GAZETA VERDE / Interviu cu Horea Avram, vicepresedinte de mediu Rosia Montana Gold Corporation

"Ce s-a intamplat in 2000 la Baia Mare a aruncat o pata asupra intregului sector minier, in mod nejustificat" Dupa accidentul din 30 ianuarie 2000, nimic nu a mai fost la fel in sectorul minier. De la legi, la masurile de mediu sau masurile sociale, totul s-a schimbat radical. Totusi, accidentul de la Aurul influenteaza proiecte chiar si dupa un deceniu. Horea Avram, vicepresedintele de mediu al Rosia Montana Gold Corporation, vorbeste pe larg despre "efectul Aurul 2000" si despre mineritul modern si responsabil. Reporter: Cum s-a schimbat sectorul minier dupa accidentul de la Aurul din 30 ianuarie 2000? Horea Avram: In primul rand s-au schimbat legile si standardele care reglementeaza sectorul minier. Operatiunea care exista la nivelul anilor 2000 si care a provocat acel nefericit eveniment nu ar mai putea fi construita astazi, in Europa sau oriunde in lume. La nivel european, a fost elaborata o directiva care reglementeaza strict sectorul minier si care stabileste limite pentru cianura, stabileste reguli prin care astfel de amplasamente trebuie monitorizate, unde pot fi construite, cum trebuie consultata populatia cand se construiesc. La nivel international, s-a elaborat un cod de management al cianurilor, care stabileste cine poate sa produca acesti reactivi, cum trebuie transportat, cum trebuie utilizat si prin ce metode poate fi neutralizat. S-au schimbat foarte mult si abordarile care vin din partea companiilor cand dezvolta astfel de investitii. S-au schimbat regulile prin care se acorda finantari unor companii care isi propun sa dezvolte astfel de proiecte si astazi nu se mai da niciun dolar pentru finantarea unei companii care nu include in dezvoltarea unui proiect aspectele de mediu, aspecte legate de comunitate, de siguranta comunitatilor din vecinatatea exploatarilor. Rep.: Dupa acest accident s-a generat o adevarata isterie anti-cianuri. A fost facut si un proiect de lege privind interzicerea cianurilor. Exista insa tehnologii alternative? H.A.: La ora actuala, cel putin pentru zacamintele din Romania, care sunt zacaminte sarace, nu exista o alternativa viabila nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere al protectiei mediului. Tehnologiile alternative folosesc reactivi mult mai toxici decat cianura, reactivi care se acumuleaza in ecosistem, de exemplu mercurul sau alti reactivi care au efecte cancerigene. S-au facut cercetari in ultimii 20-30 de ani, de catre companii care sunt lideri mondiali in exploatarea resurselor aurifere sau argintifere, au investit zeci, poate chiar sute de milioane de dolari in cercetari. Exista la nivel de laborator cateva proiecte in derulare, dar la ora actuala nu exista un proiect la scara industriala, nici macar la scara de proiect pilot, care sa fi probat o tehnologie alternativa pentru recuperarea aurului si argintului din astfel de zacaminte. Rep.: In ultimii ani s-au tot lansat scenarii potrivit carora accidentul din 30 ianuarie 2000 s-ar putea repeta. Sunt realiste astfel de scenarii? H.A.: Incepand din 1997 pana astazi, in Romania s-au inchis peste 550 de perimetre miniere, intre 130 si 150 dintre ele au reusit sa obtina finantarea pentru derularea lucrarilor de inchidere si reabilitare a amplasamentelor. Sunt multe halde de steril si iazuri de decantare in Romania care au nevoie de investitii pentru a fi puse in siguranta. Sunt cateva si la dumneavoastra in judet, iar fata de iazul de la Borsa au fost exprimate anumite ingrijorari in anii trecuti. Sa stiti ca, de cele mai multe ori, ingrijorarile sunt legitime, dar nu cred ca solutia este doar sa aratam cu degetul. Trebuie sa incercam sa gasim o solutie prin care aceste depozite sa poata fi puse in siguranta sau o solutie, daca in zona mai existe resurse, prin care un operator sa preia si obligatiile de mediu ale vechiului amplasament. Cred ca asta este solutia de viitor. Nu trebuie sa le lasam abandonate si sa stam cu drobul de sare deasupra capului, trebuie sa incercam sa gasim investitori seriosi, care vor sa aduca si bunastare in comunitatile miniere si care pot sa preia si obligatiile de mediu care decurg dintr-un astfel de amplasament. Rep.: Multi dintre cei implicati in inchiderea si ecologizarea perimetrelor miniere spuneau ca in anii 90 era o perioada de pionierat si nimeni nu stia exact cum trebuie facute astfel de lucrari. Cum apreciati astazi metodologia de inchidere si ecologizare a perimetrelor miniere din Romania? H.A.: Din fericire, cunosc destul de bine problema. Inainte sa vin in proiect, in 2003, am lucrat 7 ani la Agentia de Mediu, la Deva, chiar am fost implicat in grupul de lucru care a transpus manualul Bancii Mondiale pentru inchiderea minelor si a incercat sa faca o procedura specifica pentru Romania. Problema din punct de vedere a