Geniul sculpturii moderne

Auguste Rodin este sculptorul care a revolutionat limbajul sculpturii, facandu-l capabil sa exprime adevarul uman, pornind de la experienta directa. Omul care isi lustruia sculpturile pana obtinea luciul pielii ne-a lasat si o imagine fidela a societatii timpului sau, printr-o serie de portrete de mare intensitate psihologica. Auguste Rodin s-a nascut la 12 noiembrie 1840 la Paris, fiind al doilea copil al unei familii modeste ce locuia pe strada Arbalète. Elev mediocru, cam delasator cu stiintele teoretice, Rodin a manifestat insa de timpuriu un talent exceptional pentru desen, motiv pentru care tatal sau l-a inscris la Scoala imperiala de desen si matematici, devenita mai tarziu Scoala de arte decorative. La aceasta scoala a urmat intre anii 1854 si 1857 cursurile lui Horace Lecoq de Boisbaudran, un profesor sever, care cultiva la cursul sau respectul fata de traditie, dezvoltand paralel, prin desenul dupa memorie, facultatea de buni observatori elevilor sai. Rodin a desenat cu inversunare la Luvru, in fata operelor realizate de antici, ca si la Manufactura de Gobelinuri; a copiat stampe si tablouri ale maestrilor si a inregistrat scene vazute pe strada si comportamentul animalelor. Saracie lucie si „intalnirea” cu Michelangelo Lui Rodin, vocatia de sculptor i s-a precizat in momentul in care a avut revelatia modelajului. Primele lucrari i-au fost corectate de Carpeaux; incurajat de Hippolyte Maindron, Rodin s-a prezentat la concursul de admitere in Scoala de Belle-Arte. Cu tot talentul pe care i-l recunosteau toti prietenii sai, a fost respins de trei ori. Acestei deceptii i s-a adaugat durerea pricinuita de moartea surorii sale, in 1862. Spre a-i urma exemplul, Rodin s-a calugarit, intrand in ordinul Parintilor Sfintei Cuminecaturi. Parintele Eymard, egumenul manastirii, a consimtit sa-i pozeze tanarului novice, revelandu-i adevarata vocatie. In 1863, Rodin s-a intors in sanul familiei, incepand o dubla existenta: ziua lucra ca artizan, seara redevenea artist. A lucrat o vreme ca ornamentist si ca decorator, urmand in paralel cursurile marelui sculptor animalier Barye, la Muzeul de istorie naturala. In 1864, trei evenimente i-au determinat cursul vietii si creatiei: intalnirea cu Rose Beuret (o croitoreasa de douazeci de ani, care ii va servi ca model si ii va deveni tovarasa de viata), cu care se va casatori abia in 1917; intrarea in atelierul lui Carrier-Belleuse; prima lucrare trimisa la Salon (din pacate respinsa), „Cap de barbat cu nasul zdrobit”. In 1866 i s-a nascut un fiu. Razboiul franco-prusac din 1870 a pus capat incercarilor si ezitarilor profesionale ale tanarului sculptor. Dupa indeplinirea obligatiilor militare, Rodin a raspuns invitatiei lui Carrier-Belleuse, chemat la Bruxelles pentru decorarea cladirii Bursei. Timpul petrecut de Rodin in Belgia (1871-1877) a accelerat ritmul evolutiei sale. Saracia lucie si mizeria i-au fost mai mari decat la Paris, unde se bucura macar de caldura familiei, dar a descoperit arta flamanda, grandiosul neastampar al sculpturii ei baroce, care i se potriveste atat de bine temperamental. In 1875 a intreprins prima sa calatorie in Italia. A vazut operele lui Pierre Puget la Genova, iar in biserica San Lorenzo din Florenta a avut loc atat de temuta intalnire cu Michelangelo. „M-am eliberat de academism prin Michelangelo”, ii va scrie mai tarziu lui Bourdelle. Reintors in Belgia, Rodin a lucrat la o sculptura expusa mai intai la Bruxelles, apoi la Paris, in 1878: „Varsta de bronz”. Ea a provocat scandal prin noutatea pe care a adus-o: modelul care insufla statuii freamatul vietii. Opera lui Rodin realizata in Belgia este insuficient cunoscuta, fiind, in general, semnata de altii decat de el. Rodin recunostea ca ar fi executat modelele catorva grupuri pentru palatul Bursei, frize pentru gradina Academiilor, cariatide pentru cateva case particulare, Monumentul primarului Loos la Anvers si cateva portrete. O forta de iradiere internationala Din 1879 pana in 1882 Rodin a lucrat la manufactura din Sèvres, a executat o statuie a lui D’Alembert pentru Primaria din Paris, dar unele proiecte de monumente, cum ar fi „Chemarea la arme” (1878) si Lazare Carnot” (1881) au ramas nedefinitivate. Primul exemplar in marmura al „Sarutului” (exista inca doua la Copenhaga si la Londra) a fost terminat in 1886; din acelasi an dateaza „Gandirea”, portret al elevei si colaboratoarei Camille Claudel. In 1880 si-a deschis un atelier propriu la depozitul de marmura din Paris, atelier pe care l-a pastrat pana la sfarsitul vietii. In 1887, Rodin a ilustrat volumul de poezii „Les Fleurs du Mal” al lui Charles Baudelaire, pentru editura Gallimard. In 1889, Primaria din Nancy i-a solicitat lui Rodin un monument, sortit gradinii Pépinière, care sa glorifice memoria lui Claude Lorrain, pictorul luminii. Sculptorul a fost patruns de farmecul rococo al pietei ducale din apropiere si al fantanilor sale, plasandu-si personajul – surprins in clipa fugitiva a creatiei, cu paleta si pensula in maini – pe un soclu inalt, de unde