Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
George Simion despre România condusă de PSD și PNL: „Nu arată ca o țară care își protejează toți cetățenii”
Președintele AUR, George Simion, a atras atenția că actualul Guvern PSD – PNL nu reușește să aibă grijă de copiii României. Acesta a precizat că Programul „Cornul și Laptele” nu funcționează în mare majoritate din județele țării din cauză că nu sunt bani. De asemenea, pentru decontarea transportului elevilor din multe județe din țară, la fel, nu se găsesc fonduri.
„Este 5 decembrie! Deși am anunțat din prima zi de sesiune parlamentară, Programul „Cornul și Laptele” nu funcționează în marea majoritate din județele țării. Nu sunt bani. Nu sunt bani nici pentru decontarea transportului elevilor în multe județe din țară. De ieri, în Prahova, nu se mai decontează transportul pentru elevi. Copiii din mediul rural care aveau nevoie de transport, care aveau nevoie de acel corn, cum era el, și de laptele acela degresat, fără pic de grăsime, nici pe acelea nu le mai primesc, din păcate. Asta nu e o Românie socială! Asta nu arată ca o țară care își protejează toți cetățenii și pe cei din zonele defavorizate”, a spus președintele AUR.
Acesta a subliniat și situația persoanelor cu dizabilități, precizând că „o persoană cu dizabilități în țara noastră primește 500 de lei! O bătaie de joc! Este vorba despre gradul 1 de dizabilitate”.
George Simion a anunțat că, în vreme ce PSD și PNL îi ignoră pe români, AUR se gândește la oamenii necăjiți, la oamenii aflați în nevoie și la copiii României.
„Noi ne gândim și la oamenii necăjiți și la oamenii aflați în nevoie și la copiii României. De aceea, împreună cu domnul avocat Gheorghe Piperea, astăzi și mâine organizăm la Singureni, în județul Giurgiu, Festivalul Singfest la care vor participa și sunt invitați speciali 2.000 de copii de la centre de plasament, de la diferite școli din Giurgiu și Teleorman, care îl vor primi la început de decembrie și în ajun de Sfântul Nicolae pe Moș Crăciun, și care vor simți bucuria Crăciunului. Actualul Guvern nu reușește să facă asta pentru copiii României nici acum”, a afirmat președintele AUR.