Genocidul sufletelor

In 1949 a inceput marele genocid al elitelor societatii. „Pentru dusmanii poporului” nu era nici mila, nici indurare. Liderii politici erau in inchisori, taranii, in lagare de munca. Mai ramasesera tinerii. Pentru ei a fost inventat sistemul de „reeducare prin tortura”, devenit ulterior „fenomenul Pitesti”, cel mai odios mijloc de distrugere in masa a personalitatii umane. Doamne, Dumnezeule! Numai cine n-a cunoscut inchisoarea Pitesti si n-a trecut prin camera "4 spital", ca sa-l cunoasca pe Turcanu si pe acolitii sai dezumanizati, numai acela poate sa spuna ca ar fi putut sa reziste. In rest - nimeni. Absolut nimeni. Nici unul din cei care au gustat aceasta ciorba amara nu va spune ca se poate rezista". E numai una din zecile de marturii din „gulagul romanesc”, „iadul lui Turcanu”, „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane” sau, simplu, Inchisoarea Pitesti. Cel mai odios mijloc al regimului comunist de distrugere morala, in masa a inceput in urma cu 60 de ani, la Suceava. In vara anului 1948, Securitatea si conducerea inchisorii initiaza o actiune de „reeducare pasnica” a detinutilor politici, cei mai multi, elevi si studenti condamnati pentru activitate legionara. La initiativa studentului Alexandru Bogdanovici, se infiinteaza celebra ODCC – „Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste”, care urma sa propovaduiasca tratatele si doctrina comunista. In conceptia lui Bogdanovici, „reeducarea" trebuia sa fie un act voit si liber consimtit, nicidecum un act de constrangere si violenta. Peste cateva luni, Eugen Turcanu, unul dintre membrii ODCC, condamnat pentru activitate legionara (nesemnificativa si contestata de altfel, n.red) se declara nemultumit de modul „nesincer” in care se desfasoara reeducarea si propune radicalizarea actiunii. Turcanu si acolitii lui din ODCC sunt transferati, in 1949, la Pitesti. Imediat dupa incarcerare, Turcanu ia legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii, Alexandru Nicolschi, pentru a continua, in varianta lui, reeducarea „dusmanilor poporului”. Inceputul cruntei reeducari a lui Turcanu a inceput, ca o ironie, in noaptea de Craciun a anului 1949, in camera 4 spital, celula in care se afla si Aurel Visovan, liderul primului lot de detinuti politici din Maramures. In memoriile sale, Visovan povesteste ca era o seara linistita. Colindele pitestenilor rasunau cu greu prin gratiile inchisorii si terciul sau apa colorata, paru mai bun. Cu greu, detinutii si-au facut loc sa se roage in genunchi si lui Visovan i se paru ca pana si reeducatii devenisera mai buni: „Am inceput sa ne strangem mainile unii altora cu urarile cuvenite acestei datini si culmea, observam cum din randurile reeducatilor se strecurau din ce in ce mai multi. Ce gest fratern, mi-am zis... Uite ca pana si reeducatii simt nevoia ambiantei fratesti in aceasta zi a bucuriei - cum se mai numeste ziua de Craciun. Deodata – brusc - un semnal, un strigat si sunt lovit, fara sa apuc sa vad de cine, peste ochi, in cap, in burta, parca s-ar fi pravalit cerul in jurul meu. Gemete, urlete... Vad cum unii cad la pamant. Simt cum cad si eu si nu mai stiu nimic. Intr-un tarziu, ma trezesc cu mana lui Silviu Murgu pe frunte – si el plin de sange - realizand ca suntem mai multi ingramaditi sub priciul de la camera 4 Spital. Ce s-a intamplat? Nu puteam realiza. Simteam cum sunt tras de picioare in urlete: . Suntem scosi de sub prici toti cei batuti, iar in camera, la lumina zilei, gardienii cu bate in mana se uitau la noi. Printre ei ii recunosc pe Turcanu, Sobolevschi, Popa Tanu si multi altii. striga Turcanu, adresandu-se gardienilor. Atunci, un alt rapait de bastoane, ciomege, poate chiar rangi, lovituri de cizme s-au abatut asupra noastra. Regizarea a fost mai