deschid şi ochii îmi fug în sus. Acele secunde rămân în memorie. Acel moment care îţi atestă faptul că ai nimerit unde trebuia, care îţi fură privirea şi respiraţia şi rămâi uluit de imaginile care i-au naştere, dar de această dată nu în faţa televizorului. Priveam, nu mă puteam opri, cu fiecare clipită realizam ce minuscul sunt, Inspir cu greu, expir mai rar.

Trebuie să îmi revin, trebuie să ajung la cazare. Am nevoie de transport şi pentru asta taxiul mă va stoarce de bani. Varianta care există în marea oraşelor mari şi care am folosit-o este Uber. Transport personal, comandat printr-o aplicaţie telefonică, unde îţi poţi alege şoferul şi maşina şi te anunţă cât te va costa. Prima călătorie îţi oferă un discount substanţial şi totul este făcut cu ajutorul contului de PrePay, nu este nevoie să ai bani cash.

Comand o maşină, primesc confirmarea comenzii şi numărul maşinii care urmează să mă ducă până la apartament. Nu pierd secundele şi mă holbez ca un băimărean la misterioasele lumini care mă înconjoară. Nu au cum să fie clădiri, sunt prea mari, pentru ce ai nevoie de asemenea giganţi? Este adevărat, mai mult de 10 etaje îmi supără privirea. Aud un claxon din spate şi un personaj de culoare, zâmbăreţ făcea cu mâna. Se dă jos şi bagă un bagaj în portbagaj, eu verific numărul de înmatriculare. „Atâta tot?” Râd în sinea mea, fluturii au dispărut şi doar acea secundă conta.

M-am urcat într-o limuzină neagră cu scaune de piele care urma să mă plimbe 45 de minute până în faţa casei. Aveam timp să îmi acomodez ochii cu etajele de la 11 în sus şi să savurez momentul. Mă gândeam la restul grupului din Baia Mare, Andra Dascălu, Paula Sopoian, Evelyne Cuşner, Iulia Ciolte, Giorgiana Balaj, Tudor Rus, Daniel Orza, Dan Ungureanu şi Adrian Dan Pop, delegaţia Rotaract TEAM Baia Mare, cu care am mers la Naţiunile Unite.

Revin la personajul nou cunoscut, vorbăreţ, vorbeam în reprize pentru a mă asigura că nu ratez nici o lumină, scânteie sau girofar din câmpul vizual. Schimbăm multe informaţii, el pentru a afla cine suntem, nu că l-ar interesa dar nu mă poate lăsa în linişte. Şi eu mai de-ale locului, de la locuri bune de luat masa, cum Trump nu poate ieşi preşedinte sau ce văd în faţa ochilor. Am vorbit şi de mâncarea jamaicană, de unde era personajul de loc, cum el nu ştie să o gătească, am încercat să fac rost de reţete.

Ne oprim după 25 de kilometri. Mă uit în jur, cartier liniştit, nimic interesant, căutăm numărul casei, am şofer dotat cu lanternă. Pentru întregul drum, 45 de minute, două sticle de apă, plus schimbul de informaţii, am plătit 35 de dolari, sumă deloc impresionantă când vine vorba de transportul prin New York.

Privesc uşa, nesigur, scrie mare numărul, recuperez cheia din ascunzătoare. Pe drum am primit mesaj de la proprietar cu locul unde este adăpostită. Pentru astfel de călători cu buget limitat sau locuri mai exotice, cea mai potrivită variantă de cazare este prin AirBnB. Un site care îţi găseşte variante de închiriere a unei locuinţe pe ce perioadă se doreşte. Este cât se poate de sigur şi în astfel de locaţii nu pierzi timpul pe acasă, aşa că un dulap, patul şi acoperişul sunt suficiente. Găseşti cazare în toată lumea la preţuri bune.

Cu cheia în mână pornesc o bătălie crâncenă cu yala, care refuză să funcţioneze cum trebuie, nu deschide uşa spre dreapta. După miile de secunde care au trecut de când am ajuns în aeroport până în acest moment, când urcam scările spre apartament, s-au întâmplat atât de puţine, şi totuşi in creierul meu rula un episod dintr-un serial de comedie, filmat în New York. M-am tot gândit la un nume, “Viaţă de Baia Mare la New York”, “Baia York / New Mare”, “Ghidu băimăreanului la New York”.

Intru în apartament, verific împrejurimile, linişte completă. Uşa camerei mele era deschisă, nu mă aşteptam la mai mult. Patul pregătit, dulapul curat şi nimic spectaculos de văzut pe geam. Priveam îndelung pe fereastră, întuneric, mă gândeam că am nimerit un cartier mai liniştit, eram în Brooklyn, parcă trebuia să fie „oraşul care nu doarme niciodată”. Atunci, în prima seară nici nu ştiam cât m-au înşelat aceste gânduri.