Gheara Ungariei in tezaurul baimarean

In martie 2005, reprezentanti ai unei fundatii maghiare si-au facut aparitia in Baia Mare, explicand conducerii muzeului baimarean ca si-au propus sa realizeze o expozitie dedicata Scolii de pictura de la Baia Mare. Ce a urmat tine de un scenariu extrem de bine elaborat, tinta finala fiind realizarea unui jaf cultural fara precedent. In final, cu complicitatea lui Markó Bellá, partea maghiara si-a atins scopul: a reusit sa fure un brand. Anul trecut, o fundatie culturala maghiara din Szentendre si-a trecut in planul de activitate realizarea unei expozitii reprezentative pentru Scoala baimareana de pictura, expozitie care sa cuprinda si lucrari din colectia Muzeului de Arta din Baia Mare. Initial, maghiarii si-au dorit vreo 90 de lucrari de la Baia Mare. Faptul ca unele dintre lucrarile solicitate au grave probleme de conservare, combinat cu motivul ca expozitia permanenta din cadrul muzeului baimarean ar fi ramas fara „obiectul muncii” a dus, in final, la transportarea la Szentendre a doar 38 de lucrari. Respectivii posibili parteneri au tinut sa sublinieze ca proiectul lor se bucura de sprijinul lui Calin Fabian, fost ambasador al Romaniei la Budapesta, in prezent consilier diplomatic al premierului Calin Popescu Tariceanu. Aparent nevinovat, enuntul respectiv continea si o doza de presiune venita din zona politicului. Inceputul unei manarii culturale Un asemenea proiect necesita si o suma considerabila de lei, forinti sau euro, dupa caz. In momentul in care baimarenii au afirmat ca muzeul local nu dispune de sumele necesare transportului, taxelor vamale si asigurarii lucrarilor, „partenerii” maghiari au dat asigurari ca sumele necesare vor fi acoperite de Guvernul Romaniei! Interesant este faptul ca la cinci luni dupa aceasta prima luare de contact, reprezentantii Ministerului Culturii din Romania habar nu aveau despre modul in care va fi finantat acest proiect. Doar un anume domn, Nitulescu, secretar de Stat in Ministerul Culturii, isi amintea ca l-a intrebat cineva, candva, daca ar avea ceva impotriva ca niste tablouri de la Baia Mare sa fie expuse la Szentendre. Nestiind despre ce este vorba, Nitulescu n-a avut nimic de obiectat, mai ales ca nu i s-a aratat nici un proiect, nu i s-au dat amanunte, discutia avand loc asa, intamplator, cam cum vorbesc eu cu prietenul meu Pisti despre un posibil meci de fotbal, concluzia fiind „Da, ma, il facem.” Septembrie, ultimul ceardas Abia in septembrie, partea maghiara si-a exprimat in scris, oficial, conceptul care a stat la baza expozitiei. Unul stupefiant pentru cei care cunosc evolutia Scolii baimarene de pictura! Potrivit acestui concept, Scoala baimareana de pictura isi incheie activitatea istorica la sfarsitul anilor ’40, pentru ca dupa aceea, din cauza cenzurii socialiste, atat in Romania cat si in Ungaria, se naste un alt fel de arta. A urmat o noua runda de negocieri, extrem de dura (exista trei casete cu inregistrarile acesteia), in timpul careia un purtator de mapa al vice-premierului Markó Bellá, transformat in purtator de cuvant al fundatiei de la Szentendre, a refuzat sistematic sa accepte o colaborare onesta cu Muzeul din Baia Mare. Potrivit selectiei extrem de subiective realizate de maghiari, in cadrul expozitiei de la Szentendre urmau sa fie expuse lucrari ale pictorilor maghiari si doar a catorva pictori romani, care sunt legati de cultura maghiara prin faptul ca si-au desavarsit studiile academice de arta la Budapesta. „Interbelicul” propus de baimareni a fost refuzat, ceea ce face ca din expozitia (remarcabila, de altfel) de la Szentendre sa lipseasca nume precum cele ale lui Tasso Marchini, Traian Biltiu Dancus sau Ipolit Strambu. Ministrul de Stat Markó Bellá il anuntase in prealabil pe Grigore Man, directorul Muzeului Judetean Maramures, de faptul ca expozitia va fi cea mai completa si importanta manifestare dedicata Scolii baimarene de pictura, ca „lista lucrarilor selectate de initiatori, ca urmare a unei judicioase analize si evaluari, este considerata de catre specialistii in domeniu ca fiind relevanta pentru importanta si notorietatea Scolii de la Baia Mare” si ca partii romane ii revine sarcina de a asigura transportul si securitatea lucrarilor pana la galeria din Szentendre. Oriunde in lume, cel care organizeaza o expozitie - si doreste sa aduca lucrari din cadrul unei colectii publice sau private in cadrul expozitiei - asigura si plata cheltuielilor. In cazul de fata, lucrurile n-au stat deloc asa. Guvernul Romaniei a fost cel care a sponsorizat cu suma de 283 de milioane de lei aceasta actiune, menita sa sprijine interesele culturale ale