inchiderii amplasamentelor nu se datoreaza in cea mai mare masura lucrarilor de inchidere efective si calitatii lucrarilor, ci se datoreaza lipsei informatiilor legate de conditiile de mediu din zona. Nu exista date privind monitorizarea factorilor de mediu: apa, sol. Nu exista date legate de caracteristicile rocilor din zona si de modul in care acele ape active care genereaza poluare pe perioade nelimitate de timp pot fi captate, neutralizate. Practic, datele initiale de la care ar trebui sa porneasca un proiect de inchidere si ecologizare a unui perimetru minier lipsesc de cele mai multe ori, pentru ca s-au pierdut sau, pur si simplu, in timpul epocii comuniste nu s-a facut monitorizare de mediu. Rep.: Dupa inchiderea minelor s-au tot cautat solutii alternative care sa rezolve problemele economice si sociale, cea mai des invocata solutie fiind turismul. Numai ca niciun proiect si nicio astfel de alternativa n-a reusit inca sa atraga forta de munca provenita din sectorul minier si sa relanseze din punct de vedere economic zona. S-a renuntat prea usor la minerit, fara sa punem nimic in loc? H.A.: Nu s-a renuntat prea usor. Eu cred ca de multe ori ne-am imbatat cu apa rece, crezand ca daca facem un incubator de afaceri putem transforma toti oamenii in ghizi turistici sau in traducatori pentru turistii care o sa napadeasca acea zona. Cred ca trebuia sa tinem mai mult cont de dezvoltarea unei infrastructuri si a unui sector de servicii sanatos la nivel local, pentru ca niciun turist nu vine daca nu are infrastructura si nu are un sector de servicii bine dezvoltat. De exemplu, Rosia Montana. Toata lumea vorbeste de o dezvoltare alternativa a zonei prin turism, insa multi nici macar n-au fost in zona sa vada ca nu exista infrastructura. Daca ajungi ca turist in zona nu ai unde sa bei o cafea, un suc, daraminte sa stai cateva zile, sa te cazezi si sa mananci ceva in zona. Cred ca reconversia profesionala in aceste zone trebuie facuta prin consultarea comunitatii din zona. Nu poti sa mergi sa spui intr-o comunitate "vreau sa va transform in culegatori de ciuperci si fructe de padure". Oamenii trebuie sa-si hotarasca singuri viitorul, sa aleaga ce anume vor sa se intample cu zona lor. Din fericire pentru comunitatile miniere, legislatia de mediu si sociala a sectorului minier obliga operatorii minieri si companiile care isi propun inchiderea unui perimetru sa supuna planul de inchidere si reabilitare a perimetrului si de atenuare a impactului social unei consultari cu comunitatea. Comunitatea va spune daca pe un amplasament minier vrea o zona de agrement, o padure sau o pasune. Toate astea trebuie sa se faca impreuna cu comunitatile. Rep.: Cum a influentat Baia Mare 2000 proiectul Rosia Montana? Se poate face o comparatie intre cele doua proiecte miniere? H.A.: Ceea ce s-a intamplat acum 10 ani la Baia Mare a aruncat o pata, o umbra asupra intregului sector minier, in mod nejustificat, pentru ca niciun proiect nu seamana cu altul. Daca e sa comparam proiectul nostru cu cel de la Baia Mare, investitiile de mediu din proiectul Rosia Montana depasesc 250 de milioane de dolari. Iazul de decantare nu se poate compara cu ce a existat la Baia Mare. Tehnologia este similara, insa noi am prevazut o instalatie de neutralizare a cianurii care aduce cianura la o concentratie de 5 miligrame pe litru inainte de descarcarea sterilului in iaz, asta inseamna de cateva sute de ori mai mica decat era concentratia din iazul de la Baia Mare in anul 2000. Dupa acel eveniment, la nivel international, european si chiar in Romania au fost elaborate prevederi legale care nu vor mai permite asa ceva niciunde in lume. Astfel ca astazi putem vorbi de un concept nou in minerit, mineritul responsabil, adica exact ce propunem noi la Rosia Montana. Rep.:Va rog explicati pe scurt conceptul de minerit modern si responsabil despre care vorbiti. H.A.: In primul rand, mineritul modern si responsabil trebuie sa se dezvolte tinand cont de ceea ce isi doresc comunitatile din zona. Trebuie sa maximizeze beneficiile pentru comunitatile locale. Proiectele miniere, atunci cand sunt dezvoltate, trebuie sa se faca in corelare cu prevederile legale de mediu, sa se tina cont de mostenirea si patrimoniul cultural al zonei, de aspectele socio-economice din zona. Nu poti veni sa construiesti o mina, s-o operezi, apoi s-o inchizi si sa pleci si nimeni sa nu se intrebe: "dar cu comunitatea ce se va intampla?". Bancile care isi propun sa finanteze astazi proiecte miniere pun foarte mare accent pe toate aspectele de mai sus – economic, social, mediu si patrimoniu. Iar daca toate acestea nu sunt respectate, daca proiectul minier nu poate aduce bunastare pe termen lung si dezvoltarea durabila a zonei, sursele de finantare nu vor exista, autorizatiile necesare nu vor fi obtinute si se va cauta o alternativa pentru dezvoltarea zonei.