GAZETA VERDE / Interviu cu Ioan Gherhes, presedintele Asociatiei Romane de Mediu

"A fost cea mai mare acumulare de personalitati si institutii internationale in domeniul mediului din Romania" Este unul dintre cei mai buni specialisti de mediu din Romania, presedinte al Asociatiei Romane de Mediu si fost director al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului. In 30 ianuarie 2000 este sef al Agentiei pentru Protectia Mediului Maramures. Ioan Gherhes rememoreaza dupa 10 ani filmul acelor zile tulburi si analizeaza implicatiile accidentului de la Aurul asupra politicilor de mediu si a celor din minerit. Reporter : Pe scurt, la 10 ani de la accidentul ecologic din 2000 despre cauze si consecinte. Ioan Gherhes : In primul rand as dori sa apreciez initiativa ziarului dvs. de a rememora evenimentele anului 2000 cu referire la accidentul tehnologic de la SC Aurul SA Baia Mare. Este o oportunitate si pentru mine sa imi amintesc de acel moment si evenimentele care s-au succedat. Cred ca a fost cea mai mare acumulare de personalitati si institutii internationale in domeniul mediului din Romania care au vizitat Maramuresul intr-un interval de aproximativ 2 luni de zile. Cauzele producerii accidentului de la Baia Mare au fost identificate si enuntate oficial de o echipa de specialisti, desemnata special de Comisia Europeana, Directia Generala de Mediu, asa numita "Task Force Baia Mare". Aceasta echipa a elaborat un document, adoptat de Comisia Europeana, care stabileste ca si cauze ale accidentului urmatoarele: * Inexistenta posibilitatii de a controla eficient volumul de lichid din iazul de decantare nou construit, identificata ca o problema de proiectare * Conditiile meteorologice neobisnuite pentru perioada in discutie, temperaturi ridicate si precipitatii abundente * Surprinderea iazului de decantare in faza initiala de operare cand acesta nu este complet stabilizat si este vulnerabil Sa ne amintim ca, din cauze relativ identice, o luna mai tarziu, s-a produs si accidentul de la Mina Baia Borsa, iazul de decantare Novat. Consecintele imediate au fost legate de concentratia ridicata de cianuri care au fost evacuate in raul Lapus si apoi in Somes, Tisa si Dunare, care au generat o mortalitate piscicola ridicata in Ungaria. Am asistat la acea vreme la o mobilizare generala a specialistilor romani, dar si a celor din tarile riverane Dunarii, pentru luarea masurilor de diminuare a impactului accidentului asupra calitatii apei potabile si faunei acvatice. Efectele accidentului de la Baia Mare au produs un impact major asupra legislatiei comunitare, dar si internationale in domeniul reglementarilor activitatilor miniere, astfel: * S-a inceput imediat si aprobat ulterior, revizuirea Directivei europene privind controlul instalatiilor cu risc major de accidente implicand substante periculoase (Directiva Seveso). In Nota de fundamentare a modificarii apare mentionat ca argument accidentul de la Baia Mare * S-a adoptat pe plan international, in mod voluntar de catre companiile care exploateaza si prelucreaza minereurile aurifere, ca o masura de prevenire a accidentelor din minerit, Codul cianurii, care prevede vehicularea in exteriorul instalatiilor tehnologice a sterilelor sau namolurilor cu continut foarte scazut de cianura. * De curand s-a adoptat Directiva europeana pe minerit care contine prevederi legate de prevenirea accidentelor ce acest tip. Cateva consideratii de ansamblu: 1. In intervalul 1998 - 2003, in Europa s-au produs accidente similare in Spania si Suedia. Anvergura evenimentelor a fost incomparabil mai mare decat in cazul Baia Mare. Spre exemplu, in Suedia, in anul 2003, prin prabusirea unui iaz de decantare s-a dislocat un volum de namol de 6,5 milioane mc, in timp ce la Baia Mare volumul de namol incarcat cu cianura a fost doar de 100 000 mc. 2. Efectele si consecintele accidentului de la Baia Mare au fost considerate ca avand un impact mult mai mare motivat de 2 considerente, implicarea cianurii in cantitati deosebit de ridicate si impactul transfrontalier al poluarii. Este unul dintre putinele cazuri de poluare majora a apelor care a depasit teritoriul national al unui stat din Europa. Rep. Ce a schimbat semnificativ acest accident in domeniul protectiei mediului si in sectorul minier? I.G. : Pe plan national, au fost revizuite normele tehnice de supraveghere a comportarii in timp a iazurilor de decantare si s-a reglementat necesitatea obtinerii autorizatiei de functionare in siguranta a acestora. Sectorul minier a fost nevoit sa faca o evaluare a starii tuturor iazurilor de decantare si sa implementeze masuri de crestere a sigurantei in exploatare, dar si de intretinere a iazurilor inactive. Rep. : Care ar fi zonele miniere de risc si daca exista harti sau documente care sa le evidentieze? I.G. : Practic toate iazurile de decantare sunt potentiale zone de risc pentru mediu si sanatatea populatiei chiar daca ele nu se afla in functiune. Mineritul sau mai exact, procesul de extractie a metalelor, utilizeaza ca tehnologie de epurare a apelor de flotatie, sedimentarea sterilelor in iazuri de decantare. La aceasta ora, in Romania, exista zeci de iazuri de decantare a caror evidenta este tinuta atat de Apele Romane, dar si de agentiile si garda de mediu. Detinatorul iazului de decantare are obligatia monitorizarii permanente a comportarii in timp a acestuia si raspunde pentru implementarea masurilor necesare pentru mentinerea in siguranta a acestuia. Rep. : In ciuda fondurilor consistente investite pentru ecologizarea si inchiderea perimetrelor miniere, acestea prezinta inca un risc crescut pentru mediu. Cum pot fi rezolvate aceste probleme? E nevoie mai degraba de schimbarea metodologiei de inchidere a perimetrelor miniere, de fonduri, de constientizare, de schimbarea mentalitatilor, a legislatiei etc.? I.G. : Ecologizarea si refacerea zonelor miniere este o obligatie ce rezulta din legislatia nationala de mediu. Acest proces s-a intensificat ca activitate dupa anul 2000, cand tot mai multe exploatari miniere nerentabile au fost inchise. Sunt reglementari relativ detaliate privind tehnologiile de ecologizare si inchidere. Misiunea aceasta revine proiectantilor care trebuie sa propuna solutiile tehnice cele mai bune astfel incat sa se asigure ca prin sistarea activitatilor din minerit nu exista riscuri privind poluarea mediului si ca zonele in cauza pot fi trecute in circuit productiv. Desigur ca sunt necesare fonduri substantiale pentru aceasta, dar sunt finantari nationale si externe care sunt gestionate in acest scop de catre institutii aflate in coordonarea Ministerului Economiei. Cred ca aceste operatiuni au o componenta tehnica importanta si de aceea schimbul de experienta intre specialistii romani si cei straini ar fi foarte necesar. Autoritatile de mediu sunt implicate in procesul de aprobare a tehnologiilor de refacere si ecologizare a mediului in zonele miniere, iar prevederile legale in acest domeniu trebuie sa fie respectate. Rep. : Ce sanse mai are astazi mineritul si ce concept de minerit ar fi viabil din punct de vedere a protectiei mediului cat si economic? I.G.: Putem considera mineritul ca orice activitate economica care trebuie sa se desfasoare in conditii de rentabilitate si sa nu produca prejudicii mediului si sanatatii populatiei. Consider ca trebuie evaluate resursele minerale care pot fi exploatate in conditiile de mai sus si atunci nu vad o problema pentru derularea activitatii de minerit in zonele fezabile si cu tehnologiile adecvate. Cred ca cei care lanseaza investitii in minerit fac astfel de evaluari tinand cont de costurile ridicate pe care le presupun masurile destinate protectiei mediului. Mineritul este, in Romania ca si in alta parte, o activitate necesara pentru producerea de resurse minerale sau energetice. Consider ca anvergura activitatilor miniere va fi determinata in viitor de capacitatea noastra de a refolosi sau recicla metalele sau a creste eficienta energetica. Este o optiune pe care o imbratiseaza tot mai multe tari. In aceste conditii, mineritul se va focaliza pe zacamintele bogate care pot fi exploatate rentabil tinand cont si de costurile de mediu.