partii maghiare! Care parte ramane cu beneficiile... Szentendre beneficiaza de un aflux turistic estimat la trei milioane de vizitatori pe an. E drept ca expozitia (deschisa pana in 15 ianuarie 2006) va fi vizitata doar de-a zecea parte, sa zicem, din aceasta suma. ONG-ul din Ungaria, pentru ca nici nu este vorba de o institutie a Statului maghiar, ramane cu banii rezultati din vanzarea biletelor de intrare si a albumului de arta editat cu acest prilej. Problema dramatica Din toata aceasta poveste, dramatic este faptul ca organizatorii expozitiei de la Szentendre au obtinut recunoasterea din partea oficialitatilor romane a conceptului potrivit caruia Scoala baimareana a „murit” candva prin anii ’40! Aceasta afirmatie, recunoscuta oficial, face ca orice alta parere sa devina una personala si, mai mult sau mai putin, de neluat in seama. Ca sa fim mai exacti, e ca la scoala: ce scrie in manual e litera de lege, ce zic altii sunt pareri discutabile. Trebuie remarcat ca in 2003, un album editat cu prilejul unei expozitii similare, tot la Szentendre, poarta titlul „Secolul baimarean”. Dupa doi ani, secolul baimarean a devenit jumatatea de secol baimarean, foarte probabil din dorinta lui Markó Bellá de a condensa timpul. In 1 octombrie 2005, la Szentendre, a avut loc vernisajul expozitiei dedicate Scolii baimarene. Bineinteles, printre cei prezenti l-am remarcat si pe Markó Bellá, care a reprezentat Guvernul Romaniei. In sfarsit, dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, Markó Bellá a trecut de la discursul ambiguu la unul mult mai transant: „bineinteles ca acest eveniment are mai multe semnificatii importante. In primul rand, prin efortul celor doua Guverne, inclusiv, am reusit sa organizam o expozitie oarecum comuna, la care am contribuit si noi, Guvernul Romaniei. Pe de alta parte, nu e intamplator ca aici, in Szentendre, are loc acest eveniment, fiindca cei din Szentendre au fost continuatorii scolii de pictura din Baia Mare (!) si tot ce s-a facut in Baia Mare si dupa aceea aici, in Szentendre, sta la baza picturii contemporane ungare. In acelasi timp si in aceasta expozitie am intrunit opere, tablouri, care pana in acest moment niciodata n-au fost impreuna. Unele dintre ele se regasesc in Muzeul din Baia Mare, altele la Galeria Nationala din Ungaria si acuma sunt impreuna, in aceasta ambianta, de altfel extrem de placuta.” Intrebari pentru suspectul Markó Il suspectez pe vice-premierul Romaniei de rea credinta. Am si argumente, in conditiile in care, la Szentendre, au fost reprezentate doar interesele culturale maghiare si conceptul expozitional maghiar. Bellá ar fi trebuit sa-si aduca aminte ca pana la urmatoarele alegeri, este vice-premierul Romaniei si nu al Ungariei. In acelasi timp, Markó ar trebui sa explice ce inseamna „o expozitie oarecum comuna” (ca limba romana e grea si avem dificultati in a intelege sintagma asta), de ce in adresa catre Grigore Man vorbeste despre Scoala de la Baia Mare si nu face nici o referire la „baza picturii contemporane ungare” (ca despre pictura contemporana romana nici nu poate fi vorba) si cum de Scoala de la Baia Mare „moare” dupa ocupatia horthysta, dar isi continua existenta la Szentendre, cu toate ca, din cauza cenzurii socialiste, atat in Romania cat si in Ungaria, se naste un alt fel de arta? „M-am implicat si eu si s-a implicat Ministerul Culturii. Deci s-a acordat si un sprijin financiar care, de altfel, si vreau sa subliniez acest lucru, este o actiune premergatoare sedintei comune a celor doua guverne, care va avea loc la 22 octombrie”, a afirmat Markó Bellá. Poate ca reprezentantul UDMR in Guvernul Romaniei ar putea sa explice si de ce s-a implicat in acest proiect, cum a facut rost de 283 de milioane de lei pentru expozitia de la Szentendre de la Ministerul Integrarii pe care-l pastoreste si de ce, daca tot nu-l lasa grija pentru destinele Scolii baimarene de pictura sa doarma, n-a facut rost de niste lei si pentru Muzeul din Baia Mare, stiut fiind faptul ca institutia a primit in acest an doar... 7 milioane de lei? Una peste alta, pentru pierderea aceasta de brand, principalii vinovati sunt Markó Bellá (individ care a gandit, deloc in stil european, organizarea evenimentului) si Grigore Man, directorul Muzeului Judetean Maramures, omul care n-ar fi trebuit sa accepte, in aceasta forma, semnarea contractului cu partea ungara. Subiectul e prea “gras” ca sa nu revenim cu amanunte… Parerea expertului roman Tiberiu Alexa, istoric si critic de arta - Muzeul de Arta / Centrul Artistic Baia Mare: „Stiintific vorbind, conceptul nu este nici nou, nici neasteptat. In discursul stiintific, il regasim inca de la inceputul anilor ’90 in istoriografia de arta maghiara. In discursul expozitional, acest concept s-a articulat in 1996, in contextul expozitiei aniversare a fondarii Coloniei de arta baimarene, expozitie organizata de Galeriile Nationale din Budapesta. In esenta, e vorba de un concept fragmentar, prin care se extrapoleaza din ansamblul multicultural si multietnic al Centrului artistic Baia Mare componenta artistica maghiara, care de altfel este extrem de consistenta si valoroasa. Iar apoi, prin aplicarea cunoscutului procedeu pax pro toto, se doreste definirea intregului prin parte: Baia Mare este identica cu componenta artistica maghiara. (...) Cu adevarat noua este atitudinea ofensiva prin care se afirma apasat incetarea existentei coloniei baimarene in perioada 1940 – 19044. Consider ca este o afirmare extrastiintifica, politizata si periculoasa, deoarece exclude cele cinci decenii de arta contemporana si, pe cale de consecinta, chiar mascat, componenta artistica romaneasca. (...) Din cate stiu, conceptul expozitiei ii apartine lui Süto Csaba, managerul MüvésztMalom. Stiu ca au mai colaborat dl.Szücz Gyorgy, un excelent istoric de arta, respectiv istoricul de arta clujean Jenö Murádin, al carui text din catalog mi se pare inacceptabil si profund tendentios, atat stiintific, cat si moral.” Deruta lui Markó Bellá Vice-premierul Markó Bellá a dat-o cotita in momentul in care a fost intrebat de modul in care a fost realizata selectia lucrarilor, ocolind si raspunsul legat de reprezentativitatea etnica a artistilor prezenti in expozitie: „eu cred ca foarte multi artisti, atat din Romania si nu numai din Transilvania, cat si din Ungaria, isi asuma radacinile de Baia Mare. La Baia Mare au fost si multi pictori romani. Este si o comunicare de idei si de inspiratie, ceea ce este si firesc, mai ales in arta plastica, care nu poate fi diferentiata sau deosebita dupa limbi. Nu intamplator se afirma ca, totusi, arta plastica este o limba comuna a tuturor care au aceasta preocupare.” Subscriem la ideea ca arta plastica reprezinta un limbaj universal, dar nu intelegem de ce nu si-au gasit locul pe simezele de la Szentendre artisti reprezentativi pentru Scoala baimareana, intamplator romani. E de ajuns daca amintim, spre exemplu, ca Ipolit Strambu a fost, dupa 1919, profesorul care a fundamentat aducerea artistilor de la universitatile de arta din Romania in Colonia de la Baia Mare. Nu exista nici polonezi, sarbi sau de alte nationalitati. Mai sunt cateva lucruri de neinteles: de unde vine ideea cu „moartea” Scolii baimarene la mijlocul secolului trecut? Asta cu atat mai mult cu cat acelasi individ afirma ca: “trebuie sa ne ocupam de inaintasii artei contemporane. Cred ca ar trebui sa avem programe mult mai consistente, mult mai cuprinzatoare in ceea ce priveste arta contemporana. Eu niciodata n-am fost de acord ca arta sa fie un subiect al economiei de piata. Trebuie sa ne cinstim pe cei care stau la radacinile artei contemporane, dar trebuie sa avem grija, in acelasi timp, de tinerele talente.” Si daca tot nu trebuie sa fie arta un subiect al economiei de piata, de ce se vand bilete de intrare la expozitie, de ce se vand albume cu reproduceri ale lucrarilor expuse, de ce se percep taxe pentru fotografierea sau filmarea tablourilor si, finalmente, daca tot e o chestie din care nu se obtin bani, de ce nu se imparte „nimicul” asta cu Muzeul din Baia Mare? Ca pana la urma, valahii au dat marfa si banii, ei ramanind cu beneficiul si imaginea... Markó Bellá n-a stiut nici sa ne spuna care sunt „specialistii” care au elaborat conceptul expozitiei, dar a tinut sa afirme raspicat ca este foarte multumit ca i-a iesit expozitia. Asta o cred... Un expert de trei parale Dincolo de faptul ca in albumul editat de cei de la Szentendre cu acest prilej numele orasului Baia Mare este tradus in engleza Nagybánya (!), m-a iritat textul publicat in album de un anume Jenö Murádin. Tendentiosul asta vorbeste despre Scoala de la Baia Mare ca despre „acest capitol al artei maghiare” si aminteste despre „divizarea Transilvaniei din 1940” ca si cand Transilvania ar fi un organism care se divide singur. Urmeaza reprosuri legate de faptul ca „Muzeul din Baia Mare ar fi putut imprumuta opere mult mai valoroase” din opera lui Ziffer, ca „ar fi fost preferabil sa prezentam” alte picturi din opera lui Simon Hollósy, pastrate tot la Baia Mare, si ca istoricii de arta de la Baia Mare au ramas datori cu o monografie a lui Eugen Pascu. Citind textul „expertului” am simtit ca fac o pasiune pentru gandirea lui. Motiv pentru care mi-am promis sa revin cu un text pe masura pasiunii... Ioan BOTIS