tasneste carul Soarelui condus de Apollo. Popularitatea lui Rodin a crescut mereu, cu toata ostilitatea cercurilor in care se cultiva arta oficiala. Rodin a primit doua noi comenzi sortite sa consacre doua genii ale literaturii franceze: Victor Hugo si Balzac. Dupa acestea, era marilor creatii ale lui Rodin se incheie. Opera lui a cunoscut o forta de iradiere internationala, fiind admirata in numeroase expozitii organizate in Marea Britanie, Suedia, Germania, in Europa centrala si in Statele Unite. Cele mai mari expozitii retrospective s-au desfasurat la Bruxelles, Rotterdam, Amsterdam si Haga. Poetul austriac Rainer Maria Rilke a fost unul dintre cei mai ferventi ambasadori care s-a pus in slujba fortei si autoritatii geniului (in perioada 1905-1906, Rilke a fost chiar secretarul particular al lui Rodin). Partea cea mai originala a creatiei ultimilor ani ai lui Rodin e inspirata de dans. Pasionat de miscare, el a fixat acrobatiile French-Cancanului, dansurile de cult ale javanezilor si cambogienilor, baletul rusesc. Opera grafica a lui Rodin e si ea impresionanta. Multumita donatiei pe care a facut-o Frantei inainte de a muri la Meudon, in ziua de 17 noiembrie 1917, acest tezaur a fost ferit de distrugere. „Poarta Infernului” si „Burghezii din Calais” In 1880 a primit comanda unei porti monumentale destinata Muzeului artelor decorative a carei constructie era prevazuta pe malul stang al Senei. Armonia si organizarea riguroasa a elementelor – care caracterizau conceptia initiala a lui Rodin, inspirata de Poarta Paradisului (capodopera lui Ghilberti creata pentru Baptisteriul din Florenta) – cedeaza in curand locul haosului. Amintirea Judecatii de Apoi din Capela Sixtina se intrepatrunde cu influenta gravurilor romantice ale lui William Blake si ale lui Gustave Doré, executate pentru ilustrarea Divinei Comedii. „Poarta Infernului” va ramane neterminata dupa douazeci de ani de stradanii. Trupurile contorsionate, proiectate in spatiu, imagine a osandei vesnice, dezvaluie angoasa artistului in fata patimilor omenesti. In 1884, municipalitatea orasului din Calais a initiat un proiect pentru glorificarea memoriei lui Eustache de Saint Pierre, simbol al sacrificiului facut pentru eliberarea orasului, asediat in secolul al XIV-lea de englezi. Recomandat primarului orasului de catre un prieten, Alphonse Isaac, Rodin a obtinut comanda monumentului. Pentru a infatisa adevarul istoric cat mai exact cu putinta, sculptorul a recitit „Marile cronici ale Frantei” scrise de Froissart si a prezentat o macheta in care au fost reunite sase personaje, conforme cu descrierile epocii. Grupul, terminat in 1886, a fost dezvelit la Calais in 1895. O replica, achizitionata mai tarziu de guvernul britanic, a fost amplasata de Rodin personal, in 1913, in gradinile Parlamentului din Londra. Intalnirea lui Brancusi cu Rodin Priceperea lui Brancusi pentru modelajul fin, nuantat, stiinta si usurinta portretizarii, ca si priceperea de a pune in valoare efectele luminii, l-au apropiat de arta lui Rodin. Modelator pasionat, Rodin avea ca tema favorita silueta umana, mai cu seama nudul. „El considera ca pe corpul omenesc viata isi lasa amprentele mai adanc si mai misterios decat asupra fetei. Eliberat de povara hainelor, corpul omenesc devine expresia sintetica a vietii. Totodata, Rodin introdusese in mod magistral in sculptura miscarea, dand corpurilor si membrelor atitudinile sugestive ale unui zbor sau plutiri in spatiu. Toate acestea l-au atras in mod deosebit pe Brancusi, care l-a inteles pe Rodin in esenta sa si in efectele sale impresioniste”, afirma Mircea Deac. La randul sau, Rodin l-a remarcat pe Brancusi si l-a solicitat ca elev si ajutor, propunandu-i sa lucreze impreuna. In 1907, Brancusi a lucrat cateva luni in atelierul lui Rodin, dar despartirea celor doi era inevitabila, romanul afirmand ca „Sub un stejar mare nu creste nimic.” Cu toate acestea, influenta lui Rodin s-a adancit in urmatorii ani. Brancusi avea sa-si aminteasca peste o vreme: „Faceam cate o sculptura pe zi in genul lui Rodin. N-am mai putut trai in preajma lui, desi ma iubea. Faceam ca si el. Pastisam, inconstient, dar vedeam pastisa. Eram nenorocit. Au fost anii cei mai grei, anii cautarilor, anii de regasire a unui drum propriu.” Brancusi a descoperit la Rodin elemente noi, propice unei evolutii spre sculptura moderna. Brancusi a fost primul sculptor care a vazut ca Rodin poate fi inteles si altfel, pornind de la fragmentele lucrarilor sale si nu de la lucrarile finite sau de la ideile sale grandioase. In 1952, Brancusi scria despre Rodin: „De la Michelangelo, sculptorii au voit sa redea grandiosul. Ei nu au reusit decat sa fie grandilocventi. Inutil de a cita nume. In secolul XIX, situatia sculpturii era desperata. Rodin soseste si transforma totul. Gratie lui omul redevine masura, modelul dupa care se organizeaza statuia. Gratie lui sculptura redevine umana in dimensiunile sale si in semnificatia continutului sau. Influenta lui Rodin a fost si ramane imensa.” Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro