Gheorghe Pop – 100

La 8 octombrie 2021, ctitorul învățământului superior maramureșean, profesorul Gheorghe Pop, ar fi împlinit o sută de ani. A fost cel care, prin prestația științifică și managerială, a înscris cu autoritate Maramureșul pe harta academică a României. Ni-l aducem azi aminte cu dragoste neștirbită și respectul cuvenit unui adevărat ziditor de școală, făuritor de minți luminate și caractere alese.

Dr. Teodor ARDELEAN

Ce minunate şi provocatoare sunt clipele în care simţi că nu-ţi mai sunt suficiente superlativele limbii române. Vrei să vor­beşti sau să scrii despre o persoană absolut deosebită şi constaţi cu surprindere că vocabularul general al limbii este sărac la acest capitol, iar uzanţele de combinare lingvis­tică reduse.
Este şi cazul de faţă. Personalitatea complexă a Profesorului Gheorghe Pop întrece în anvergură, altitudine şi amplitudine toate unităţile con­venţionale de măsură axiologice. În consecinţă, devine chiar foarte greu să găseşti „cuvântul” care să exprime „adevărul” pe potriva realităţii! Din acest motiv simplu panegiricul de faţă va uza de elemente din spectrul de rezo­nanţă interpersonal.
L-am cunoscut întâi din ecourile şi reverberaţiile operei sale de o viaţă, din relatările absolvenţilor Institutului Pedagogic sau Institutului de Învăţământ Superior Baia Mare, care duceau vestea despre lucrarea sa peste tot unde ajungeau să profeseze. Apoi, personal, în 1979, când am fost angajat la Ins­ti­tut ca director al Clubului stu­denţesc. Un om împlinit, dar plin de prospeţime în conceperea perspectivelor, activ permanent, însă nu lipsit de profunzimea medita­ţiei, sobru pentru a impune linia înălţimilor de atins, dar vesel şi disponibil pentru colegi şi studenţi, probabil cu scopul de a-i proteja de stresul firesc al zilelor, puternic pe poziţiile cheie ale activităţii didactice, dar şi în relaţia cu ministerul sau cu autorităţile locale, plăcut în dialog, fascinant în exerciţiul de conducere ... M-a cucerit definitiv, irevocabil şi iremediabil! Dacă valoarea socială a expresiei „Magister dixit” s-ar fi putut împroprietări, Profesorul Gheorghe Pop ar fi devenit cel mai bogat om din nord-vestul Româ­niei! Şi ce putea fi mai frumos decât să poţi să ai zilnic parte de un astfel de „maestru”!
L-am iubit din primele clipe de dia­log. Şi o iubire dintre acelea rare, nestăpânite uşor, care se aşază la inimă sub forma unei greutăţi pline de responsabilităţi şi asumări, ca o piatră de moară ce nu se erodează nici în măcinişul vremurilor.
Ca să fiu bine înţeles în dragostea mea autentică pentru Profesorul Gheorghe Pop o să mărturisesc aici câteva situaţii pilduitoare despre „rectorul rectorilor”!
Când cercetam, bunăoară, viaţa şi activitatea marelui bărbat al neamului românesc şi Părintelui Na­ţiei George Pop de Băseşti, din documentele vremii, spre a-l cu­noaşte şi a-i face cunoscută exemplara-i şi istorica-i viaţă, nu mi-l puteam închipui pe Badea George decât cu „chipul şi asemănarea” Domnului Profesor. Când rosteam discursuri publice de analiză contemporană în care ideea ducea spre „nevoia de personalităţi cardinale” şi-n vremurile noastre (şi, Slavă Domnului, viaţa mi-a dat numeroase astfel de ocazii, între ai mei sau în străinătăţi importante!), îmi sărea din sertarul de memorie al chipurilor aceeaşi imagine standard a Profesorului Gheorghe Pop. Când evocam propria-mi viaţă, nu spre o fragilă laudă de sine, ci mai ales spre a sădi copiilor sau tineretului „nevoia de modele”, pe ideea marilor bărbaţi care mi-au marcat devenirea, în listă Profesorul Gheorghe Pop stătea alături de aca­demicienii Constantin Daicoviciu, Camil Mureşan, Ştefan Pascu, Mircea Maliţa ... Când scriam des­pre ASTRA, pe filmul lucrurilor remarcabile înfăptuite, mitropolitul Andrei Şaguna, George Bariţiu, Timotei Cipariu, Vasile Goldiş şi alţi bărbaţi cu statură naţională parcă îşi întindeau aripile protectoare şi provocatoare în Lucrarea cea Mare a Limbii Române până spre vremurile noastre, căci în galeria figurilor ilustre ale celei mai ilustre construcţii de suflet a românilor premergătoare Academiei, dintre contemporani Profesorul Gheorghe Pop constituie un reper major şi un referenţial esen­ţial, bun de aşezat în icoana cea tainică a inimii bune.
Am fost alături atât în cele mai faste momente ale Domniei Sale, ca decan, prorector sau rector, cât şi în cele în care, ca un tribut plătit zilelor a trebuit să cedeze o porţiune de „teren” pentru a nu pierde „bătălia” în ansamblu. Şi am fost amândoi fericiţi, nu doar pentru rezultatele lui sau ale mele, ci mai ales pentru titlurile dobândite de alma mater băimăreană, pentru studenţii pe care-i îndrumam spre performanţe, pentru colegii care obţineau recunoaşteri oficiale ale muncii în mediul universitar.
Pe vremea când era Decan, mă deranja parcă şi faptul că li se spunea şi altora „domnule Decan”, de parcă acest titlu reprezenta o formă de Bene Merenti. Când a ajuns Rector mi se părea că Institutul e prea mic pentru un om atât de mare şi ulterior am aflat că nu doar eu păcătuisem în gândul acesta, ci şi celebrii Alexandru Graur, Gheorghe Bulgăr, Boris Cazacu, Alexandru Roseti, Ion Coteanu ... Când timpul a adunat lucrurile la o altă matcă şi am devenit pentru scurtă vreme „decan” la o altă universitate, Domnul Profesor mi-a stat alături cu toată deschiderea posibilă, fapt ce a determinat conducerea acestei universităţi să-l desemneze Doctor Honoris Causa.
Îi datorez mult şi multe. L-am avut şi mentor şi model, şi şef şi coleg, am fost împreună la sute de evenimente culturale. Era cel care dădea tonul aristocraţiei cuvântului, cel ce aducea aerul necesar de mobi­litate intelectuală, cel care împăca părţile în discordie, cel care aşeza morala şi acolo unde unii o alungaseră. Cu frazele sale bine accentuate pe idei de forţă, cu glasul său puternic şi bine modulat pentru a specifica sensurile vorbelor de duh, Profesorul Gheorghe Pop s-a impus în toate cercurile intelectuale pe care vremurile i le-au aşezat înainte. Tocmai de aceea am fost determinat să-l citez atât de des, să-l pun în lumină şi să-l va­lorific. Tocmai de aceea l-am gra­tulat de multe ori cu titlul de „academician”, pe care şi azi simt că l-ar fi meritat cu prisosinţă.
La 90 de ani figura monumentală a Profesorului Gheorghe Pop ne umple un gol. Acela de a ne putea imagina cât mai aproape de realitate „patriarhii cuvântului ales”. Acela de a putea vedea cum Dumnezeu ni-i oferă pe unii dintre aleşii săi ca repere morale şi culturale, spre a nu ne pierde în hăţişul îmbrâncelilor fără de o cardinalitate precisă.
La mulţi ani şi multă sănătate, alături de familia sa aleasă! Şi mulţumirile mele şi ale familiei pentru tot gândul său cel bun, care m-a determinat să-i fiu discipol. Sper că i-am adus suficiente bucurii pentru ca aceste mulţumiri să nu fie goale în conţinut. Iar titlul meu de doctor în litere este pecetea pe relaţia mentor – discipol.
Gaudeamus igitur ... Să ne bu­curăm, aşadar, împreună de destinul fericit al Profesorului Gheorghe Pop!

Dr. Ştefan VIŞOVAN

Din iniţiativa şi cu eforturile profesorului Gheor­ghe Pop a luat fiinţă în urmă cu șaizeci de ani Institutul Pedagogic, care, prin transfor­mări succesive, a devenit Universitatea de Nord și apoi Centrul Universitar de Nord de astăzi, înglobat în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Viaţa academică, culturală şi socială a acestui nord de ţară poartă şi azi amprenta valorosului om de ştiinţă, care a fost profesorul Gheorghe Pop, manager neîntrecut şi creator de şcoală lingvistică. Mulţi dintre slujitorii învăţământului maramureşean universitar şi preuniversitar s-au format ca dascăli şi profesionişti la instituţia ctitorită şi păstorită cu aleasă pricepere decenii întregi de distinsul lingvist.
Profesorul Gheorghe Pop a îmbinat întotdeauna exigenţa didac­tică cu grija pentru promovarea celor cu adevărat merituoşi, n-a agreat nepotismul sau alte legă­turi de acest gen. Aşa se face că învăţământul superior maramu­re­şean s-a impus pe vremea păs­to­ririi sale prin calitate, competenţă şi competitivitate, stând, fără complexe, alături de centrele universitare cu mare tradiție de la noi din țară.
Sobru, extrem de manierat, calculat, maiestuos prin ţinută şi aură profesională, Profesorul a împrumutat din calităţile sale şi insti­tuţiilor pe care le-a condus, conferindu-le un plus de credibi­li­tate, insistând asupra formării unor intelectuali cu o solidă pregătire științifică, stăpâni pe domeniile cărora li s-au consacrat. Așa se face că Institutul Pe­da­gogic băimărean și, mai apoi, Universitatea de Nord au oferit Ardealului nenumărate promoții de dascăli, iar, cu timpul, paleta domeniilor și specializărilor s-a extins și diversificat, centrul universitar băimărean pregătind ingineri, economiști, teologi, asis­tenți sociali, etnologi etc.
Parafrazând versurile unuia dintre primii noştri poeţi, ctitorul de şcoală superioară maramu­re­şeană, pe care-l evocăm astăzi cu dragoste şi recunoştinţă, ar putea spune: „V-am dat universitate, păziţi-o şi dezvoltaţi-o ca pe un veritabil locaş de ştiinţă”.
Suntem mulţi, foarte mulţi cei care îi datorăm câte ceva Profesorului: dacă nu un sprijin ştiin­ţific direct, atunci, fără îndoială, o vorbă bună spusă la ceas de cumpănă, un sfat dat cu inima deschisă şi cu iubirea de aproa­pele – stare sufletească specifică doar caracterelor mari şi principiu de viaţă de la care Gheorghe Pop nu s-a abătut niciodată.
De aceea, astăzi, omagiindu-l, ne îndreptăm spre el gânduri de aleasă admiraţie şi preţuire și credem că Bunul Dumnezeu l-a așezat la loc de cinste și în lumea celor drepți.