• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 3 Noiembrie , 2009

Geambasii padurilor

* Aurul verde al Sapantei e jucat „la barbut” de o „gasca” de angajati ai primariei, silvici si „potentati ai comunei” I Mecanismul era simplu: de la primarie „rasufla” informatia ca un batran isi revendica padurea. Cand omul e satul de drumuri, cineva ii cumpara drepturile. I Evident, „geambasul” era pus in posesie rapid, unde-i „padurea mai buna”. O mana de oameni scoate averi fabuloase din „aurul verde” al Maramuresului si din necazul unor batrani satui sa fie purtati pe drumuri pentru bucatica de padure mostenita de la mosi-stramosi. In timp ce multi maramureseni bat tribunalele de aproape doua decenii pentru o bruma de padure, padurile Sapantei au incaput pe mana unei „gasti de smecheri” care n-a avut probleme nici cu punerile in posesie, nici termene si nici macar cu legea, desi, au taiat „la ras” cam tot ce se putea taia. Fenomenul a atins o amploare atat de mare incat e recunoscut oficial chiar si de autoritatile locale. Numai ca nimeni nu cauta vinovati si nimeni nu-i pedepseste. Metoda geambasilor e simpla si a functionat cu sucees in timpul vechii administratii a comunei: prin informatii bine plasate de la biroul agricol al primariei, geambasii aflau daca un batran isi revendica padurea. Asteptau pana cand omul se plictisea de plimbat pe drumuri degeaba si abia cand rabdarea omului ajungea la limita intra in actiune. Il ruga pe batran sa-i cedeze lui toate drepturile, ii punea banii jos si il convingea ca in acest fel scapa de drumuri si de griji. Omul renunta la dreptul sau si ceda padurea. Spre deosebire de adevaratul proprietar, geambasul era pus rapid in posesie, uneori fara sa fie de fata si reprezentanti ai primariei. Evident, proprietatea era primita in zona cea mai buna si „rasa rapid”. Primarul comunei, Gheorghe Turda, recunoaste ca geambasii fac legea in padurile Sapantei si spune ca: „Chiar am dat niste anunturi pe postul local de televiziune, ca acei care mai au suprafete de luat, sa vina la Primarie. Proprietarul, nu intermediarul. Stiti ce se intampla? Cel care doreste sa cumpere padurea merge la batranul de 80 de ani sa ii dea actele si prin diferite giumbuslucuri si pe plan local si cu Ocolul Silvic iti ia padurea unde vrea el. Le-am interzis angajatilor sa mai merga la punerile in posesie fara stirea mea sau proprietatea mea». Surse bine informate ne-au declarat ca din «cercul geambasilor» fac parte cativa padurari locali, oameni de afaceri si chiar un consilier local: «E un clan cu biroul agricol de la Sapanta. Se interesau de batrana asta, de batranul asta. Atata il tracasau pana mergea asta la el si i-l cumpara. Apoi mergea cu ocolul direct si-i delimita suprafata unde-i mai buna padurea. Se lasa si la ocol ceva, desigur”. Miza cumpararii de paduri sunt actele de proprietate. Geambasii oricum taie padurea, dar au nevoie de ceva „hartogarii” ca sa acopere cat de cat matrapazlacul. Asa s-au ras suprafete intregi din padurile Sapantei si asa s-a ajuns la situatii incredibile, in care exista mai multi proprietari pe aceeasi suprafata, un geambas a primit padurea in mijlocul proprietatii unei alte persoane, sau rude ale fostilor „capi” ai comunei au primit hectare bune de padure si le-au „ras”. Paguba nu este aproape niciodata recuperata de silvici. Ba mai mult, controalele ITRSV demonstreaza ca, in loc sa sesizeze pocinogul, silvicii arunca gunoiul sub pres si incearca sa minimalizeze efectele dezastrului. Potrivit unui raport al ITRSV Cluj realizat la Sapanta, controalele realizate de Ocolul Silvic Sighet anul trecut nu au respectat prevederile legale. Ba mai mult, inspectorii ITRSV au descoperit diferente semificative fata de masuratorile cioatelor realizate de silvicii sigheteni. La controlul Ocolului Silvic Sighet s-a constatat un volum de 14,796 mc, pe cand ITRSV a constatat un volum lipsa de 35,002 mc. In bani, „generozitatea silvicilor” fata de hotii de padure se cuantifica in peste 10.000 de RON. Pe cand in scriptele Ocolului Silvic Sighet figura o paguba de doar 1878 lei. Insa, pana la controlul ITRSV si cel mai sigur nici pana astazi, nici macar acest „mizilic” nu a putut fi recuperat de silvici. Sau nu s-a dorit. Tot cu ocazia aceluiasi control au aparut suspiciuni legate de contracte-fantoma incheiate cu societatea SC Ciorba V Com SRL din Certeze. In acte, societatea trebuia sa exploateze lemnul din Sapanta, in realitate se pare ca lemnul era exploatat de altcineva, dar banii ajungeau in contul firmei din Certeze ca si cum ar fi prestat serviciile de exploatare. Surse informate ne-au declarat ca: „ei au luat banii pentru ele, dar erau duse pe picior”. Un sapantean ne-a declarat ca aceeasi smecheri ai padurilor au pus mana anul trecut, dintr-o intamplare pe ciocanul de marcat al padurarului, care fusese lasat la o casa. Asa au marcat toti paltinii si, dupa ce au aflat ca potlogaria a iesit la iveala, au cioplit toti copacii ca sa ascunda „gunoiul”. Sapantenii spun ca afacerile cu lemn din zona il au in centru pe padurarul Adrian Stan si sunt protejate de oameni importanti la care, cu siguranta, se cotizeaza lunar cu sume mari de bani. Vom reveni. La controlul Ocolului Silvic Sighet s-a constatat un volum de 14,796 mc, pe cand ITRSV a constatat un volum lipsa de 35,002 mc. In bani, „generozitatea silvicilor” fata de hotii de padure se cuantifica in peste 10.000 de RON. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.