mult decat puerila, dar specifica ideologiei comuniste pentru aplicarea terorii prin orice mijloace. Daca scapase vreun centimetru de pe noi neinvinetit de fratii nostri, gardienii ne-au acoperit intr-o baie de sange. . A fost inceputul unui cosmar care a durat trei ani. „Operatiunea 4 Spital” avea "Reeducarea" si cuprindea trei stadii de demascare: externa, interna si demascarea morala publica. „Demascarea” externa insemna, pe langa exprimarea loialitatii fata de ODCC, „turnarea” tuturor legaturilor din afara. „Demascarea interna” insemna dezvaluirea numelor celor cu care se imprietenisera in inchisoare, care ii sprijinisera sau care s-au purtat indulgent cu ei. Cele doua faze permiteau noi arestari si eliminarea personalului ingaduitor. In cea de-a treia faza, „demascarea morala publica”, detinutii erau torturati, umiliti si obligati sa-si calce in picioare toate convingerile si valorile personale. Detinutii erau obligati sa-si scrie biografii false, sa inventeze cele mai grotesti trasaturi ale persoanelor dragi, sa explice cu detalii cum s-au prostituat mamele lor, cat de criminali le erau tatii etc. Potrivit relatarilor lui Dumitru Banu: „Prin injectarea treptata de informatii opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale si adevarate in subconstientul victimei, prin alterarea si deprecierea constanta a realitatii existente si inlocuirea ei cu o imagine fictiva, re-educatorul a obtinut, in final, scopul demascarii: sa faca minciuna atat de reala pentru victima, incat aceasta va uita ceea ce pentru el, inainte, avea sens." Turcanu avea o placere diabolica sa batjocoreasca mai ales detinutii credinciosi. Acestia erau imbracati in Iisus si ceilalti erau obligati sa-l insulte. In studiul lui Alin Muresan „Reeducarea prin tortura” se arata ca: „Se regizau si scenete sexuale, la ordinul lui Turcanu. In Vinerea Mare, el imparte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizeaza "asinul", care la randul lui sta cu botul in poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizata concomitent de "Iisus"”. Detinutii povestesc ca, in noaptea Pastelui, detinutii care refuzau sa-si faca "autodemascarea" totala erau impartasiti cu materii fecale, iar in ziua de Craciun, un detinut era fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Iisus, iar ceilalti detinuti politici erau fortati sa stea in genunchi si sa i se inchine. Torturile psihice erau „acompaniate” de cele mai crunte batai si torturi fizice, de foame, mizerie si umilire. Cei „reeducati” erau obligati sa aplice apoi metodele pe cei mai buni prieteni si camarazi. Pentru a distruge increderea intre ei si a inabusi orice forma de revolta, detinutii erau obligati sa se schingiuiasca reciproc, sa scuipe in gura fostului lor sef de lupta anticomunista sau sa se „toarne” reciproc. Fenomenul s-a extins si la alte penitenciare, dar cu o intensitate mai scazuta. S-a sfarsit in 1953-1954, printr-un proces in urma caruia tortionarul Turcanu a fost condamnat la moarte, iar comunistii au incercat sa se spele pe maini de cea mai odioasa inventie a lor. Se spune ca tortionarii sperau ca adevarul va ramane ascuns: „Nu veti muri decat atunci cand vrem noi. Intai va vom transforma in monstri... Apoi va vom obliga - prin metodele noastre - sa declarati numai ce vrem noi. Aceste declaratii, smulse cu clestele rosit in foc, le vom pastra ca marturii, ca acte pentru arhiva, dupa care se va scrie istoria”. Procesul mamut Cand teroarea a atins supliciul suprem la Pitesti, tortionarii au fost transferati la Gherla. Dar, la cateva luni de la continuarea experimentului la Gherla, Turcanu si opt tortionari ai sai sunt pusi in lanturi si dusi la o adresa necunoscuta. Prin 1953-1954 s-a auzit ca Turcanu a fost dus la Ministerul de Interne si este anchetat. Dupa o ancheta in care au fost adusi martori a zeci sau sute de torturari, tortionarii au fost dusi in fata unui complet de judecata prezidat de Alexandru Petrescu, cel care prezidase si procesul lui Iuliu Maniu si al sabotorilor de la Canal. Procurorul a incercat sa acrediteze ideea ca activitatile acuzatilor au fost facute la ordinul lui Horia Sima sau al Occidentului, care incerca discreditarea comunistilor. Sentinta a fost de condamnare la moarte. Dupa proces, tortionarii au ajuns la Jilava si au fost executati in Valea Piersicilor. Totul era pregatit: groapa si plutonul de executie. Monstrii au fost insiruiti in fata gropii. Comandantul plutonului a strigat: Foc! Au cazut toti deodata; Turcanu, in mijlocul lor. Faptul ca „fenomenul Pitesti” a fost instrumentat de comunisti a fost recunoscut partial, prin condamnarea, in anul 1957, la pedepse cu inchisoarea a unor responsabili marunti, de la nivelul inchisorii de la Pitesti (inclusiv a directorului inchisorii). Cine era Turcanu? Biografia tortionarului Eugen Turcanu este controversata si putin cunoscuta. Nici macar locul nasterii sale nu se cunoaste cu exactitate. Unii spun ca Turcanu s-ar fi nascut in satul Paltinis, altii in Darmoxa. El declara ca s-a nascut in Campulung Moldovenesc. Se spune ca a activitat in cadrul unei Fratii de Cruce din cadrul Miscarii Legionare, desi exista declaratii ale unor rudenii care sustin ca, inca din adolescenta, a primit o educatie comunista. Cert e insa ca a facut parte dintr-o organizatie studenteasca pro-comunista si s-a inscris in Partidul Muncitoresc Roman. Victimele sale l-au descris ca „barbat frumos, iesit din comun, cu parul castaniu spre blond, cand se incrunta, te inspaimanta, corpul bine proportionat parea corpul unui atlet de performanta. Cand iti dadea un pumn sau o palma, te dobora la pamant. Cand se enerva era atat de crud, ca distrugea totul in calea lui, ca un ucigas feroce. Mai era apoi si de o inteligenta iesita din comun si cu o memorie formidabila. Era, insa, atat de satanizat, ca nu mai stiai ce sa crezi despre el". Turcanu a fost student al Facultatii de Drept din Iasi si a fost arestat in 1949 pentru activitate legionara, ipoteza exploatata la maxim de comunisti ulterior, pentru a acredita ideea ca fenomenul „Pitesti” a fost orchestrat de legionari, fara implicarea lor. Prin sentinta nr. 32 din 10 noiembrie 1954, Eugen Turcanu a fost condamnat la moarte pentru acte de teroare in grup si acte de pregatire la crima impotriva Securitatii. Potrivit rechizitoriului, lotul Turcanu a schingiuit 780 de detinuti la Pitesti, si alte sute in alte inchisori. 30 au fost ucisi si peste 100 au ramas cu infirmitati grave. Metode de tortura * Bataia individuala si bataia colectiva in cerc. * Agatarea de greutati (40 kg) de spatele "reeducatului" timp de 5-6 ore. * Obligarea detinutului sa stea cu ochii fixati pe un bec aprins. * Smulgerea parului cu dispozitive speciale. * Strivirea degetelor de la maini si de la picioare. * Obligarea detinutilor sa consume mancaruri deosebit de sarate urmate de suprimarea apei. * Obligarea detinutilor sa se bata in cap ca berbecii. * Arderea talpilor. * Bataia peste fluierele picioarelor. * Obligarea detinutului sa linga closetele. * Obligarea detinutului sa asiste la torturile in colectiv. * Atarnarea de subsiori cu o ranita de greutati in spate. * Asezarea a 15-17 trupuri peste detinutul torturat. * Bataia cu capul de ciment. * Obligarea detinutului de a dormi in pozitii fixe. * Obligarea detinutilor sa-si faca necesitatile in gamelele in care primeau mancarea. * Mancatul in patru labe direct din gamela, fara lingura, mancarea fiind fierbinte. * Atarnarea detinutului cu capul in closet. * Bataia peste cosul pieptului. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro